Tudor Gheorghe la Teatrul Național din București (14.11.2016)

0
14

CArticol de Iulia Radu
Nu-l mai văzusem pe Tudor Gheorghe în concert de vreo… 8 ani. Maestrul fusese invitatul lui Andrei Partoș la emisiunea „Psihologul muzical” (Radio România Actualități) pe 12 noiembrie, iar când invitația la concert a fost făcută, am acceptat-o cu bucurie. Luni (14 noiembrie) am ajuns la Teatrul Național în jurul orei 18.45. Sala Mare este cochetă, proaspăt renovată, iar personalul este amabil și zâmbitor. Este într-adevăr o bucurie să mergi la spectacole într-un astfel de loc.
Declarație de dragoste” nu-i doar un concert care aduce în fața publicului poezia (mai puțin cunoscută) a lui Adrian Păunescu. Este o modalitate de a-i determina pe oameni să (mai) citească POEZIE. Nu știu cât de mulți profesori de limba și literatura română au fost în sală (sau dacă au fost), dar știu că dacă un profesor ar vorbi în sala de curs cu atâta pasiune despre poezie i-ar convinge într-o clipă și pe elevi!
M-a impresionat faptul că sala a fost plină, asta în condițiile în care Tudor Gheorghe nu este prezent în playlisturile radio (chiar Maestrul a spus, pe scenă, că radiourile îl „ascund”, dar nu le poartă pică, dimpotrivă, chiar le mulțumește pentru asta). Am văzut public de toate vârstele, de la 12 la peste 60 de ani. Legătura dintre artist și spectatori este una specială. De data aceasta, Tudor Gheorghe a fost singur pe scenă. Doar el, chitara și poezia. Inițial, acest „tablou” m-a speriat. Nefiind o prezență obișnuită la concertele lui Tudor Gheorghe, m-am gândit că va deveni plictisitor de la un punct… M-am înșelat! Nu sunt mulți artiști care reușesc să umple scena din momentul în care a pășit în fața spectatorilor. Tudor Gheorghe este, fără îndoială, printre cei aleși. Ne-a povestit despre relația specială pe care a avut-o cu Adrian Păunescu, a făcut mărturisiri („Eu, şi când fac o declaraţie de dragoste, parcă fac o declaraţie de război”) și… ne-a pus pe gânduri. Aseară, eu am aflat că versurile piesei „Doamne ocrotește-i pe români” îi aparțin lui Adrian Păunescu. Habar n-aveam! Puteam să jur că sunt versuri populare. Timp de o oră și jumătate, Tudor Gheorghe ne-a vorbit despre dragoste într-o mie de feluri, fără să se repete. Riscul, atunci când te afli la un astfel de concert, este să pierzi „bolovanii” care îți acoperă creierul. Asta mi s-a întâmplat mie. Pe măsură ce ne apropiam de finalul concertului, se făcea lumină în capul meu. Am redescoperit plăcerea de a citi poezie, bucuria de a auzi o metaforă. Tudor Gheorghe pune la fel de multă pasiune și când vorbește despre poezia de dragoste și când vorbește despre problemele sociale, politice. De altfel, cred că asta-l definește: pasiunea pentru artă și pentru frumos.
După 90 de minute, Maestrul și-a luat rămas bun de la noi. A fost chemat de 3 ori pe scenă. A revenit, zâmbitor, recunoscător pentru dragostea și prețuirea pe care i-o arătau cei din sală (e bine de știut că oamenii au aplaudat în picioare). Nu a existat niciun bis, doar mulțumiri și plecăciuni din partea lui Tudor Gheorghe. A fost o seară specială pe care sper să am ocazia s-o retrăiesc curând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here