Cu ce se ocupă Poliția Locală? Este o instituție necesară, care ajută cetățeanul și vine în completarea Poliției Naționale, sau este armata personală a primarului, acaparată de interese politice, măcinată de corupție? După episodul în care un polițist local de la Sectorul 5 dirija în intersecție mașinile de salubrizare care bruiau conferința lui Nicușor Dan, dezvăluirile făcute de ziarul Libertatea, care arată că în conducerea Poliției locale Sector 4 ar fi persoane prietene cu interlopii, dar și alte abuzuri făcute în vremea pandemiei, aceste întrebări sunt tot mai des formulate, mai ales în condițiile în care salariile polițiștilor locali sunt impresionante. A apărut chiar și o petiție care a strâns câteva mii de semnături, și în care se cere desființarea Poliției Locale.
Poliția Locală a fost înființată prin Legea 155/2010, practic foștii gardieni publici fiind transformați de primării în polițiști locali.
Potrivit legii, ”Poliția locală se înființează în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, în următoarele domenii: ordinea și liniștea publică, precum și paza bunurilor; circulația pe drumurile publice; disciplina în construcții și afișajul stradal; protecția mediului; activitatea comercială; evidența persoanelor; alte domenii stabilite prin lege.
Numărul de polițiști locali este stabilit prin lege, iar primăriile nu au voie să angajeze mai mult de 1 polițist local la 1.000 de locuitori.
De exemplu, În București sunt 7 poliții locale. Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București are în 2020 un buget de 68 milioane lei. Din acești bani, cheltuielile de personal sunt circa 63 milioane lei. Potrivit organigramei, sunt 514 posturi din care 47 de funcții de conducere.
În ceea ce privește salariile, potrivit grilei de salarizare aprobate de CGMB, salariul de bază al directorului ajunge la circa 18.000 lei brut, iar al unui polițist local la 8.200 lei brut, fără sporuri. Un șef serviciu câștigă circa 14.000 lei brut, fără sporuri.
Puteți citi articolul în întregime aici: https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-24186958-dezbatere-publica-politia-locala-institutie-necesara-sau-armata-personala-primarului.htm
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025