Marcel Breazu (Celalalte Cuvinte): Nu pot să sfătuiesc pe cineva cum să asculte sau cum să nu asculte muzica noastră

Interviu de Sergiu Corbu Boldor publicat pe site-ul egophobia.ro

iulie 22, 2020

921

Sergiu Boldor: Marcel, cum asculți o trupă ca Celelalte Cuvinte?

Marcel Breazu: O întrebare foarte tare. Trebuie să răspund la ea. (râde) Dar, noi, ca interni, din Celelalte Cuvinte, ascultăm altceva. Adică ce auziți voi e una și ce auzim noi e altceva. Noi suntem deformați total. Noi nu știm cum aud alții. Spre exemplu, eu când ascult o altă trupă, uneori ascult instrumentele separat. Pentru că depinde de ceea ce vreau să ascult, ce doresc, cu ce vreau să rămân din ceea ce ascult. Dar nu întotdeauna ascult trupa pentru mesajul transmis prin text, de multe ori ascult doar instrumentele. E o deformare, e cu totul altceva. Noi nu știm cum ne aud alții. Dar odată cu internetul ai acces la orice gen de muzică. Pe vremea noastră era cu totul altceva. Acum fiecare e liber să asculte ce vrea.

Nu pot să sfătuiesc pe cineva cum să asculte sau cum să nu asculte muzica noastră. Fiecare ascultă cum simte nevoia. Oamenii sunt foarte diferiți și fiecare ascultă altfel. Trebuie să-ți spun că am avut și eu experiența asta când ascultam pe vremuri ce-mi plăcea mie: Genesis, Jethro Tull, Gentle Giant sau alte formații din astea care erau pe vremea noastră mai diferite și mai deosebite. Nu reușești din prima să asculți și să ajungi la ce au vrut ei să transmită, mai ales dacă nu înțelegi textul. În rock e o mare diferență față de jazz. Dacă ai numai instrumente totul e clar, dar unde ai și voce și text s-ar putea ca fiecare să interpreteze în alt fel. Impactul e mult mai mare. Atunci, dacă nu știi, dacă nu înțelegi textul, îţi lipsește ceva foarte important. Apoi mai depinde cum interpretează fiecare textul.

Nu noi am inventat muzica rock și, pentru că am avut cât de cât o pregătire muzicală, am putut să ne dăm seama de valoare, de un sistem de valori care și în domeniul muzicii rock există.

Nu cred că există o rețetă prin care să-i sfătuim pe alții cum să asculte muzica noastră. Sunt sigur că fiecare ascultă într-un alt fel, unii ascultă vocea, textul, alții trupa în ansamblul ei, cu siguranță sunt oameni care ascultă doar instrumentele. La noi despre asta e vorba, despre amestecul ăsta de instrumente care e un întreg împărțit în mai multe elemente. Fiecare element este elaborat pe gustul nostru, nu e lăsat la întâmplare. Sigur că avem un scop și anume de a face întregul cât mai amplu. Cam ăsta-i principiul pe care l-am aplicat întotdeauna. Unii au perceput așa cum am vrut noi, alții nu. Am avut și de unde învăța, pentru că nu noi am inventat muzica rock și, pentru că am avut cât de cât o pregătire muzicală, am putut să ne dăm seama de valoare, de un sistem de valori care și în domeniul muzicii rock există. Noi avem un sistem de valori în funcție de care ne-am elaborat piesele noastre, compozițiile noastre, ca să corespundă cu ce credem noi. Pentru că asta facem noi, de fapt, construim o imagine, transmitem o stare, sau o poveste. Nu știm cum o percep ceilalți, depinde de foarte mulți factori, de dispoziția noastră, de dispoziția celor care primesc ceea ce le oferim noi și nu întotdeauna ești în starea de a primi sau de a da. Cam asta e.

S.C.B.: Eu abia aștept să descopăr evoluția imaginației tale. Mi-ar plăcea să vorbim despre discografia „Celelalte Cuvinte”.

M.B.: Memoria mea este full, ocupată cu circuite integrate, cu tranzistoare, nu prea am memoria albumelor, Călin știe mai multe despre acele albume, acum sunt peste tot, există, le găsiți.

Pe mine m-a interesat foarte mult muzica rock. Când am început noi, să zic prin anii ʾ79-ʾ80, eram la Oradea, am observant că între mesajul trupelor străine pe care le ascultam eu și cel al trupelor românești era o mare diferență. Nu prea erau trupe foarte multe în România, iar eu ascultam mai mult trupe străine. Aveam dicționar și încercam să traduc din engleză textele pe care le scriam după auz. Le ascultam pe casetofon, dădeam banda înainte, înapoi, înainte, înapoi, până când se făcea ferfeniță. Voiam să văd: dom’le, ăștia vor să spună ceva, au ceva de transmis. Evident că în România aveam Phoenix, Sfinx, care erau ok. Sunt și exemple pozitive, dar majoritatea pe care le auzeam, mai ales la radio, erau „slabe”. Acum mi se pare chiar mai rău ca atunci. Și am zis: dom’le, aici e o problemă, hai să încerc să fac ceva, mă rog, pe măsura instrumentației. Eu voiam să facem lucruri foarte elaborate și foarte pertinente și atunci trebuia să fac și textul să fie la aceeași înălțime ca să putem transmite ceva diferit. Din acest motiv se și numește trupa „Celelelate Cuvinte”, lucru care, bineînțeles, a evoluat în timp. La început ne-am grăbit, dar apoi am început să elaborăm mai serios totul. De exemplu la „Comoara” am lucrat câteva luni. Asta nu înseamnă că am lucrat de dimineața până seara, dar după masa mai scoteam un caiet, mai aranjam, îmi plăcea să fac asta, deci sunt lucruri care au durat foarte mult ca să le elaborăm, mai ales textele. Nu ieșea totdeauna din prima.

Observația mea e că în limba română e mai greu de compus.

S.C.B.: Textele pe care le-ați înregistrat așa le-ai scris de la început sau mai ai bucăți care n-au intrat în melodii?

M.B.: În engleză de exemplu cuvintele sunt scurte, (într-un vers cu un numar mic de silabe poţi să spui multe chestii) apoi consoanele plăcute, multe vocale etc. fac fonetic să se audă bine. La noi, odată lungimea cuvintelor (numarul mare de silabe), apoi consoanele şi unele din vocalele noastre fac totul mai dificil. Observația mea e că în limba română e mai greu de compus. De asta îl tot rog pe Călin, dom’le, fă și tu acolo 11 sau 14 silabe, nu mai fă 3 sau 4, că nu mai am ce să spun. Adică am spus deja tot, toate cuvintele alea scurte din limba română le-am folosit și ajung să mă repet. E puțin mai complicat.

S.C.B.: Mi se pare foarte multă apreciere față de voi din partea publicului care cântă versurile cu trupa.

M.B.: Acest bussiness în România, că e, de fapt, o piață, în care o trupă merge și cântă publicului cam ce vrea el să audă, face parte din peisaj. Dar e important cum respecţi publicul, indiferent dacă îți știe versurile sau nu. Contează, totul contează dar, cum să zic, în atâția ani de zile uneori ajungi într-un fel de rutină. Şi nouă ne place să-l auzim că ne știe versurile.

Puteți citi interviul în întregime aici: http://egophobia.ro/?p=13072