Dosarul în care fostul ofițer MAI era acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor și fals în declarații a fost clasat, potrivit Digi 24.
Procurorii mai susțin că acesta a călătorit în Israel, Israel și Palestina când acestea nu se aflau pe lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă pentru care se recomanda carantinare, respectiv autoizolare la domiciliu.
Potrivit procurorilor, nicio persoană dintre cele care au călătorit împreună cu fostul ofițer(80 de persoane) nu a fost confirmată cu virusul SARS COV-2, fapt care, alături de alte probe administrate a dus la excluderea scenariului de infectare cu coronavirus în cadrul călătoriei în statul Israel.
Bărbatul de 60 de ani, fost ofițer de Poliție, a fost internat din 5 martie la Spitalul Gerota. El a ascuns autorităților că fusese plecat în Israel, de unde s-a întors în 26 februarie. La momentul internării, el declarase pe propria răspundere că nu a călătorit în afara ţării în ultimele două luni. El s-ar fi simțit rău și a mers la spital în 3 martie, a doua zi s-a întors la serviciu, iar în 5 martie a mers din nou la spital și a fost internat. În 9 martie s-a confirmat că are coronavirus.
După confirmarea diagnosticului în cazul său, Spitalul Gerota a intrat în carantină, mai multe cadre medicale, între care și managerul unității, șefa secției ATI, fiind diagnosticate cu COVID-19.
Bărbatul este pensionar al MAI din 2015, a fost șef la două poliții de sector și apoi director al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Acum, el lucrează la ADP sector 4. Șeful ADP Sector 4, Marian Goleac, a confirmat pentru Libertatea că bărbatul a intrat în contact cu cei 120 de angajați ai direcției și, mai mult, a împărțit mărțișoare.
Puteți citi articolul în întregime aici: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24187087-fostul-ofiter-mai-care-bagat-carantina-spitalul-gerota-scapa-dosarul-penal-procurorii-spun-nu-putut-stabili-cert-argumente-stiintifice-fost-sursa-infectarii.htm
- Cristian Geambașu: Nu ești manelist, ești rasist! - iulie 3, 2025
- Audiența Realitatea Plus, în picaj. Topul televiziunilor de știri în ultima lună - iulie 3, 2025
- Strazi Deschise – Bucuresti: Weekend pietonal pe Calea Victoriei, cu spectacole stradale si traseu extins pe strazile Piata Amzei si Christian Tell - iulie 3, 2025