Articol preluat de pe site-ul reportervirtual.ro
O scenetă difuzată aseară de TVR 1 în emisiunea „Starea Nației”, realizată de „pamfletarul” Dragoș Pătraru, a determinat o reacție vehementă a jurnalistului Robert Turcescu.
Pătraru, realizatorul emisiunii de pamflet de la postul public după ce s-a transferat de la România TV, a realizat o parodie după melodia care va reprezenta România la Eurovision.
El și-a pus o perucă blondă cu breton, interpretând-o pe Elena Udrea și a folosit un castravete în loc de microfon:
Parodia intitulată „Hit Euroevaziune: Să fur de la capăt” a determinat reacția vehementă a jurnalistuluiRobert Turcescu (Nașul TV), care a semnalat scena pe contul său de facebook, și care afirmă că a decis să nu mai plătească abonamentul la TVR cu orice risc:
Stelian Tanase, esti un nenorocit! Daca pe postul public admiti sa fie difuzata o mizerie ca asta insemna ca ai luat-o razna! Gata, de azi refuz sa mai platesc abonamentul la TVR chiar daca ajung sa ma bat cu statul in procese!
Dragoș Pătraru s-a transferat la TVR în august 2014. Dragoș Pătraru nu mai apăruse pe post la România TV, televiziunea de știri controlată de Sebastian Ghiță, de când Dan Diaconescu și-a început emisiunea „OTV Live” la România TV. DD a intrat inițial la ora 23.00, pe tronsonul lui Pătraru, apoi a fost mutat după miezul nopții, însă emisiunea lui Pătraru n-a mai intrat în grilă.
sursa: reportervirtual.ro
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025