Am fost de zeci, sute de ori în mall-uri, magazine. Aseară am ajuns toţi trei la Orhideea. La Carrefour am intrat pentru o scurtă aprovizionare de weekend. Aveam aparatul de fotografiat la mine, pentru a-l surprinde pe Andrei în diferite ipostaze. Am fost în diferite magazine şi n-au fost probleme. La Carrefour am încercat să-l prind pe el stând în căruţul de cumpărături. A venit la mine un nene furios, cu meclă de mitocan, cerând pe un ton imperativ să închid aparatul. Imediat! N-am înţeles ce au ei de ascuns, n-am înţeles de ce atâta iritare. La intrarea din mijloc, pe unde am venit noi, nu era niciun anunţ că n-ar fi voie să fotografiezi. De parcă n-ar fi destule telefoane performante care fac asta fără să vadă vigilenţii „securişti” ai locului. Ne-am enervat destul. Am ieşit din Carrefour şi cine stătea pe băncuţă tolănit şi epuizat de munca sa titanică? Mocofanul! Ne ducem la el şi-l rugăm să ne arate unde scrie că nu e voie. Evident că la intrarea noastră nu scria NIMIC! Ne-a dus la capătul opus şi acolo, în spatele unui pupitru, era un mic afiş cu mai multe anunţuri pentru clienţi, pe care eu oricum nu le văd, printre care şi cel cu interdicţia fotografierii.
1. Dacă au ceva de ascuns, să pună panouri mari peste tot prin care interzic fotografierea.
2. Dacă sunt corecţi şi n-au nimic de ascuns atunci să ne lase să ne vedem de cumpărături şi de copil.
3. Dacă nu pot angaja oameni civilizaţi şi amabili, care să comunice cu publicul consumator, plătitor, atunci să încerce formula asta în Franţa!
Când noi l-am întrebat de ce nu se ocupă de clienţii de diferite culori care desfac pungi de pe raft, consumă din ele şi apoi le lasă acolo, a dat din umeri şi a bălmăjit ceva de genul că „nu e specialitatea lui”. El e numai pe foto! Şi acesta nu e un magazin românesc!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025