PRIETENII SITE-ULUI VĂ RECOMANDĂ: Jon Anderson (ex-YES) & Jean-Luc Ponty – „Better Late Than Never”

octombrie 28, 2015

Articol de Ionuț Costea
O, da!! Oh, yes!! YES!!! Jon Anderson s-a intors cu un nou album („Better Late Than Never„), alaturi de violonistul Jean-Luc Ponty si de band-ul lor, intr-o temerara aventura muzicala, intitulata fix asa: AndersonPonty Band, cu numele lor impreunate!… Proiectul a demarat cu ceva timp in urma, la insistentele fanilor YES, care il solicitau pe Jon Anderson „back in business”. Daca in trupa sa de baza lucrurile erau oarecum stabilite, vechii sai colegi avand deja un vocalist nou, impreuna cu care au inregistrat un album complet, promovat in turnee prin toata lumea, porti deschise ramaneau mai degraba proiectelor solo, ori combinatiilor alaturi de alti muzicieni.

S-a nimerit ca formula cu Jean-Luc Ponty sa fie lozul castigator, punctul de unde a demarat proiectul de „kickstarting”, care a constat in strangere de fonduri de la adevaratii fani, in vederea acoperirii costurilor cu conceperea si inregistrarea albumului. Bani au fost, s-a strans lejer o suma frumusica, linistitoare pentru actul artistic din studio. Mai greu a fost cu surprizele neplacute survenite mai tarziu: producatorul lor i-a lasat balta, fiind nevoiti sa se descurce pe cont propriu, apoi chitaristul lor initial, Jamie Dunlap, a plecat, obligandu-i in acest fel sa reinregistreze partile de chitara si din acest motiv termenul-limita a tot fost schimbat, pana cand au fost convinsi, in fine, ca albumul suna asa cum l-au dorit.

Ajutati de Baron Browne (bass), Rayford Griffin (tobe), Jamie Glaser (chitara) si Wally Minko (keyboards), mult-asteptatul album (insotit si de un DVD) a iesit, in fine, in data de 25 Septembrie la Liaison Music Inc./earMUSIC si a implinit asteptarile intregii suflari Yesworld, grav suferinda in ultimii ani, dupa ce trupa oficiala, desi extrem de activa concertistic, a deceptionat, mai din cauza vocalistului Jon Davison (o copie palida a lui Anderson), mai din cauza batranilor Howe, Downes si Squire, care pareau oarecum defazati si iesiti din forma de odinioara…

Sa n-o mai lungim: albumul „Better Late Than Never” incepe exact asa cum si-ar dori oricare fan YES, cu o emfaza de synth-uri in cel mai pur stil Rick Wakeman (good ol’ times!), mangaind orgoliul ranit al auditoriului, care probabil ca-si va sopti in barba „asta-i pofta ce-am poftit!” La 71 de ani astazi impliniti, la ora cand astern aceste randuri, Jon Anderson impresioneaza cu vocea sa placuta, aproape neschimbata, avand acelasi suflu precum in tinerete. Albumul include cateva piese noi si cateva clasice YES, interpretate insa intr-o maniera diferita. Spre exemplu, superba balada „Time and a Word” din 1970 acum o regasim intr-o versiune reggae, pe cand „Wonderous Stories” din ’77 cocheteaza cu jazz-ul. Sound-ul, per ansamblu, este unitar, de calitate, insa se simte ca ar fi avut nevoie, totusi, de un producator adevarat.

Oricum, materialul sonor depaseste cele doua albume lansate de YES fara Jon Anderson, aceasta este parerea mea, iar Jean-Luc Ponty ofera adevarate lectii de virtuozitate prog cu vioara sa, facandu-l uitat pe Steve Howe, chitaristul YES! Este, cu adevarat, o muzica YES, cu toate ca doar Jon apartine, de drept, celebrei formatii. Fanii sai vor fi incantati, fara indoiala, si nu mai ramane decat sa speram la viitoare proiecte in aceeasi formula. Cu siguranta, inceputul a fost unul bun! 🙂
Tracklist:
01. Intro [01:18]
02. One In The Rhythm Of Hope [04:35]
03. A For Aria [03:23]
04. Owner Of A Lonely Heart [05:05]
05. Listening With Me [05:40]
06. Time And A Word [05:31]
07. Infinite Mirage [03:49]
08. Soul Eternal [04:59]
09. Wonderous Stories [04:02]
10. And You And I [03:01]
11. Renaissance Of The Sun [06:37]
12. Roundabout [05:28]
13. I See You Messenger [03:51]
14. New New World [03:47]