Ediţia a început cu un In Memoriam Victor Spirache, colegul şi prietenul nostru care ne-a părăsit pe 26.11.Dumnezeu să-l odihnească! Au fost piese care-i plăceau lui Victor cu Adrian Berinde, cu The Eagles, apoi cu Tim McGraw (Please, Remember Me din 1999).

Primul invitat a fost saxofonistul Flavius Teodosiu, care trăieşte în Germania. Ne-a oferit câteva repere din cariera sa, debutul la 17 ani în Orchestra condusă de Sile Dinicu, deplasări în lume, cântări, reveniri în ţară. Are un singur album, „The SaxMan”, scos în 2007 înregistrat la Koln, care include numeroase hit-uri precum şi o colaborare cu celebra sa fiică Linda Teodosiu.

Trupa Hara a revenit în formulă puţin schimbată: Marius Astilean (vioară), Valentin Musat (chitară), Nunu Racris (tobe, percuţie), Radu Anghel (chitară bas, juniorul trupei), Flavius Buzila (vocal, chitară). Noii componenţi au avut parte de atenţie sporită pentru a-i face cunoscuţi celor de acasă. Au fost piese de pe un Best Of Hara, produs de grup, care urmează să fie lansat, promovat în perioada imediat următoare. Au fost multe piese live din trecut şi prezent, adesea cerute de ascultători. Chiar şi cântece de Crăciun. Colinde rare şi spectaculoase. În 15 ani de existenţă Hara a adunat numeroase reuşite interne şi internaţionale despre care nu s-a vorbit suficient, din păcate.Problema difuzării la posturile de radio nu putea lipsi din dezbatere.
Top 5 Sentimental cu compoziţiile lui Doru Stănculescu a dus pe podium piesele 1. Ai hai, 2. Fără petale, 3. Maria şi marea.
Ultima oră a fost una internaţională! Interviu exclusiv acordat de solista portugheză Dulce Pontes pentru Radio România Actualităţi. Artista a venit special în ţară pe 17 noiembrie şi ne-a vizitat pentru înregistrarea interviului. Traducerea şi adaptarea interviului o găsiţi aici: www.andreipartos.ro
Putem spune că aveţi aici un material de 5 ore cu de toate! Audiţie plăcută!
Audio:
Selecţia mesajelor (au fost peste 300!):

Cristina Ina Totul sa fie bine pentru echipa radio a noptii!
Floare Covaciu SUNTEM MELOMANI DEPENDENTI DE PSIHOLOGUL MUZICAL.
Adrian Guțu Frumos salut muzical – Dumnezeu să-l odihnească pe Victor Spirache!
Marius, metalfan: Salutări din Belgia! Mă bucur că e vineri! În sfârşit ne mai relaxăm şi noi! Ne-am săturat să vedem militari pe străzi şi raiduri de noapte! Să vină muzica bună!
Magda, Germania: Bun regăsit! Vă ascult până dimineaţă! Mi-aş dori, dacă se poate, să difuzaţi o piesă cu Bonnie Tyler. Mulţumesc anticipat!
George, Los Angeles: Este al doilea mesaj pe care-l trimit către Psihologul muzical. Eu v-am descoperit relativ recent, cam acum o lună. Îmi place foarte mult emisiunea! Felicitări!
Indra Dumitru: Se apropie Sf Andrei, aşa că vă urez sănătate, bucurii şi împliniri alături de cei dragi! La mulţi ani cu drag!
Arthur Agapie Buna seara! Tin sa-mi exprim regretul fata de disparitia colegului Spirache cu care am corespondat o vreme. Emisiune de success ca de obicei! Arthur Agapie- USa
Emma din HD La mulți ani d-l Andrei și lui Andrei Găluț (Goodbye To Gravity) multă sănătate cu ocazia numelui.
Viorel Zanet din Falciu Vaslui Radio Romania a ramas mai sarac. Dumnezeu sa-l primeasca pe Victor Spirache in Imparatia Sa! Cu stima si respect.
Lavinia Ban: Mare bucurie!! Doar pentru fiica dlui Teodosiu, Linda, am urmărit Deutschland Sucht den Superstar.
Arici Ţepos: Bun venit invitatului! Ceea ce spune dl Flavius Teodosiu este corect, dar ce ne facem că realitatea ne izbeşte peste ochi! Astăzi artiştii sunt „fabricaţi”! De case de discuri, de show-urile de talent… Uitaţi-vă în jur! Sunt scoşi pe bandă rulantă! De multe ori părinţii îi împing de la spate pe copiii lor să meargă la concursuri… Astăzi tinerii vor să fie vedete, nu artişti. Când credeţi că va mai apărea un Iggy Pop sau un Jim Morrison? Azi se caută artişti fără personalitate… dacă ai ceva de spus, dacă ai atitudine, dacă ai o poziţie faţă de sistem şi nu vrei să faci compromisuri, nu ai nicio şansă!

Salutari din Oradea. Cu fiecare disparitie a unui om din radio se stinge o luminita din trecutul nostru. Condoleante pentru omul si profesionistul Spirache. Dumnezeu sa-l ierte. O lacrima de la Dan din Oradea
Dana, Brăila: Mi-a plăcut de Flavius Teodosiu! Mă bucur că l-aţi invitat!
Ionela, Călăraşi: Bun venit Hara!!!!!!!!!!!!!!
KissArmy: Mă bucură prezenţa trupei Hara în studio!
Simona, metalfan: De Direcţia 5 ne-am săturat! Sunt peste tot!
DarkAngel: Dar la ce bun să fii în heavy-rotation pe radiouri, dacă atunci când urci pe scenă dai rateuri? De exemplu, am fost cu bunica la concertul dedicat lui Cotabiţă. I-am văzut pe Smiley, Velea, Antonia… toată crema cea vestită a mainstream-ului românesc. Un „antrenor” la VOCEA României. Prestaţia lor a fost cu „junghiuri”…
Simona, metalfan: Apropo de radiouri… Eu am învăţat deja playlistul de la Rock FM… am ajuns în faza în care ştiu de multe ori ce piese urmează să difuzeze!
Marian Racoltea Sunteti o formatie tare! mult norock!!
Laurenţia, Bacău: Pentru Marius: poate să cânte măcar puţin din „Ciocârlia”?
Dan: Voi aveţi textele scrise în timpul concertelor sau nu uitaţi versurile? La spectacolul dedicat lui Cotabiţă aproape toţi cântau cocoşaţi, citind versurile de pe hârtii aşezate pe stative. Nu se uitau la public, ci în jos.
Gabriel: Dar de ce sunteţi interesaţi de Eurovision? Chiar credeţi că acest concurs ajută la ceva? Până la urmă, nu e despre muzică… e un show tv…
Mia Alexandra Pricope, Falticeni Hara, una dintre trupele mele de suflet! Ii salut cu drag pe baieti, iar voua va multumesc ca i-ati invitat! Concertul de colinde de la Suceava se va mai tine? Va multumesc!
Valentina: Felicitări Hara! Ar trebui să fie non stop pe radio. Voce extraordinară, muzică originală.
Adi, șofer de tir mă aplec în fața lor. va salut.
SMS: Minunata piesa! Respect HARA!
Cosoba Giurgiu Buna dimineata.felicitari pentru invitatii tai pt. trupa Hara condoleante pentru VICTOR SPIRACHE.

Ela, Buc La mulți ani! Sănătate o îmbrățișare prietenească și 101 trandafiri din partea mea dl. Andrei.
Raluca, Bistriţa: Dacă aţi avea banii necesari, ce chitară, bas, vioară, set de tobe aţi cumpăra? Mă refer la un instrument care a aparţinut unui muzician foarte cunoscut din afară?
Sabina: Am o întrebare pentru Nunu… Eu înţeleg de ce-mi place de Edi Petroşel! Dar… ţie de ce? Că… nu e tocmai cel mai bun toboşar din ţară…. Ok… e înaintea lui Leluţ „Megastarul” dar…. E o curiozitate… :))
Felix Félix Superba emisiunea cu invitati pe masura. Ce bine interpreteaza colindele. ii asteptam cu drag la Fagaras.
Violeta şi Ovi Ne bucurăm de voie bună cu Hara, sunt încântători.
Patricia Miner Sambora, Brazilia: Super trupa Hara! Mi-a plăcut şi primul invitat şi acest top! Mulţumesc pentru muzica difuzată în această noapte!
Maria, Spania: Felicitări pentru acest interviu cu Dulce Pontes! Este genială!!
Vicky: Ce sinceră este! Îmi place de ea!
Yanni, Grecia: Super acest interviu! Dulce Pontes este foarte iubită aici! Mă bucur că veţi avea ocazia să o vedeţi din nou la Bucureşti!
Irina: Nici nu ştiţi cât de fericită m-aţi făcut cu acest interviu. Am lacrimi în ochi!
Cristina, metalfan: Îmi plac foarte mult interviurile dvs! Dulce este o… dulce! 🙂 Trăiesc cu speranţa că într-o bună zi veţi ajunge şi la Dave Mustaine şi la Alice Cooper şi la Bruce Dickinson! Atunci viaţa mea va fi completă! ŞTIU că se va întâmpla acest lucru!
Ankka Iorgu: Dulce Pontes este o artistă aparte! Felicitări sincere şi din suflet! Mulţumesc pentru privilegiul de a o asculta vorbind la radio!
Elvira, Craiova: Mulţumesc, mulţumes, mulţumesc din suflet pentru acest interviu! O ador pe Dulce Pontes!
Radu, Dej: Mă declar cucerit de Dulce Pontes! Mulţumesc!
Emilian: Jos pălăria, Dulce Pontes!
Veronica, Cluj: Excepţional interviu! Mulţumesc!
Alin Marcel …tacem si ascultam…un ochi zambeste, de sub celalalt ascundem o lacrima…vorbeste Muzica…
sursa: Radio România Actualităţi
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025