O altă noapte specială, pe care o trec la această rubrică! Primele ore ale zilei de 5 decembrie le-am petrecut împreună cu George Nicolescu în studio. A venit de la Ploieşti (unde s-a născut în 1950) cu soţia şi o familie de prieteni care l-a adus cu maşina, dar l-a şi aşteptat. Întâlnirile mele cu George au fost mereu tonice, pentru că acest om emană bunătate, e pozitiv, doreşte să comunice, vrea să ofere. Este printre foarte puţinii care vine cu CD-urile făcute de acasă cu muzica proprie, cu muzica preferată. 51 de piese!!! Alţii, care nu au nicio dizabilitate, nu-s capabili să facă o listă scrisă sau dictată la telefon cu 10 titluri. Am apreciat faptul că şi-a dorit să vorbim despre Asociaţia Nevăzătorilor, că vorbeşte cu căldură despre George Grigoriu, cel care l-a lansat în lumea mare a muzicii uşoare, dar şi despre Adrian Păunescu. Reacţiile foarte frumoase din partea ascultătorilor (peste 400 de mesaje), bucuria lor de a-l auzi pe George Mihail Nicolescu au confirmat deplin senzaţia mea de bine. Apăruse în acest an un articol mizerabil în presa de scandal, care-l făcea „bolnav psihic”. Şi asta doar pentru că de o vreme nu urcă pe scenă, ci preferă să cânte de la marginea scenei, de jos. Că nu mai iese nicăieri, că e bântuit de fobii. Ei bine, omul a stat cu noi, s-a simţit bine, s-a comportat fără cusur. Dacă are ceva, atunci disimulează perfect. Eu n-am surprins nimic din cele scrise în acel material tendeţios. E drept, George n-a fost abordat de jurnalist nicio clipă. Nici familia nu i-a fost întrebată. N-am discutat public pentru că nu avea niciun sens să stricăm atmosfera extrem de relaxată. În momente de pauză, mi-a mărturisit că l-a mâhnit acel articol. Am apreciat şi faptul că George a dedicat o piesă cu Sweet (Love Is Like Oxygen) lui Victor Spirache, cel care ne-a părăsit pe 26 noiembrie. A dedicat şi familiei care-l asculta din Spania dar şi soţiei sale Geta, mereu alături de el! O voce mare, un suflet frumos, un compozitor talentat şi generos, un om modest…Au fost 3 ore bogate!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
A fost o editie deosebit de reusita! Felicitarile mele! Pe George Nicolescu l-am vazut in concert la Calarasi, acum cateva luni, unde a fermecat publicul prezent cu caldura sa sufleteasca. Cand a interpretat „Eternitate”, timpul parca s-a oprit in loc…