A murit Glenn Frey (The Eagles). R.I.P! :(

0
53

Glenn Frey (600 x 400)Din nefericire, începem ziua cu o veste tristă! Glenn Frey, membru fondator al trupei The Eagles, a murit luni, 18 ianuarie. Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al trupei.
Glenn Frey avea 67 de ani (n. 6 noiembrie 1948, în Detroit, Michigan). A fost solist, compozitor, producător și actor american. În trupa Eagles, Frey cânta cu vocea, la chitară, la keyboards și pian alături de Don Henley. Glenn Frey interpretează piese precum „Take It Easy„, „Peaceful Easy Feeling„, „Tequila Sunrise„, „Already Gone„, „Lyin’ Eyes„, „New Kid in Town„, și „Heartache Tonight„.
După destrămarea trupei Eagles, în 1980, Glenn Frey și-a construit o carieră solo de succes. A intrat în topuri cu piese precum „The One You Love„, „Smuggler’s Blues„, „Sexy Girl„, „The Heat Is On„, „All Those Lies, „You Belong to the City„, „True Love„, „Soul Searchin„, și „Livin’ Right„.
În calitate de membru al trupei Eagles, Glenn Frey a câștigat 6 Premii Grammy și 5 American Music Awards. În 1998 (primul an în care au fost nominalizată), trupa The Eagles a fost inclusă în Rock’ N’ Roll Hall Of Fame.
Aveți mai jos mesajul postat pe site-ul oficial al trupei The Eagles:
Cu multă durere în suflet vă anunțăm că prietenul nostru, fondatorului grupului The Eagles, Glenn Frey, a murit luni, 18 ianuarie, la New York. În ultimele săptămâni Glenn a luptat cu curaj pentru viață, dar a pierdut în urma complicațiilor cauzate de artrita reumatoidă, colita ulcerativă acută și de pneumonie.
Familia lui Glenn le mulțumește tuturor celor care l-au sprijinit, s-au rugat și au sperat ca el să se vindece.
Cuvintele nu pot exprima tristețea, respectul și dragostea noastră pentru tot ceea ce ne-a oferit Glenn Frey, familia lui, lumea artistică și fanii din întreaga lume.
Cindy Frey | Taylor Frey | Deacon Frey | Otis Frey|
Don Henley | Joe Walsh | Timothy B. Schmit | Bernie Leadon | Irving Azoff
 

 

 

 
 
sursa: http://eagles.com/news/266763

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here