Ani de zile după dispariția lui Marcel, Edith a trăit cu amintirea lui. Se ruga pentru el, nu se gândea decât la el, nu vorbea decât despre el. Chiar m-a trimis într-o zi la Casablanca încărcat cu jucării pentru copiii lui. În anturajul ei, eram nefericiți să o vedem singură. Edith avea întotdeauna nevoie de cineva pe care să-l iubească.
De fiecare dată când mă întorceam la Paris, frecventam localurile de noapte la modă, în special cel al lui Maurice Carrere, pentru că îi apreciam orchestra, condusă de Leo Chauliac, fostul pianist al lui Charles Trenet, și cântăreața, o americancă cu un nume dulce, Marilyn. Mai era și un cântăreț care, după mine, ar fi putut să îi placă lui Edith și, de ce nu, să devină noul „patron”. Voce frumoasă, prestanță franceză, un accent american cald… Am hotărât să i-l prezint. Ea cânta în fiecare seară într-un local nou de pe Champs-Elysees. Dar trebuia să găsesc un pretext bun, deoarece Edith tot nu vroia să întâlnească bărbați. Din fericire, Eddie – e vorba de Constantine – m-a ajutat fără să știe: încercase să traducă L’Hymne a l’amour. Am profitat de ocazie și l-am învățat imediat ce să facă: „Am să-i vorbesc de tine lui Edith. Când te voi introduce în cabină vei intra, vei face gestul de salut cu mâna și spunând Hi, îi vei dezvălui marele tău zâmbet cuceritor”. Totul s-a întâmplat așa cum prevăzusem. După zâmbetul complice al lui Edith și după felul cum clipea din ochi, ne-am dat seama cu toții că se întorcea o pagină din cartea casei și că se scria una nouă, fără ca Marcel să fie uitat.
Cu Edith nu aveai voie să te înșeli, fie că era vorba de film, de o piesă de teatru, de o carte sau de un restaurant. Dacă ea nu aprecia, aveam dreptul la un: „Ah, nu mă miră la tine, ești lipsită de sensibilitate”. (…) Edith avea idei fixe: puteam să mâncăm același lucru timp de 15 zile, să bem întruna, să nu mai bem, puteam să vedem de 10 ori aceeași piesă de teatru sau un film, să adoptăm pe cineva și să petrecem tot timpul cu el și deodată să nu-l mai vedem niciodată. Învățase să cunoască și să-i placă multe lucruri – mica fetiță a străzii avea fler și un gust foarte sigur. Când emitea o judecată de valoare sau o apreciere, spunea lucruri demne de cei foarte mari. Cum îi plăceau în mod deosebit simfoniile lui Beethoven dirijate de Furtwangler, de ziua ei de naștere i-am oferit una dintre simfoniile pe care nu le avea. Imediat a început agitația: „Hai, copii, vom asculta o capodoperă. Eddie, bagă pick-up-ul în priză, Loulou fă lumina mai mică și voi, ceilalți nu mai vorbiți. Ascultăm”. Stăteam cu toții în penumbră, cu respirația tăiată, în timp ce se auzea muzica. Dar rotația discului nu se afla la viteza cea bună. După câteva minute, Edith a noastră începu să se miște ca și cum nu se simțea bine în fotoliul ei, apoi lansă un: „Hai, aprinde, Loulou”. Îndată ce se făcu lumină, luă discul, îl oferi lui Loulou și zise, bștând șaua să priceapă iapa: „Ce ți-e și cu Beethoven ăsta, când se înșeală, atunci se înșeală bine”.
La new York, într-o zi când Edith se afla într-o dispoziție groaznică, dintr-un motiv cu totul neserios – trebuie să fi fost vorba despre o piesă de teatru sau un film – am avut o discuție care a devenit rapid serioasă. Îmi amintesc doar că i-am ținut piept. Era exact ce nu trebuia făcut cu Edith. Supărată, mi-a spus: „Dacă-i așa, iei primul vapor către Franța”. Tocmai atunci un vapor al Companiei Transatlantice se pregătea de plecare. După un adio foarte sec de o parte și de alta, am părăsit hotelul și Statele Unite. Abia ieșise vaporul în larg, când am primit o telegramă: „Îmi lipsești mult”. Asta era Edith.
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
