MOJO MUSIC MAGAZINE – DONOVAN: „AM ÎNCERCAT SĂ SALVĂM LUMEA”

0
71

DONOVAN 1În holul unui hotel londonez, Donovan şi prietenul său de o viaţă, tour-managerul „Gypsy” Dave Mills privesc zâmbind o fotografie, făcută în iunie 1966, care-l înfăţişează pe artist într-un peisaj stâncos din insula scoţiană Islay. „Donovan pe pietre”, spune solistul. „Fotografia a fost făcută după ce Gypsy şi cu mine ne-am spus: Păi a fost distractiv. Acum ce facem? Hai în Grecia. Aşa că ne-am mutat în Arhipelagul Greciei, pe cea mai pustie insulă pe care am putut să o găsim, am închiriat o casă şi am trăit din nimic. Pentru că, într-adevăr, părea că întreaga carieră pop luase sfârşit”.

Donovan Leitch avea 20 de ani. Tocmai îşi terminase capodopera, unul dintre primele albume psihedelice, Sunshine Superman, la care a lucrat alături de producătorul Mickie Most şi de aranjorul/orchestratorul John Cameron. Era un testament care definea aspectele vieţii tânărului Donovan, şi includea elemente celtice, medievale şi care i-a reflectat traiectoria rapidă de la un performer itinerant la un Dylan britanic şi apoi la un căutător spiritual. Cu piesele lui de dragoste, cu imaginaţia de poveste şi sound-ul elegant, Sunshine Superman a revigorat o eră ajunsă la apus. Sau cel puţin aşa ar fi trebuit să se întâmple dacă problemele cu drogurile, cele contractuale şi chiar şi un proces, nu ar fi întârziat cu 5 luni apariţia pe piaţă a acestui album, timp în care albumul trupei The Beatles, Sgt Pepper, a fost lansat şi a schimbat lumea.
Donovan este îndreptăţit să vorbească despre influenţa pe care a avut-o asupra lui Paul McCartney şi John Lennon. Şi-a amintit de multe ori în timpul interviului despre modul în care i-a învăţat pe cei doi elementele de bază ale chitării acustice. Dar când te uiţi la traiectoria albumului Sunshine Superman, nimic nu este surprinzător. „La vremea respectivă, casa mea de producţie din Marea Britanie, Pye, m-a dat în judecată în momentul în care Allen Klein mi-a obţinut un contract cu Columbia în Statele Unite”, explică el. După ce l-a văzut la The Ed Sullivan show, Klein l-a căutat pe Donovan cu propunerea de a-i deveni manager în State. „Albumul a fost făcut înainte de Pet Sounds şi Sgt. Pepper, dar nimeni nu ştia de el. Mickie Most mi-a spus: Orice ai face, nu îi cânta piesele astea lui Paul McCartney. Dar eu, în mod evident, am făcut-o. Aşa că Sgt Pepper a apărut pe piaţă, iar managerul meu britanic, Ashley Kozak, mi-a spus: Asta e. S-a terminat”.
Apoi a venit momentul arestării lui Donovan, care a fost acuzat de posesie de canabis. „A fost o înscenare”, susţine Donovan, care în acelaşi an fusese filmat fumând un joint în cadrul documentarului BBC, „A Boy Called Donovan”.

Sunshine Superman
Sunshine Superman

Donovan a fost o perioadă în Los Angeles pentru a înregistra piesele de pe albumul Sunshine Superman. În tot acest timp, apartamentul din Londra a intrat sub supravegherea poliţiei. „Cât am fost eu plecat, câteva fete veneau în apartament şi luau droguri, de care noi nu ne-am atins niciodată. Între timp a fost alcătuită o unitate anti-drog care aveau sarcina să îi „vâneze” pe principalii compozitori, adică eu, The Stones şi The Beatles. Noi scriam despre schimbările culturale care se petreceau, iar ei căutau moduri prin care ne puteau opri, aşa că atunci când ne-am întors din Statele Unite, am fost arestaţi”.
În martie 1965, Joan Baez i l-a prezentat pe Bob Dylan la hotelul Savoy. „Prin luna mai, noi trei am fost primii folkişti care au pătruns în topuri. Scena folk producea albume, dar eu am văzut că dacă vroiai să introduci idealuri rebele în cultura populară, trebuia să faci single-uri. Asta ne-a enervat pe mine şi pe Gyp: unii vroiau să ţină toate aceste lucruri doar pentru ei. Noi am văzut cum putea toate acestea să ajute lumea”.
Spre sfârşitul lui 1965, Donovan făcea tot ce îi stătea în putere pentru a împărţi aceste idealuri rebele cu publicul pop. „În tot acest manifest rebel era vorba de a folosi poezia ca o cale adevărată care reflecta condiţia umană. Am ajuns la meditaţie, yoga, ecologie, feminism. Vroiam să salvăm societatea de ea însăşi. Şi totuşi, despre noi se scria ca despre scursura care locuieşte mai încolo pe stradă. Albumul Sunshine Superman a reprezentat o instruire despre cum poate fi salvată planeta de prostia omenirii”, spune Donovan. „A fost primul album care a deschis calea către acest gen de gândire”.

O inimă frântă
În 1965, Donovan a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Linda Lawrence, care la vremea respectivă încerca să îşi revină după o relaţie eşuată cu Brian Jones. Cei doi au avut o relaţie scurtă pentru că Linda nu-şi dorea să mai treacă prin ceea ce a trecut alături de Brian, aşa că s-a despărţit de Donovan. Drept răspuns, acesta a scris piesa Sunshine Superman. „Nu este o piesă de dragoste normală”, spune Donovan. „La suprafaţă, piesa se referă la a fi din nou cu Linda. Dar „sunshine” este un nume de cod pentru drog. Superman este persoana capabilă de a călători în a patra dimensiune unde poate vedea matricea Universului, în care totul este conectat. Versul „everybody’s hustling” se referă la scena pop din acea perioadă, unde te puteai pierde foarte uşor. Gyp m-a ţinut întotdeauna cu picioarele pe pământ; am plecat de acasă de la 16 ani pentru a câştiga bani din cântat, aşa că ştiam exact care sunt riscurile celebrităţii”.
Mickie Most a avut geniala idee de a-l aduce pe John Cameron (absolvent Cambridge care pe atunci cânta în cluburi de jazz) să orchestreze albumul. „Am mers acasă la managerul lui Donovan, Ashley Kozak, şi această întâlnire mi-a schimbat viaţa”, îşi aminteşte Cameron. „Apartamentul era vopsit în violet şi pe pereţi erau toate semnele zodiacului. Donovan mi-a explicat că vrea teme orchestrale şi că vrea să surprindă vocea britanică cu ecouri ale strămoşilor scoţieni. Îmi amintesc că şi atunci m-am gândit că această comparaţie între el şi Dylan este nedreaptă: Donovan este un artist cu personalitate puternică”.
Când procesul şi arestarea au amânat apariţia albumului, soţia lui Ashley Kozak, Anita, a sugerat ca Donovan şi Gypsy Dave să locuiască o vreme cu familia ei la Atena. „Erau echipe ale televiziunilor în faţa apartamentului nostru, aşa cu nu avea ce să facem”, spune Donovan. „Aşa că am mers la Atena şi am stat acolo până când i-am spus lui Gypsy Dave să mergem să căutăm o insulă”.
Donovan şi Gypsy Dave au ajuns în Paros cu foarte puţini bani, un player pe care puteau asculta muzică, şi trei albume, printre care Revolver (albumul de debut al lui Leonard Cohen) şi o copie a albumului Sunshine Superman. Ascensiunea în carieră s-a petrecut atât de repede şi la o vârstă atât de fragedă, încât el nu a dat niciodată prea multă atenţie modului în care îi era administrat venitul din cele 5 single-uri şi 2 LP-uri lansate până atunci. „Nu ne deranja deloc că nu avea prea mulţi bani”, susţine el. „Era acolo o tavernă unde mâncam o dată pe zi, şi trăiam foarte simplu”.
Poate că a durat ceva timp până când Sunshine Superman a primit statutul de album clasic psihedelic, dar până la urmă s-a întâmplat acest lucru, la fel cum, într-un final, Donovan s-a ales cu fata care a inspirat acest album iniţial, Linda.
sursa: Mojo Music Magazine / iunie 2011
Şi câteva piese:

https://www.youtube.com/watch?v=BsOyMZFLzpY

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here