Q MAGAZINE: INTERVIU CU DAVID COVERDALE ȘI JIMMY PAGE (1993)

0
116

„Când am auzit că vom acorda un interviu pentru presa britanică am zis: Jimmy, eu am să aduc două bucăţi de lemn, câteva cuie şi un ciocan. Să mă crucifice acolo în încăperea unde vom da interviul şi să nu o mai facă în pagina de ziar”, spune David Coverdale râzând. Jimmy Page îi împărtăşeşte opinia. La rândul lui a avut de-a face cu presa britanică, aşa că şi el cunoaşte foarte bine sentimentul.
Dar stai puţin. Aceşti doi oameni din faţa noastră, care par să se înţeleagă foarte bine pot fi cu adevărat David Coverdale de la Whitesnake şi Jimmy Page de la Led Zeppelin? Aceleaşi două formaţii care în anii 1980 se certau de mama focului prin presă? Nu este acesta Coverdale pe care Robert Plant l-a acuzat că fură de la Zeppelin – piesele, imaginea, felul în care îşi aranjează părul, absolut tot? Iar Coverdale i-a răspuns că Zeppelin fură de la bluesmani precum Willie Dixon?
Şi nu este acesta acelaşi Jimmy Page care a declarat pentru Revista Q în 1989 că „aproape am căzut din pat râzând” după ce l-a văzut pe chitaristul trupei Whitesnake, Adrian Vandenburg în videoclipul Still Of The Night, cântând în maniera lui Jimmy Page?
Într-adevăr, despre ei doi este vorba, dar…
„Stai puţin!”, zice Page. „Hai să lămurim lucrurile. Mie mi s-a părut amuzant”. Lui Coverdale încă i se pare amuzant pentru că râde din toată inima. „Eu nu am avut niciodată nimic personal cu David”, continuă Jimmy.
„Mă bag şi eu în vorbă”, spune Coverdale. „Am discutat cu Jimmy despre tot ce s-a întâmplat în trecut. Între noi s-a dezvoltat o prietenie frumoasă. Problema era legată de Robert, nu de Jimmy. Cu Jimmy nu aveam nicio secure de îngropat. Niciuna”.
Amândoi s-au relaxat, fiind mulţumiţi de faptul că factorul stânjeneală care plana asupra acestui nou proiect, a fost rezolvat, lămurit, explicat printr-o muncă de echipă.
Amândoi sunt foarte prietenoşi şi deschişi, deşi se vede că încearcă să păstreze o oarecare distanţă, să nu intre unul peste altul în timpul interviului. Coverdale poartă un costum albastru, iar Page este îmbrăcat în negru. Când Coverdale nu se mai poate abţine, începe cu un formal „Dacă îmi permiteţi să intervin”, iar după ce termină ideea încheie cu „Îţi dau legătura Jimmy, băiete”.
Doi lideri înnăscuţi, cu personalităţi extrem de puternice, sunt acum „un proiect”. Dar este evident că sunt mulţumiţi de rezultat.
Această alianţă a văzut lumina zilei într-un moment în care amândoi erau într-un con de umbră. Cu doi ani în urmă, Page se străduia să vină cu ceva nou după albumul lui solo (de tristă amintire, dacă ne întrebaţi pe noi!), Outrider (1988). „Vroiam să dovedesc cu orice preţ că sunt încă în viaţă şi că vreau să merg mai departe. Problema era că nu aveam un solist. Am ascultat o grămadă de demo-uri, dar nimic nu mi-a atras atenţia”.
Nici situaţia lui Coverdale nu era roz. „Pentru mine nimic nu mai era sigur. Nici din punct de vedere personal nici profesional. Mă săturasem de tot”. David se referă aici la ruperea trupei Whitesnake (care însemna Coverdale plus (mereu) alţi muzicieni), la mariajul lui cu actriţa Tawny Kitaen (a doua căsătorie, care a durat un an). „Pierdusem orice perspectivă. Toate acestea m-au făcut să mă întreb dacă mai îmi doresc cu adevărat să fac muzică- artă care m-a susţinut în toate perioadele de criză pe care le-am trăit. Din punct de vedere artistic, m-am întrebat dacă ceea ce fac eu mai este valabil, relevant pentru public”.
Managerul lui Page, Brian Goode, a fost cel care a propus acest proiect. În martie 1991, Goode şi Page au zburat, într-o misiune diplomatică, până la New York, pentru a-l întâlni pe Coverdale. „Am băut împreună un pahar cu vin, am luat micul dejun, apoi am mers la o plimbare prin Manhattan şi am discutat. Am oprit şi circulaţia, nu-i aşa? Am fost recunoscuţi de oamenii de pe stradă”. Jimmy zâmbeşte şi dă aprobator din cap.
Amândoi au subliniat faptul că „nu a fost o decizie a vreunei case de discuri, nu au existat discuţii Led Snake”. Au mers pas cu pas, au vrut să vadă dacă pot lucra împreună, s-au autofinanţat.
Şi-au amintit de prima zi în care au început să compună acasă la Coverdale, prima piesă a fost Absolution Blues. „A fost o zi extrem de productivă. Ne-am înţeles foarte bine, iar ideile veneau foarte uşor”, spune Jimmy.
„Am scos ce este mai bun din noi. Din cauza faptului că Jimmy este un chitarist extrem de bun, oamenii au adesea tendinţa de a uita ce compozitor şi aranjor minunat este. Făceam o parte vocală, apoi el venea cu mai multă chitară şi trebuia să o iau de la capăt”.
David nu este zgârcit cu complimentele la dresa colegului său. Din discursul lui nu lipsesc fraze precum „acest vizionar”, „acest arhitect al sunetelor”. Page simte nevoia să intervină: „Cred că este cel mai bun album pe care l-am făcut de la Zeppelin încoace. David este foarte pasionat de ceea ce face, şi asta a contat foarte mult. Eu îl înţeleg pe el, el mă înţelege pe mine”.
„Jimmy a fost lângă mine într-o perioadă extrem de dificilă pe care am traversat-o anul trecut. Atunci nu am lucrat pentru album 3-4 luni. A fost cea mai mare tragedie cu care m-am confruntat… Mi-am pierdut mama. Ea a însemnat foarte mult pentru mine”.
 
Sursa: Revista Q Magazine/aprilie 1993
Câteva piese de pe album:


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here