DE CE SĂ MINȚI, GEAMBAȘULE?

martie 30, 2017

737

Nu e tot una, să fii geambaș cu a fi mincinos. Unul vinde cai, altul dă moca minciuni. Tocmai mă pregăteam să postez un articol care mi-a plăcut din Gazeta Sporturilor (Ormani, O afacere (de)clasată) ,așa cum am făcut și-n 14.10 2016, semnat de Cristian Geambașu. Un băiat fin, cocoș intelectual printre găinușele fotbaliatoare. Brusc primesc un mesaj de la Iulia legat de apariția mea pe blogul jurnalistului, editorialistului de mare clasă. În principiu mă simt onorat. Cineva i-a postat adresa mea. Geambașu, deranjat, probabil, de numeroasele mele înțepături la adresa unor comentatori de la DigiSport, a profitat de ocazie. Știind că nivelul de informare pe pagina lui e relativ, a dat în mine. Era vorba de muzică, nu de fotbal. Era vorba despre Ian Anderson. Că n-ar mai avea voce. N-a avut niciodată, cum bine a explicat și Iulia. Normal ar fi să trec peste acest mărunt moment de rătăcire morală a cuiva care nu mă cunoaște nici măcar conjunctural, nici măcar din scris. Dar, pentru că nu știu cât timp mai am să explic unele aspecte legate de biografia mea, profit de orice situație, de orice provocare. Observ cu plăcere, că prietenii lui de pe blog (nu toți, dar mulți), îl inv itau la respect, toleranță, înțelegere față de Ian Anderson. O făceau elegant, ca să nu-l enerveze pe acest guru al muzicii, rătăcit în presa sportivă.* Mă bucură că oamenii din presa sportivă au un frumos background de ascultători de muzică. Omul se laudă cu nume grele în palmaresul lui de consumator pretențios. Are 57 de ani, nu e un puști supărat pe boșorogii care nu-l lasă să se afirme. Zice că a scris sute și mii de cronici. Confirm că unele mi-au plăcut. Adică eu îl cunosc. Îl văd și la DigiSport, îi știu expresiile, gesturile, aroganțele. Ce motiv avea să mintă despre mine? Ce am scris eu aici, pe blog era o relatare de suflet în care nu am scris niciun cuvânt despre vocea lui Anderson. Am vorbit despre energie, vitalitate, comunicare. Nu toți cei care scriu mii de articole știu să și citească.Gestul lui Geambașu m-a dezamăgit profund. Dacă era un 10% adevăr, nu aveam ce comenta! Prietenii lui cu ochi albaștri mă anchetau pentru că difuzam prea multă muzică străină, iar el mă acuză acum, după 27 de ani, de opusul! Poate citește și cele scrise de Iulia, de mine și-și prezintă scuzele firești! Ține de educație…
P.S. Mulțumesc aici tuturor celor care au înțeles motivele iritării mele pasagere, dar mai ales jurnalistului Răzvan Toma, care-mi confirmă că percepțiile mele de la distanță, privind persoana C.G. nu-s greșite defel!