Scorpions, Compact B și canicula din București (12.06.2018)

iunie 15, 2018

269

Scorpions, Compact B și canicula din București (12.06.2018) — Foto de Iulia Radu

Articol de Iulia Radu
Marți, 12 iunie. Bucureștiul pare un oraș desprins din versurile lui Bacovia, căldura excesivă fiind un adevărat test de rezistență pentru cei care se aventurează afară. La ora 19.45, am oprit bicicleta în fața intrării în Parcarea C, la Romexpo. Este prima dată când merg cu bicicleta la un concert.

Nu știu de unde atâta optimism pe capul meu. Am crezut sincer, că măcar organizatorii de concerte au pășit în 2018 și sunt mai „aerisiți” la minte. M-am înșelat. Cei de la BGS (firma care asigura paza la eveniment) s-au uitat lung la mine și mi-au spus sec: „nu există un loc special pentru biciclete, o lăsați în apropiere, dar vă asumați riscul de a nu o mai găsi”. Cu o astfel de perspectivă sumbră în minte, am pornit în căutarea unui loc de parcare. L-am găsit relativ repede: un stâlp de iluminat amplasat strategic în fața parcării mașinilor de pompieri.

Accesul s-a făcut rapid (fără stat la coadă, îmbulzeală, fără probleme cu aparatele de scanat). M-a surprins plăcut faptul că, în ciuda vremii caniculare, se strânsese deja multă lume (erau deja vreo 2-3.000 de oameni: tribunele erau pline, în timp ce Golden Circle și Gazon A erau pe jumătate pline) și am sperat că spațiul va deveni neîncăpător, însă m-am înșelat din nou.

N-am primit nicio informație de la organizatori cu privire la numărul spectatorilor, iar cele două cronici care au fost deja publicate nu fac nicio referire la acest aspect. Singurii care s-au încumetat să estimeze numărul de spectatori, au fost cei de la ProTV, care au spus că la concertul Scorpions au fost aproximativ 5.000. Tind să le dau dreptate. E drept că promovarea a fost aproape egală cu zero (Events fiind o dezamăgire la acest capitol), dar chiar și așa mă așteptam să fie mai multă lume.

Știu toate glumele despre faptul că Scorpions ne tot spune „rămas bun”, le-am tot citit pe Facebook și m-am săturat de ele. Nu știu de ce dar, încă mai sper că rockerii sunt din „alt aluat”, că nu sunt încremeniți în mentalități învechite, că nu „expediază” un concert cu un nume important în istoria muzicii doar pentru că „i-am tot văzut”…

Culmea este că în ultimele două luni, parcă și presa internațională a scris mai mult despre Scorpions, am citit chiar și un material în care Dave Mustaine (Megadeth) elogia trupa germană și recomanda câteva piese. Nu mică mi-a fost mirarea când am surprins o discuție într-un grup de prieteni (cu bilete în Gazon A) care erau ușor nemulțumiți de faptul că Scorpions îi aduce un tribut lui Lemmy Kilmister (au cântat Overkill, iar pe cele trei ecrane au apărut imagini cu liderul trupei Motorhead).

Pe scurt, oamenii considerau că muzica trupei Scorpions este melodioasă, în timp ce cântecele trupei Motorhead sunt mult mai „zgomotoase”, așa că, vezi Doamne, nu s-ar potrivi. M-a șocat faptul că oamenii ignorau complet faptul că pe scenă se afla bateristul Mikkey Dee (ex-Motorhead, trupă din care a făcut parte în perioada 1992 – 2015), care este membru permanent al trupei Scorpions din 2016 (de altfel, pe 16 iulie 2016, tot la Romexpo, Mikkey îl înlocuia pe fostul baterist Scorpions, James Kottak – deci, nici măcar n-ar fi trebuit să fie o noutate pentru publicul român).

E adevărat că nici în urmă cu doi ani și nici acum, organizatorii (D&D East Entertainment în 2016 și Events în 2018) nu au considerat important să anunțe această schimbare din trupă, ba chiar concertul din 2016 a fost promovat cu fotografii în care era James Kottak. Dar de ce să mă mir de ceea ce s-a întâmplat acum doi ani, când și în 2018, „presa de profil” a folosit tot fotografii vechi. Profesionalism dus la extrem. Așa presă, așa organizatori, așa public. Ne merităm unii pe alții.

Când am pășit în spațiul dedicat evenimentului, trupa Salamadra tocmai își încheia recitalul. Îmi pare rău că l-am ratat mai ales că am auzit doar cuvinte de laudă. A urmat pe scenă Compact B feat Leo Iorga și m-am bucurat să văd publicul cântând, indiferent de vârstă, fiecare piesă alături de artiști. În cronicile pe care le-am citit, jurnaliștii vorbesc despre „nostalgie”. Nu sunt de acord. Ce nostalgii are un copil de 10 ani? Și i-am văzut cântând cot la cot cu adulții: „Pseudofabula”, „Trenul pierdut”, „Mă voi întoarce”, „Cine ești tu oare”, „Să te gândești la mine”.

În momentul în care creațiile tale sunt fredonate de spectatori de la 5 la 70+ ani, atunci ai certitudinea că ai lăsat ceva în urmă. Adevărul este că a fost o atmosferă frumoasă și că trupa Compact B sună bine. Este prima dată când îi văd în noua formulă (Adrian Ordean – chitară, Costi Cămărășan – chitară, Leluț Vasilescu – baterie, Adrian „Coco” Tinca – bas, Monel Puia – keyboards și Leo Iorga – solist vocal, invitat în concert) și mi-a plăcut foarte mult concertul. M-am bucurat să-l revăd pe Leo Iorga, un adevărat exemplu de forță și ambiție. Felicitări Compact B, felicitări Leo Iorga pentru un recital reușit!

În pauza dintre Compact B și Scorpions, am dat o tură prin mulțime pentru a lua pulsul evenimentului. Prima oprire a fost la jetoane. Așa am aflat că aveam la dispoziție două tipuri de jetoane: galbene (6 lei) și albe (10 lei). Am apreciat că la fiecare chioșc de jetoane era afișată lista de prețuri.

Am luat două jetoane galbene (fără să stau la coadă) și am pornit cu pași reprezi spre primul punct de vânzare a apei. Ghinion! Nu mai aveau. „Și când aduceți?”, întreb eu încurcată. „Nu știu”, vine răspunsul ca un trăsnet. Pentru o clipă am simțit că retrăiesc concertul trupei The Rolling Stones, organizat, culmea, de aceeași firmă, Events. Am plecat de acolo cu intenția de a ajunge înapoi în Gazon A pentru a încerca să găsesc apa prețioasă.

Pe drum, m-am întâlnit cu prietena Emilia, care căuta, la rândul ei, locul de unde putea cumpăra floricele. Deși mă tot plimbasem și eu prin Gazonul B, nu am văzut nicăieri floricele. „Poate nu au așa ceva de vânzare”, zic eu. „Păi, sunt pe lista de prețuri”, mă lămurește Emilia. Ne-am urat reciproc succes în căutările noastre și ne-am despărțit. Nu știu dacă Emilia a găsit până la urmă floricelele, dar vă pot spune că eu am dat de apă. Spre marea mea uimire, n-am mai primit-o în pahar de plastic, ci în sticlă de plastic. Mărturisesc că e tot mai greu să înțeleg de ce nu avem voie să intrăm cu sticlele noastre de apă? De ce suntem obligați să dăm 6 lei pe o sticlă de apă care în mod normal nu depășește 2.50 lei?!

Nu știu cum poate fi legală această condiționare, mai ales când este caniculă iar autoritățile recomandă hidratarea și apa este oferită oamenilor gratuit. Nu zic că trebuia să primim apa gratuit, dar nici nu mi se pare normal să îi obligi pe oameni să plătească de aproape 3 ori mai mult în condiții de căldură sufocantă.

În plimbările mele din Gazon A în Gazon B și invers, am avut ocazia să văd și câteva imagini care mi-au zgâriat retina: ici colo, copii de 7 – 10 ani stăteau turcește pe ciment și butonau de zor tablete/telefoane în timp ce părinții fumau și discutau diverse. Astfel de scene spun multe despre societatea în care trăim.

Am revenit în Gazon A pentru a-mi găsi un loc mai aproape de gardul care ne separă de Golden Circle. Evidet, speram să pot face câteva fotografii bune. Distanța, lumina, mâinile ridicate în aer au fost piedici serioase, așa că am renunțat relativ repede și m-am bucurat pur și simplu de concert.

Scorpions a urcat pe scenă la ora 21.03. „Crazy World Tour” beneficiază și de o grafică bună, lucru de care ne-am convins încă din prima clipă când pe ecrane au început să ruleze imagini (animații, elicoptere, o metropolă, trafic aglomerat și trupa Scorpions care aterizează în mijlocul nebuniei).

Rudolf Schenker (chitarist, backing vocals, în trupă din 1965), Klaus Meine (solist vocal, în trupă din 1969), Matthias Jabs (chitarist, backing vocals, în trupă din 1978), Pawel Maciwoda (basist, backing vocals, în trupă din 2003) și Mikkey Dee (baterist, în trupă din 2016) au început în forță cu piesa „Going Out With a Bang” de pe albumul „Return To Forever”, lansat în 2015. Au mai inclus în setlist, tot de pe albumul din 2015, și piesa „We Built This House”. M-aș fi bucurat dacă ar fi cântat și ceva de pe albumul „Sting In The Tail” (2010), care mi-a plăcut de la primul până la ultimul cântec, dar chiar și așa nu mă pot plânge pentru că piesele au fost foarte bine alese.

Publicul le-a cântat pe toate. Și nu exagerez cu nimic când spun acest lucru, în jurul meu, toată lumea cânta. Glasul publicului s-a auzit cel mai bine la colajul acustic (în special la „Send Me An Angel”), precum și la „Wind Of Change” și „Still Loving You” când Klaus Meine i-a lăsat pe spectatori să cânte singuri.

Am avut parte și de un moment mai puțin plăcut. Un domn (trecut de 40 de ani), aflat la câțiva metri de mine, a căzut secerat. Imediat s-a creat agitație în jurul lui. Cineva l-a stropit cu apă, alții se uitau disperați după salvare. Au fost clipe de confuzie, de panică, pe de o parte pentru că omul nu dădea semne că-și revine, pe de altă parte pentru că nu reușeam să identificăm în jur niciun salvator.

Am mers, alături de o altă persoană, la un angajat BGS, dar comunicarea a fost dificilă din cauza zgomotului, norocul a fost să vedem în apropiere o domnișoară pe care scria „prim ajutor”. Persoana care era cu mine aproape că a luat-o pe sus pe domnișoara cu pricina. Când am ajuns înapoi la victimă, veniseră și doi pompieri cu targa, iar domnul respectiv își revenise, era pe picioare și a fost ajutat să iasă din mulțime. Totul s-a petrecut foarte repede, dar în mintea mea se derulează cu încetinitorul. Sper că domnul respectiv bine!

Matthias Jabs m-a impresionat și de data aceasta. În solo-ul lui de chitară („Delicate Dance”) a împletit frumos virtuozitatea cu trăirea și charisma. Matthias rămâne unul dintre chitariștii mei preferați. După tributul adus lui Lemmy, Mikkey Dee a rămas singur pe scenă pentru un moment solo de excepție (a fost spectaculos și prin faptul că bateria s-a ridicat câțiva metri deasupra scenei).

După a doua piesă din concert, Klaus Meine a salutat publicul în limba română: „Bună seara, București! Ce faci?”, iar pe parcursul show-ului a spus de câteva ori, tot în română: „Mulțumesc!”.

Setlistul a cuprins cântece din toate perioadele, ilustrând frumos cariera uneia dintre cele mai importante trupe din istoria rock-ului. Este o plăcere să vezi pe scenă, oameni care, după mai bine de 50 de ani de carieră, încă iubesc ceea ce fac, sunt mereu cu zâmbetul pe buze și nici n-au pierdut prea mult din „nebunia” specifică genului.

Bisul l-am urmărit din Gazonul B pentru a evita aglomerația de la ieșire. Acolo, entuziasmul publicului era mai diluat. Ba chiar am văzut câțiva tineri (25-35 de ani) care se jucau de zor pe telefoane sau tablete. E drept că, am văzut și câteva cupluri romantice care fie dansau ca pe vremuri, adică îmbrățișați, fie se sărutau de mama focului și își șopteau la ureche. România – țara extremelor.

Una peste alta a fost o seară de neuitat. Îi mulțumesc lui Adrian „Coco” Tinca pentru invitații și sper să mai am ocazia să văd live Scorpions în România!

Setlist:
Going Out With a Bang (2015)
Make It Real (1980)
Is There Anybody There? (1979)
The Zoo (1980)
Coast to Coast (1979)
Top of the Bill (1975) / Steamrock Fever (1977) / Speedy’s Coming (1974) / Catch Your Train (1976) (’70s medley)
We Built This House (2015)
Delicate Dance (Matthias Jabs Solo)
Follow Your Heart (2017) / Eye of the Storm (2015) / Send Me an Angel (1990) (Acoustic medley)
Wind of Change (1990)
Tease Me Please Me (1990)
Overkill (Motörhead cover)
Drum Solo (Mikkey Dee)
Blackout (1982)
Big City Nights (1984)

Bis:
Still Loving You (1984)
Rock You Like a Hurricane (1984)