Am rămas cu un gust amar după ce am văzut-o pe Diana Iovanovici-Șoșoacă bălăngănindu-se pe „Another Brick In The Wall (part 2)” (Pink Floyd) în Parcul Izvor. Până atunci, nu m-am gândit că ceva sau cineva poate arunca vreo umbră pe creația lui Roger Waters. Evident, viața mi-a dovedit contrariul. M-am gândit că mai rău de atât nu poate face senatoarea-minune când vine vorba de artiști și de creația lor. M-am înșelat din nou. Doamna Iovanovici-Șoșoacă l-a luat în colimator și pe Nicu Covaci, un simbol național.
Am urmărit joi seară un live al doamnei respective, făcut miercuri, la intrarea în clubul Quantic din București. Acolo susținea un concert trupa Phoenix. Așa cum a fost comunicat de la bun început, regulile erau clare: pot intra cei care prezintă adeverință că s-au vaccinat sau cei care prezintă un test rapid negativ. Cei care au acceptat regulile, au cumpărat bilete și au intrat.
Dar cum senatoarea-scandal nu ratează nicio ocazie să iasă în față, a dat drumul la live pe Facebook și a început să o măscărească pe o domnișoară de la intrare, care verifica hârtiile oamenilor. Ce vină avea ea săraca?!
România, țara în care senatorii cred că pot opri concerte ca să își bage cunoștințele prin spate
Povestea pe scurt: senatoarea era acolo pentru că Adi-Nu-Știu-Cum-Fost-Rocker-În-Niște-Trupe-Actual-Angajat-La-Metrou-Și-Cărător-De-Chitară susținea că este invitat pe lista personală a lui Nicu Covaci, dar nu era nici vaccinat, nu avea nici test negativ și nu cumpărase nici bilet. Deci nu i se permitea accesul în club.
De asemenea, Adi-Nu-Știu-Cum-Fost-Rocker-În-Niște-Trupe-Actual-Angajat-La-Metrou-Și-Cărător-De-Chitară susținea că a venit să îi aducă chitara lui Nicu Covaci ca să cânte pe ea. Habar n-aveam că a rămas Covaci fără chitară – deși între noi fie vorba, concertul începuse și l-am auzit pe liderul Phoenix cântând la chitară. O fi găsit una pe stradă?!
Diana Iovanovici-Șoșoacă era însoțită de un alai de așa-ziși reporteri care îi adresau întrebări și ei și lui Adi-de-la-metrou-mare-fost-rocker.
Alaiul de susținători încerca să acrediteze ideea că respectivul om cu chitara este invitat în spectacol, că o să urce pe scenă. ??!!?? Asta-i manipulare după manual!
Mai era acolo o persoană dubioasă: omul-cu-joben-venit-să-susțină-momente-vesele-în-pauza-recitalului. Că știți că așa e la concertele Phoenix: cântăm „În Umbra Marelui URSS”, „Strunga”, „Baba Novac” și hop un moment vesel!
Respectul la români
Toți vorbitorii erau cu „respectul” în gură. Erau plini de admirație pentru Covaci, erau fanii numărul unu ai trupei Phoenix, această rază de lumină din anii comunismului. Cuvântul „respect” ieșea din gura lor plin de vânătăi, cucuie și răni sângerânde. Mi-a fost milă de el, nu merita să fie astfel terfelit. Tocmai cei care dădeau târcoale localului, sperând să se strecoare înăuntru pe blat, vorbeau despre respect.
Ei care l-au sunat pe Nicu Covaci, deși știau că urmează să urce pe scenă, și l-au chemat la gard ca să se plângă că nu îi lasă să intre la concert. În locul lui Covaci nu m-aș fi dus nici la gard să stau de vorbă cu ei! A greșit mergând să discute cu ei. Pare că i-a spus individului respectiv să se ducă la intrare și le-a dat astfel, apă la moară să își continue „show”-ul.
După ce începuse concertul, Diana Iovanovici-Șoșoacă îl îndemna pe Adi-de-la-metrou să-l sune pe Covaci, ce dacă a început concertul?! Se dă Covaci jos de pe scenă și vine la ordine. Ei vorbeau despre respect deși voiau să fenteze toate regulile, pe care plătitorii de bilete le acceptaseră.
Trăim în țara în care un senator al României are impresia că poate opri un concert ca să bage două cunoștințe prin spate. Tonul superior și strident pe care îi cerea domnișoarei de la intrare să îi spună lui Covaci să vină că vrea să vorbească cu el, este șocant. Nu știu cât de încântat ar fi Nicu Covaci să vadă cum un senator al României îi cere să se prezinte la ordine, să întrerupă concertul ca să bage două persoane pe blat.
Dacă nu faci ca noi, te-ai vândut
Oamenii ăștia erau dezamăgiți de Nicu Covaci. De ce? Pentru că artistul nu a făcut ceea ce își doreau ei să facă. Senatoarea susține pe live că a vorbit personal cu liderul grupului Phoenix care a asigurat-o că dacă nu sunt lăsați oamenii să intre pe motiv de nevaccinare sau prezentarea unui test negativ, atunci el mută concertul în stradă. Habar n-am dacă Nicu Covaci i-a spus sau nu acest lucru. Dar mă deranjează manipularea grosolană a acestei femei.
Este revoltător ceea ce am văzut aseară la Quantic. Atenție, nu mă interesează ce a zis Nicu Covaci la un moment dat la urechea senatoarei sau în presă. Nu despre asta este vorba aici, oricât de mult și-ar dori madam să-l tragă în „tabăra” ei. Din punctul meu de vedere, declarațiile artiștilor n-ar trebui să le afecteze arta. Dacă eu, spectator, decid să cumpăr bilet și să respect regulile impuse de organizator, iar dacă artistul urcă pe scenă și respectă, la rândul lui, aceleași reguli, atunci merităm respect din partea tuturor, inclusiv a celor care contestă regulile.
În plus, pe 28 iunie, a intervenit la Foc de P.A.E., Costin Adam (solistul trupei Phoenix) care ne-a spus că ei respectă regulile.
Nu am văzut agenți de pază care o puteau proteja pe tânăra de la intrare care a fost pur și simplu agresată verbal de senatoare. Nu am văzut Poliție Locală care să se asigure că sunt regulile respectate la un eveniment muzical. Nu trebuie să acceptăm asta ca normalitate!
Unde erau organizatorii?! Aveau o firmă de pază și protecție? Tot ce am văzut la intrare erau femei și câțiva bărbați în bermude care spuneau din când în când că e proprietate privată și că nu au voie să intre. De ce nu au chemat organizatorii Poliția? E o imensă gafă de organizare să nu ai oameni care să asigure paza și protecția spectatorilor la un astfel de eveniment.
În loc de concluzie
Am primit astăzi o relatare de la o persoană care a fost acolo, o puteți citi mai jos. Rămân la părerea că organizatorul concertului trebuia să asigure și paza la acest eveniment. M-am documentat puțin și am aflat că astfel de evenimente aduse la cunoștința autorităților locale cu multe zile înainte. De asemenea, am mai aflat că la evenimentele la care participă sub 300 de persoane, autoritățile se prezintă în urma unui apel la 112. Cei care au sunat la Poliție au fost reprezentanții clubului.
Aveți mai jos mesajul primit de la un spectator.
Am fost acolo si am asistat la toata scena penibila. Mi-am cumparat bilet, la fel ca toti ceilalti spectatori, si am fost de acord cu termenii si conditiile de desfasurare ale evenimentului in momentul cumpararii biletului.
Desi doamna Sosoaca a declarat ca domnisoara de la intrare opereaza date, se vedea clar ca nu opera datele participantilor de nici un fel, ci doar verifica vizual documentele pentru care cumparatorii biletelor si-au dat deja consimtamantul pentru a le prezenta la acces.
Asta daca nu cumva domnisoara de la acces avea un cip 5G implantat in creier. Oricum, am fost placut surprinsa de reactia domnisoarei care a fost foarte calma si a reusit sa scape de agresiunea verbala a senatoarei. Desi nu am vazut agenti de paza care s-o protejeze pe aceasta tanara, erau totusi cativa barbati la intrare care au facut un lant uman si n-au lasat-o pe Sosoaca sa intre cu japca.
Ulterior, spre finalul circului, a aparut si Politia si nu pentru ca au fost chemati de sustinatorii sosoacai asa cum declara ei, ci pentru ca un reprezentant al locatiei a sunat la politie. Isi doreau ca doamna Sosoaca si cu trepadusii ei sa fie dati afara pentru ca au incercat sa intre cu forta la eveniment, impingandu-se in oamenii care faceau accesul la eveniment.
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025