Graficianul DORU CRISTIAN DELIU: ,,Pe doamna Anda Călugăreanu o admir în sufletul meu de copil și i-am dedicat, în gând, această expoziție….

Cronică plastică la expoziția de grafică de la Galeria Simeza-București, 1-15 septembrie 2021, autor: Doru Cristian Deliu.

Iulia Radu

octombrie 25, 2021

140

Doriți să o ascultați pe Anda Călugăreanu, din muțenia unor pânze, unse cu apă (nu cu ulei) sau cu tuș apos? Nu e păcăleală ce vă scriu. Vă mai țin în suspans, cu alt argument. Doriți să beți o cafea pictată sau un vin roșu pictat? Nici asta nu mă credeți, că se poate picta cu zaț de cafea diluat sau cu vin roșu diluat? Atunci vă explic, că o asemenea tehnică plastică sau grafică, se numește LAVIU. Este un fel de acuarelă în monocromie: tuș negru, zaț maroniu, vin roșu sau o singură culoare de acuarelă… diluată sau nediluată cu apă.

Suflet, suflet de copil/ Prin ce colț te-ai dus tiptil/ Ești în lada cu păpuși/ori ascuns de după uși?//Nu mai ai abecedar/Nici vopsele noi în dar…//…/ Suflet, suflet de copil/ Hai, napoi, tiptil-tiptil/În albumele cu poze/Unde visele-s doar roze.,, (Suflet de Copil-versuri: Alecu Popovici, muzica:Edmond Deda) am auzit eu cu ochii mei, în pătratele ,,șmecherului,, Doru Cristian Deliu (DCD), grafician care tace și nu spune de tehnica Laviu folosită și nici de acest cântec impregnat în lucrările lui… O să mă întrebați: Cum se aude cu ochii? Cum să ascundă, autorul, ceea ce e la vedere? Cum de știi de tehnica lui și cum tocmai acest cântec se aude acolo? Vă răspund simplu, prin cuvintele Mântuitorului: Cine are ochi de văzut, să vadă…Căci nu toți, care au ochi, văd… Eu am ceva studii și exerciții plastice-muzicale, un spirit de observație și dețin asemenea ochi-laser sau urechi ce văd. Vă întreb și eu: E vina mea că am auzit, cu ochii, tocmai acest cântec, pentru că păpușa-copil bucălat este personajul principal al expoziției, fie printr-o redare clară, fie prin redare decupată (adică conturul unei ferestre crucificate are forma bustului de copil-păpușă)?

Dar, iată că am mai auzit și un alt cântec andacălugărean, în cele 3 expo-încăperi: ,,Uneori, când sunt fericită-ntradevăr/ Simt sau poate numai mi se pare,/ că-n locul fiecărui fir de păr/ îmi crește câte-o floare//…/Puteți încerca și voi binișor/ E ușor/Nu trebuie decât să fii/Foarte fericit…,, (Minune-versuri: Ana Blandiana, muzica: Nicu Alifantis), pentru că autorul se joacă cu câteva elemente ale copilăriei: sferele alb-pufoase, cu tulpini fragile, ale păpădiilor-cotoare de mere-libelule-foarfeci și le așează ici-colea, chiar pe capul sufletului de copil-păpușă.

V-am prezentat impresiile de la intrarea în spectacolul grafic. ,,Fiecare spectacol este o premieră-zicea actorul Moțu Pittiș-Actorul stabilește puntea de legătură cu publicul…printr-un limbaj de cuvânt…O filarmonică, stabilește aceeași punte de comunicare cu un limbaj de sunete…Asta e arta spectacolului-ci nu arta teatrului-atunci, în acea seară, cu acel public…și asta nu se poate reproduce…Noi suntem creatorii într-un domeniu artistic.,, (citat dintr-un interviu la emisiunea TVR1-Travelling Circular, partea a III-a). Adică, starea privitorului, într-o galerie, are captarea ei de înțelesuri tainice…la locul-timpul-obiectul acela. Non-vina sau vina de idee nouă-realizarea ei-acuratețe a mesajului artistic este a artistului plastic, în funcție de calitatea sau non-calitatea oferită pe pereți sau pe socluri, precum cea a actorului sau a cântărețului, din sala de spectacol sau în aer liber… ,,Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund,,-scria, C.Baudelaire, în sonetul-definiție a simbolismului literar: Corespunderi.

Să intrăm mai la adânc în limbajul grafic ale temelor: GÂNDURILE 1-35, ale ,,șmecherului,, grafician, care lasă pe privitor, cum a făcut-o și cu mine, să-l descopere, ba chiar să îi dea noi simboluri la temele, personajele, elementele participante, din spațiile sale albe de lucrare. De la începutul expo-analizei, anunț cititorii, că eu, în orice pinacotecă sau galerie în care pășesc, urmăresc 3 repere ale unei lucrări plastice: ideea lucrării, realizarea ideii (nu a lucrării/ ,,Sărutul,, lui Brâncuși este, la aspect, o lucrare banală, dar realizarea în piatră a ideii din ea este senzațională: când Unul plus Unul egal Unul=Un tot unitar, în momentul intim; ,,Dacă Unul și cu Unul,/ nu mai vor să facă Doi/ Eminescu este chipul/ infinitului din noi.,,-A.Păunescu, Dor de Eminescu) și titlul ideii-lucrării. Pentru mine titlul este foarte important. Ceea ce ,,șmecherul,, de grafician D.C.D. se ascunde după repetabilul: GÂND 1…GÂND 35.

Ca o dovadă a ochilor mei de auzit, vă propun un titlu-foto foarte incitant și muzical, dintr-un ziar vechi ,,Scânteia Tineterului,,-ziar alb-negru, în care exista o fotografie banală, cu o căruță cu 2 cai. Dar titlul suna astfel: Tata și caii. Cântă Victor Socaciu. Titlul te îndemna să fredonezi sau să reasculți piesa folk socaciană, pe versurile păunesciene, privind o simplă fotografie, de dimensiunile unui timbru dublu (sau ale unei poze de buletin). Vedeți, ce mult înseamnă și titlul…!

Aminteam de 6 elemente repetabile în expoziție: copil bucălat-păpușă, păpădii sferic-albe, fructe, ferestre, foarfeci, libelule.

Toate le-am putea concentra într-o titulatură cu 5F: Flori-Fluturi-Fructe-Ferestre-Foarfeci, înlocuind petalele cu păpădia pufoasă, fructele cu cotoarele de măr și fluturele cu libelula.

De ce foarfeci, un element mai rar? Pentru că tatăl autorului a fost croitor, iar fiul tatălui întâlnea, în casă sau atelier, aceste metale ascuțite, grele, tăioase, periculoase. Foarfecile expuse în lucrări au multe efecte: ele taie țăsăturile, precum un lac stătut (Cișmigiu), brăzdat, dimineața, de lama vârfului de barcă/ forfecarea lor simbolizează mișcare de aripi de metal (aripi de plumb bacovian), lungi precum ale libelulei, dar și o muzică clănțănitoare (ca de chei), rece, dureroasă. Graficianul le folosește și ca personaje și ca un mozaic-alternând cu mozaicul din cotoarele de măr, din păpădii, din libelule-în zona bustului de copil. Toate cele 4 elemente enunțate apar și pe creștetul de copil. Oare sunt amintiri de zbor, de fruct, de parfum, de greutate pe capul păpușii-copil bucălat, din pereții sălilor? Sau altfel de ,,Suplicii,, brâncușiene, în tuș metalic, negru, îndoliat?

Tăierea și muzica ei, se mai ivesc și la cotoarele de măr, din decuparea miejilor de măr, prin mușcare. Mușcarea are sunetul ei de hârșâială a dinților prin coaja-miezul mărului. Foarfecele deschid croiuri de materiale, precum cheile, deschid căi de spații…Croiul cerului prin fereastră, croiul cotorului prin mușcături, croiul aerului prin zborul libelulelor… Croiul…un desen pe pânza croitorului, o sculptură în stofe, un costum pe om. Un ,,fără viață,, ce primește viață, prin purtare și folosință, din meșteșugul croitorului… La fel, prind viață, ca un Pinochio, și mișcările lamelor de foarfecă și aripile de libelulă și fulgii semințelor de păpădie…

Ați auzit de foarfecele radiofonistului? Cele care fonotechează o bandă, ce cuprinde bâlbe sau zone neimportante și le elimină, aerisind conținutul benzii înregistrate, de parcă nu ar fi existat pauze sau lălăieli în forma anterioară emisiunii viitoare, de pe postul radio respectiv. Ați auzit de stilul,,Silhouette,, în hârtie? Am cunoscut un tăietor cu foarfeca în hârtie, sculptând portrete. Era, cu câțiva ani în urmă, la Zilele armenești,,Strada Armenească,, unde un gratuit artist basarabean de Silhouette (cu numele: Dan Munteanu) îți tăia dublu, în hârtie, profilul chipului tău. Adică, primeai de la forfecaș, două imagini: portretul tău plin-din profil, ca o frunză rotundă și portretul tău gol-din profil, al locului decupat anterior. Același chip în 2 ipostaze. La fel expune și D.C.D. în unele spații: când crochiul păpușii plin, când crochiul păpușii gol…

O transmitere către public a unor mesaje nedescifrate încă… dintr-un joc de copii și de poeți (spectacol ce era cândva, în repertoriul Teatrului Țăndărică-București, cu Anda Călugăreanu și Jorj Voicu), dintr-un joc de graficieni ?!? Și în tot acest joc diversificat rezultă doliul tușului. Doliul tușului îl întâlnim în grafica japoneză, îmbinat cu roșul tușului. Hai-ku-ul grafic este al unui haijin cu penița sau cu pensula fină-subțire din păr de veveriță sau de cămilă (în epoca trecută existau, la librării, astfel de pensule de apă).

Iată un Haiku dorucristidelian ! Cum poți înfige, ca pe un cui, între pânzeturi ca de lemn, o tulpină de păpădie? Iar de ea să mai atârni și o foarfecă greoaie de croit? ,,Șmecherul,, autor poate! Pentru că arta face…imposibilul !

Cronicar plastic: prof. Dan Marian Țăpligă-Dăneț

Foto: https://dorucristiandeliugrafica.blogspot.com/

04 septembrie 2021