Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie.
Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În acelaşi an, Harvey Ball a fondat şi World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internaţional. Scopul acestei organizaţii este să promoveze Ziua mondială a zâmbetului, inclusiv prin intermediul internetului şi platformelor de socializare, încurajând zâmbete şi fapte bune peste tot în lume.
În 1963, artistul american Harvey Ball crease imaginea „faţă zâmbitoare” (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte şi o paranteză „închisă”, pe care, în prezent, oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-şi exterioriza emoţiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toţi oamenii ar trebui să acorde cel puţin o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase şi a-i face pe alţii să zâmbească, potrivit www.worldsmileday.com.
Playlist:
- Foc de P.A.E. cu Andrei Partoș – ediția 976. Democrații au câștigat alegerile locale în SUA. Pe noi ne ajută cu ceva? (4.11.2026) - noiembrie 5, 2026
- Foc de P.A.E. cu Andrei Partoș – ediția 975. 1 Noiembrie – 24 de ani de Psihologul Muzical și alte subiecte la zi (1.11.2026) - noiembrie 5, 2026
- Foc de P.A.E. cu Andrei Partoș – ediția 974. Invitată: Pompilia Stoian (25.10.2026) - noiembrie 5, 2026


































