Cristian Stan (Sublime Romania) și bagatelizarea ideii de protest prin muzică

august 12, 2023

339

Tocmai am citit bancul zilei. L-a dat cu generozitate domnul Cristian Stan (Head of Special Events Sublime Romania) într-un interviu acordat Cristinei Bazavan pentru site-ul Urban.ro. Pe scurt, domnul în cauză (organizator de evenimente cu vechime!!) spune: „Muzica trap este o revolta, este un glas de disperare care spune “We don’t need your education”. Nu luati versurile ad litteram”. Am râs cu lacrimi vreo 15 minute după un astfel de titlu. Doar ideea de a analiza versurile din trap, de a le trata ca… poezie (nah, că am spus-o) și de a căuta înțelesuri ascunse, îmi dă cu virgulă, să o mai duc apoi și în zona protestului muzical, e cireașa de pe tort. Dar, am zis… trebuie să citesc interviul pentru că nu vreau să ratez nicio șansă de a mă înveseli, vreau să intru cu zâmbetul pe buze în weekend.

Deschid link-ul și încep să citesc: „Am fost si eu, ca orice om de 40 ani, revoltat, oripilat, cum o fetita de 13 ani poate sa cante versurile acelea oribile. Apoi, am inceput sa ascult cat mai mult trap, pentru ca mi-am dat seama ca daca ei sunt atat de multi, se intampla o chestiune organica, naturala, acolo, in lumea aceea. Deci, buna. Cand Bon Jovi a atins 10 milioane de fani pe Facebook, au postat un mesaj care spunea “10 milioane de oameni nu pot gresi” (se intampla pe vremuri cand 10 milioane de like-uri pe Facebook era enorm). Daca artistii astia reusesc sa aduca in fata lor atat de multa lume, nu mai poate fi vorba despre o greseala. E mai util, cred, sa intelegem ce se intampla cu adolescentii, ce-i uneste, cu ce rezoneaza de acolo”.

Ok… stop… habar n-am când a atins Bon Jovi borna de 10 milioane de fani pe Facebook (foarte posibil să fi fost în prima lună după ce au creat pagina oficială a grupului 🙂 ). Ceea ce știu, însă, este că trupa a lansat în 2004 (da, în anul în care apărea și Facebook) un boxset aniversar care conținea cântece mai puțin circulate. Boxsetul se numea „100,000,000 Bon Jovi Fans Can’t Be Wrong” și marca aniversarea a 20 de ani de carieră. Referirea din titlu era la faptul că trupa vânduse peste 100 de milioane de albume în lumea întreagă. Nu avea legătură cu like-urile. Era pentru fani, adică pentru ăia care cumpără albume, bilete, merchandise, care mai și călătoresc pentru a vedea trupa live. Subliniez două verbe: a vinde și a cumpăra. Se folosesc adesea acolo unde există industrie. Nu la noi!

„Industria” noastră funcționează pe bază de views și like-uri, adolescenții care „umflă” cifrele vizualizărilor pentru muzica trap, nu cumpără nimic, nici albume, nici merchandise, nici bilete la concerte, mulți dintre ei nici Youtube Premium nu au. E foarte posibil, însă, ca „artiștii” în cauză să cumpere niște views din China ca să intre mai repede în trending pe Youtube. Pe asta tind să o cred posibilă.

Așadar, comparația făcută de domnul Stan este incorectă. În plus, faptul că induce ideea că dacă-s mulți urmăritori, atunci trebuie să fie un lucru bun, este chiar deranjant. Așadar, din nou cantitatea contează, nu calitatea. Din nou, forma fără fond primează. Cum adică, nu poate fi o greșeală dacă vizualizările sunt atât de mari?! Sigur că poate fi o greșeală. Una e când omul decide să scoată bani din buzunar și să plătească pentru un produs, alta e când dă un click gratis pentru că algoritmul îi scoate în față orice posibilă mizerie, și altceva e când mizeria îți este introdusă în line-up-ul unui festival important și ești expus la ea. Să nu ne ascundem după deget!

Însă, partea cea mai deranjantă în ceea ce am citit este următoarea: „Iar muzica trap este o revolta, este un glas de disperare care spune “We don’t need your education”. Nu luati versurile ad literam. Sunt doar versuri antisistem asa cum simt ei nevoia sa le spuna, in limbajul lor, intr-o societate hipersexualizata oricum. Vor doar sa tipe cat de tare pot ca nu e neaparat nevoie sa fie toti la fel si ca sunt mii si mii de căi pe care o pot apuca si ca vor fi bine oricum. Adica lucruri pe care noi le invatam la 40 ani, la terapie. Plus ca, pana la urma, asta se intampla si cu muzica noastra, care ii oripila pe ai nostri, si cu muzica alor nostri, care ii supara pe bunicii nostri si asa mai departe”.

Deci… muzica trap e o revoltă cu versuri antisistem… Noi tâmpiți că n-am înțeles metafora și n-am recunoscut strigătul de disperare. De când am citit acest interviu, mă tot gândesc la unul dintre artiștii mei preferați, un protestatar prin excelență (totul îi pute, se plânge non stop de toți și toate). Este vorba despre Morrissey. Sigur, el nu are atâția urmăritori în online. Cel mai probabil pentru că nu a băgat și el măcar un „fuck” în textele lui, că văd că ăsta e secretul pentru succesul online. Potrivit logicii domnului Stan, dacă-s puțini urmăritori, nu există sau, mai grav, nu-i bun. În locul domnului Stan, mie mi-ar fi crăpat obrazul de rușine să fac acea trimitere la textul cântecului „Another Brick In The Wall” (Pink Floyd). Apoi, am zis să ascult și eu câțiva „regi” ai muzicii trap. Așa că am deschis Youtube-ul. Am ascultat mai mulți tineri artiști care au sute de mii de vizualizări. Am încercat să rezist. Am sperat că voi găsi orice licărire de speranță, orice urmă cât de firavă de inteligență, dăcă nu în textul cântecelor măcar în comentariile fanilor (care potrivit domnului Stan sunt premianți). Ți-ai găsit. Felul în care se exprimă în scris fanii este cel puțin la fel de deprimant ca versurile și interpretarea „artistului”. Rar vezi la un loc atâtea mesaje agramate. Ai impresia că ești într-un roman al perlelor de la BAC. Regret, dar ce este acolo nu poate fi numit protest. Este o agresiune asupra limbii române, este o insultă la adresa inteligenței, culturii și muzicii. N-am sesizat nicio urmă de revoltă a tinerilor.

Am închis Youtube-ul și am recitit interviul acordat de dl Stan. M-am gândit apoi la câțiva artiști pe care eu îi asociez cu ideea de protest social-politic, revoltă: Alexandru Andrieș, Vali Sterian, Moțu Pittiș, Nicu Vladimir, Dan Teodorescu, Vasile Șeicaru, Ovidiu Mihăilescu, Cristian Pațurcă, ZOB, Dan Manciulea, Daniel Iancu, Ada Milea, Bob Dylan, Joan Baez, Pink Floyd ș.a. Sunt oameni care, prin cântecele lor, ne determină să ne punem întrebări, să mai punem mâna pe o carte, să zâmbim (chiar și amar uneori), dar nu ne lasă indiferenți. M-am gândit și la faptul că un cântec precum „Vinovații fără vină” (Dorin Liviu Zaharia) este la fel de actual și astăzi… Chiar mă întrebam de ce nu mai simt artiștii nevoia să protesteze, că slavă Domnului subiecte sunt destule… Trăiam cu impresia că le-a pierit cheful de protest artiștilor din generația nouă, și când colo, ce să vezi?! E plin de revoltați tineri pe Youtube. Își strigă trapperii pe acolo disperarea și nemulțumirea non stop. E clar că ăștia pe care i-am enumerat mai sus au trăit degeaba, habar n-au avut să protesteze. În atâția ani de carieră n-au reușit și ei să ajungă măcar o dată-n trending în online. Și ați reținut că doar dacă-s mulți urmăritori înseamnă că acolo se întâmplă ceva bun… Îți stă mintea-n loc!

Cu un singur lucru sunt de acord din tot ce a îndrugat domnul Stan în interviu. Și anume că „sunt mii si mii de căi pe care o pot apuca” acești tineri. Eu zic că am putea să le oferim alternative, astfel încât să poată face alegeri mai bune decât muzica trap… Am putea să le arătăm că o exprimare elegantă, decentă și o metaforă bine ticluită pot fi chiar mai șocante decât o înjurătură exprimată în cel mai bădăran mod posibil. În loc să ridicăm ștacheta, noi coborâm nivelul până la genunchiul broaștei doar ca să se simtă bine și adolescenții agramați cu pretenție de artiști din muzica românească. Însă, mi-e teamă că unii își doresc să rămânem la vorba lui Alexandru Lăpușneanul: „Proști, dar mulți”… Știu că e greu să schimbăm ceva. E nevoie nu doar de implicarea părinților acasă, sau de implicarea profesorilor la școală, ci este mare nevoie de implicarea întregii societăți. Dar câtă vreme, organizatorii de evenimente validează cele mai abjecte texte, văd în ele strigătul de revoltă al unei generații și îi aduc în mainstream așezându-i pe scena celui mai mare festival din România, sunt șanse slabe de reușită.

Într-un fel, îi înțeleg pe organizatorii de evenimente. Vor să scoată bani. Au nevoie de mulțimea de adolescenți și, în special, de banii părinților lor, care plătesc bilete atunci când e cazul și care acceptă să-și lase odraslele la concerte submediocre.

Încă un lucru mai vreau să punctez. În același interviu, domnul Stan explică gluma cu afișul pe care apăreau Gheboasă și Filarmonica Banatul din Timișoara. Redau din declarație (restul citiți voi pe link): „Noi am inceput de la a face o gluma cu substrat. Cum este toata comedia, pana la urma. Nu e doar ca sa radem, ci si ca sa aratam niste stereotipuri din societate. (…) Data am pus-o special inexistenta, pentru ca nu a fost o campanie agreata, bineinteles, nici cu Filarmonica, nici cu managementul artistului si nu am vrut sa inselam pe nimeni. Era efectiv o activare menita sa atraga atentia asupra acestui fenomen al cenzurii. Mai mult decat atat, oamenii nu s-au prins si, literalmente, nimeni nu a facut vreo referinta la numele concertului – “Dau moda”, respectiv titlul cantecului care dadea numele concertului lui Jador. (…) Dar actiunea si revolta noastra nu erau despre genul muzical sau calitatea momentului artistic, ci despre faptul ca un act artistic, indiferent cum este el, indiferent cat de vulgar, indiferent cat de minuscul, de antisocial, are dreptul sa fie exprimat in forma lui. Pentru ca daca noi interzicem astazi trap-ul, maine putem sa interzicem manelele, poimaine rock-ul si raspoimaine…vom ajunge bine”.

Punctul 1. Dacă trebuie să explici gluma inteligentă, e un semn că e foarte posibil să nu fi fost chiar atât de inteligent făcută…

Punctul 2. Îmi place optimismul domnului Stan. El chiar crede că oamenii și-au încărcat memoria cu scandalul concertului lui Jador sau că publicul larg știe titlurile cântecelor acestui mare „artist” al României.

Punctul 3. Evident că soluția nu este interzicerea unui gen muzical. Dar nici aducerea lui în prim plan și validarea vulgarității!

În fine, las link mai jos la articolul cu picina, nu de alta dar e bine să vedeți cum gândesc organizatorii de evenimente… În plus, vă puteți amuza puțin sâmbătă seară cu o așa lectură.

Puteți citi interviul în întregime aici: https://www.urban.ro/interviu-cristian-stan-sublime-romania-gheboasa-cenzura/