La cea de-a 32-a ediție, EUROPAfest promite o experiență sonoră de excepție, cu un accent special pe jazz. Nu lipsesc concertele explozive și serile relaxante în compania artiștilor cu backgrounduri diferite. Festivalul debutează pe 4 iulie cu Opening Gala Concert – Jazz at the Palace, iar pe 12 iulie e Gala EUROPAfest 32. Ambele evenimente au loc în eleganta Sala Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României.
Pe parcursul celor 10 zile, Bucureștiul devine Capitala muzicii bune, găzduind peste 100 de artiști internaționali din 20 de țări, atât din state europene cu renume în jazz, precum Italia, Polonia, Israel, Norvegia, cât și din SUA, Japonia, Australia, Indonezia. Publicul se va bucura de un maraton muzical – Summertime Jazz, It’s Jazz Time, Norwegian Jazz Night, Jazz a Perfect Day, Japanese Jazz Night – sunt doar câteva dintre evenimentele din agendă. Fiecare concert este o explozie de bucurie care conectează audiența din România cu noile tendințe ale scenei muzicale internaționale.
În perioada 4-13 iulie fă-ţi loc în agendă pentru EUROPAfest 32! Festivalul aduce în prim-plan concerte, jam sessions, workshopuri, caffe festival și întâlniri memorabile cu artiști din 20 de țări. Biletele au fost puse în vânzare cu preţuri între 95 şi 125 de lei, în funcţie de eveniment și categoria aleasă. Sunt disponibile și abonamente pentru întregul festival, pe iabilet.ro şi în reţeaua magazinelor Flanco.
Festivalul EUROPAfest este marcă înregistrată de peste un deceniu, protejată și gestionată de agenția de proprietate intelectuală Weizmann & Partners, care asigură monitorizarea continuă și administrarea drepturilor de autor asociate evenimentului.
Luigi Gageos, directorul EUROPAfest declara: „După 32 de ediții, EUROPAfest este mai relevant ca oricând. Într-o perioadă în care România regăsește speranța și echilibrul, noi celebrăm unitatea prin muzică. Deschidem această ediție cu un concert emblematic, care reunește voci și ritmuri din toate colțurile lumii – un manifest sonor al diversității și dialogului. Am păstrat prețurile accesibile pentru ca muzica să rămână un loc deschis tuturor: tineri, seniori, cunoscători sau pur și simplu curioși. Îi invit pe toți să vină la Opening Gala Concert și să-și înceapă weekendul într-o atmosferă vibrantă, imposibil de redat în cuvinte – trebuie trăită live. Iar celor care vor mai mult decât o seară magică, le spun: rămâneți cu noi și în celelalte seri! Veți descoperi artiști extraordinari, stiluri diverse și emoții autentice, într-un festival care aduce împreună tot ce e mai bun din jazzul internațional.”
Din anul 2005 EUROPAfest se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta și al Alteței Sale Regale Principele Radu, iar din 2015 este recunoscut ca EFFE – Europe’s Finest Festivals. In 2025, dl. Luigi Gageos a fost decorat, în numele festivalului, cu Medalia „Custodele Coroanei romane” în cadrul unei ceremonii oficiale la Castelul Peleș.
EUROPAfest este proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii.
Bilete și abonamente: iabilet.ro
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025