* Prima știre la câteva televiziuni este iar cu șarlatanul-guru-candidat neales care speră să plece acasă. Nu-i place papa din arest!
*Luca Niculescu continuă vizitele de lucuru. Înțeleg că merge și la partidele mici care sunt cel puțin extremiste, dacă nu mai rău. Niculescu a declarat azi la R.R.A. că preferă un guvern politic. Vedem cine pe cine nu vrea. Nu e suficient să treacă de votul parlamentarilor. Trebuie să poată guverna. Teoretic așa e!
* Am ratat vizita Președintelui la Antena Stars, dar am prins-o pe cea a Dianei Lupescu acolo. A vorbit și despre copiii ei mari. A rămas o doamnă frumoasă și elegantă.
* USR-iștii, fără harul polemicii de piață, merg în continuare la A3, la alde vrăjitoarea Sava. G. Gima o ia mereu în barbă și mi-e milă de el. Nu doar de la gazdă, ci de la toți cei din platou.
* La Rai 3 se discuta aprins, azi dimineață, despre mișcarea lui Trump de a-l certa pe Zelenski și a-l sprijini pe Putin. S-a discutat despre supărarea lui D.T. pe Norvegia care nu-i dă Premiul Nobel pentru Pace, dar și despre ce ar fi pățit Trump în altă țară dacă organiza atacul asupra Capitoliului. S-a vorbit și despre transmisia la televizor a unei execuții a unui condamnat la moarte. Lumea civilizată e oripilată.
* A1 a oferit un reportaj simpatic de Ziua Spaniei.
* În Piața Obor au fost spectacole cu marionetele de la Teatrul Țăndărică iar cei mici s-au bucurat enorm. Sigur că au crescut și vânzările de must și mici. Ce să facă părinții, să stea degeaba?
*Armistițiul energetic e un nou subiect lansat de Donald Trump. A amenințat Ucraina că nu le mai oferă informații, ajutor. Rusia a lovit imediat centrale electrice din Ucraina, semn că își dorește un armistițiu, dar unilateral. Liderii europeni sunt revoltați și șocați de ultimele declarații ale guralivului de la Casa Albă. Acesta a cerut și plecarea lui Zelenski din fruntea țării. Zelenski a răspuns că poate organiza alegeri doar când sunt cel puțin 60 de zile de armistițiu. Pentru unii de la Washington s-a dus naibii democrația.* Trump vrea să schimbe numele oceanelor. Atlanticul sau Pacificul ar trebui să-i poarte numele. Astfel de cazuri am avut pe vremuri la Poroschia (Spital de psihiatrie)
* La Iași medicii au multă treabă, urmare a pelerinajului de la Sf. Paraschieva. 35 de oameni au fost internați. Cozile lungi epuizează persoanele vulnerabile.
*Vl. Ionaș așa-zisul sociolog independent, este zilnic pe micul ecran (unii-l au mare), dar abonament are la Antena 3.
* La TVRInfo iar ține discurs neîntrerupt un aurist, mereu invitat. Acum nu e Mititelu, e colega care graseiază fermecător. Dar când vorbește AUR, ea tace. Omul nu mai are încredere în cele patru partide, presupus proeuropene. Ironii, critici la greu. Îi jignește pe colegii din platou, îi trimite la psihiatri, minte cu nerușinare, tolerat de moderatoarea creață.
TVR e serviciu public, iar public pentru ei, înseamnă doar auriferii.
*Și firește, TVRI dă legătura la recitalul de scandări de la Arestul Central sau DIICOT. Reporterul ne explică și ce strigă suporterii lui C.G. Pare să fie cea mai importantă problemă a României, dacă ne luăm după 3-4-6 televiziuni. Atât am butonat.
* Echipele noastre de handbal au avut succes dublu cu adversarele din Danemarca. CSM a bătut acasă, în Polivalentă, pe Esbjerg, iar campioana Gloria Bistrița a câștigat în deplasare, la Nykobing FB. Felicitări meritate! Ambele echipe sunt pe locul 4 în grupele lor. Sunt speranțe de mai bine!
* La Kanal D, la orice oră ajung, e Casa iubirii. Băieți cu barbă, e uniformă, cam ca la A1, unul cu voce de fetiță, fete botoxate, dar arătoase, se ceartă, se alintă, nu spun nimic. O emisiune pe care o urmăresc niște oameni , odată ce durează de atâta timp. Când am văzut-o pe gazda Andrea Mantea, m-am speriat și am plecat.
* Avem tenis la toate orele, se joacă mult în China. E o adevărată industrie a acestui sport. Cu multe nume noi, cu mulți bani, uneori fără spectatori, dar televiziunile de sport se simt bine!
* Goluri frumoase la Farul-Petrolul 3-1! Cel al lui Ganea e unul special!
* Semnalez două evenimente jurnalistice de-ale noastre. Vineri noaptea am dialogat cu Marina Constantinescu, iar duminică seara cu jurnalistul Sebastian Zachmann.
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)
- HOLBĂRI DIN 12.10 – PĂCĂLELI CU ARMISTIȚIUL ENERGETIC - octombrie 13, 2026
- JURNAL HOLBAT DE MARȚI 6.10 – CRISTELA, PRIMA DOAMNĂ ÎN VIAȚA LUI CĂLIN - octombrie 6, 2026
- JURNALUL MEU-HOLBAT DIN 19-20.09 - septembrie 20, 2026





































