A murit Francisc Solomon, bateristul grupului Semnal M! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

iulie 18, 2014

387

Familia, prietenii si colegii il vor conduce maine pe ultimul drum pe Francisc Solomon „Saci”, regretatul tobosar al formatiilor Semnal M si Transylvania. Inmormantarea va avea loc marti 22 iulie de la ora 13:00 la Cimitirul Central din Cluj-Napoca.
Solomon ”Saci” Francisc, bateristul formațiilor Semnal M și Transylvania a încetat azi din viață, la vârsta de 67 de ani.
Francisc Solomon a fost găsit azi fără suflare, în baia locuinței sale. Inima sa a încetat să mai bată după un infarct care l-a răpus.
Născut în 11 mai 1947, Francisc Solomon a devenit cunoscut în lumea muzicii transilvănene și naționale datorită îndelungatei colaborări cu trupa Semnal M.
”Saci”, așa cum îi spun colegii și prietenii, a fost cooptat în trupa Semnal M în anul 1979, chiar înainte ca formația să scoată al doilea și cel mai renumit album ”Cântece transilvane”, cel care conține și melodia de succes ”Bal la Apahida”. După o despărțire de câțiva ani, Solomon Francisc revine în Semnal M între anii 1986-1988.
În acest an, toboșarul clujean a fost în turneu cu trupa Transylvania în cadrul edițiilor Produs de Cluj din zona Ardealului.
De la aflarea veștii, zeci de mesaje au început să curgă pe pagina de Facebook a artistului.
Pagina de Facebook a trupei Semnal M a schimbat azi fotografia de profil în negru, în semn de doliu, afișând mesajul: ”Cu mare regret și durere în suflet vă anunțăm că bunul nostru prieten și coleg, Solomon Francisc, a plecat dintre noi… Odihneste-te-n pace!”

sursa: someseanul.ro

Mai jos puteți citi un interviu acordat de Francisc Solom site-ului Click Zoom Bytes.

ZOOM. INTERVIU. FRANCISC SOLOMON. SEMNAL M. ÎNAINTE DE 1989

CZB: Puteţi povesti despre ţepele din scena muzicală înainte de Puciul din 89.
Schatzi: Nu cred că poţi să le zici ţepe. Existau şuşe, ceea ce există şi acuma. Venea un impresar, făcea un afiş, umplea Moldova cu acestea, pentru că acolo mergeau mai uşor ţepele. Se umplea un oraş, de gen Fălticeni, Botoşani, Rădăuţi, cu afişe, vindeau biletele, şi trei sferturi din numele de pe afiş nu veneau, dar impresarul deja adunase oamenii şi luase banii. Cam astea erau pe atunci ţepele.

Toate spectacolele pe atunci erau Live. La Cluj, 3.000 de oameni intrau în sală, dar ei vindeau 5.000 de bilete la un spectacol, şi se organizau două pe zi, unul de la 17 la 19 şi altul de la 20 la 22… bani gârlă. Noi aveam, bineînţeles, salar după atestat, iar cum noi aveam acelaşi tip de atestat de solist, la fel cum avea şi Marina Voica şi Marius Ţeicu … şi cei mai mari, mai mult de 200 de lei nu puteau primi. Asta luam de două ori pe zi . Oricum erau bani. După o vreme, ne-am mai deşteptat, şi ştiind că impresarii câştigă şi au de unde, am hotărât şi noi să cerem 500 pe zi, în mână, impresarul primind de la noi semnătura să îşi facă hârtiile cum vrea el mai departe. Nu era o măsură groaznică … toată lumea era mulţumită. Omul care a plătit a văzut ce a fost pe afiş, a ascultat ceea ce a vrut, noi am luat cât am cerut, iar impresarul ştia la cât se putea aştepta în continuare. Aveam un impresar (nu dau nume) la care am zis, gata! Ne dai 500 în mână. Dacă nu, nu mai mergem să cântăm şi ne găsim noi alt impresar. Nici o problemă. A dat banul imediat. Iar seara, după spectacol, la el în cameră, stând la şpriţuri îmi zice: „- Băi, Şoţică, bă, ăştia mare noroc au să fie cu tine.” – Dar de ce? „- Pentru că ai cerut să îţi dau bani. Păi, dacă aţi fi cerut de anul trecut, vă dădeam şi anul trecut.” (haha) Grozav era! Era un tip sincer şi întotdeauna a avut grijă de noi.

CZB: Aceste atestate erau greu de obţinut? Era nevoie să faci o şcoală de muzică?
Schatzi: Nu. Erau filiale judeţene. Veneau comisiile de la Bucureşti, compuse din diferiţi muzicieni, oameni de cultură, iar odată la 5 ani trebuia reînnoit atestatul. Atunci venea comisia, şi venea trupa, cânta două piese şi se întreba: cine ştie să citească note? Cel care ştia, zicea, mergea să arate că poate. În funcţie de câte cartoane de Kent şi câte sticle de jinars ai dus, se întreba dacă, spre exemplu toboşarul ştie să citească note? 99% nu ştiau. Atunci, comisia zicea că pe el nu-l mai întreabă (haha) … şi aşa se dădeau atestatele.
La noi uneori nici nu mai veneau comisiile.
…
CZB: Dar fără atestat nu puteai să cânţi?
Schatzi: Era la mica înţelegere cu impresarul sau cu cârciumarul. Foarte mulţi cântau în cărciumi. Nu era ca acuma că faci să meargă un videoclip, ceri o grămadă de bani pe concert şi merge treaba.
CZB: Ştiu la ce vă referiţi, dar nu toţi fac aşa.
Schatzi: Zic în mare. Nu toţi susţineau concerte în săli mari. 90% cântau în cârciumi.

sursa: Click Zoom Bytes