Unul dintre cele mai fascinante lucruri despre știință pe care le-am citit vreodată pleacă de la matematicianul francez Émile Borel (1871-1956; de altfel, e cam tot ce știu eu despre matematică). El se întreba care sînt șansele ca un milion de maimuțe, lăsate să se joace pe un milion de mașini de scris, să poată reproduce exact textul tuturor cărților din biblioteca de la British Museum.
Vi se pare o glumă – dar nu e, pentru că acele șanse pot fi, teoretic, calculate, iar Borel pleda pentru puterea științei de a ne oferi o imagine rațională despre lumea în care trăim.
Istoria face cam același lucru: ne arată cum am ajuns aici. Dar, spre deosebire de alte discipline ale cunoașterii, ea nu poate să ne arate decît singura cale în care am ajuns aici. Oricare dintre profesorii noștri, din școala generală, din anii 1980, ar fi putut demonstra logic de ce 1 plus 1 sau 4 împărțit la 2 vor face 2, inclusiv în anul 2020. Dar nimeni, nici un laureat Nobel și nici vreun academician al planetei, n-ar fi putut paria, în 1980, că în 2020 Albania va fi membru al NATO, iar Iugoslavia nu va mai exista.
De ce? Pentru că Istoria nu e decît numele unei lungi și unice tranziții, între un punct relativ cunoscut (ieri) și altul plin de necunoscute (mîine). Unii aplică logica trecutului, încercînd să prevadă viitorul. E tentant, dar ei au aceeași șansă de a intui ziua de mîine precum cea a maimuțelor lui Borel de a rescrie biblioteca londoneză – sau poate chiar una mai mică. Surprize/lebede negre vor exista mereu.
Ortodoxie vs catolicism?
Mulți dintre români își imaginează că am „ratat“ unele chestii în Istoria noastră – dar discuția se complică dacă luăm în discuție ce înțelegem prin „ratare“. De exemplu: nouă din zece prieteni ai mei vor fi de acord că am ratat cîte ceva, în trecut; dar, dacă începem dezbaterea (mi se întîmplă, frecvent), aceste nouă suflete vor avea nouă perspective diferite asupra trecutului – și asupra ratărilor.
Să ne imaginăm că, pe la mijlocul secolului al XIV-lea, doamna Clara (soție, atunci, a domnitorului Țării Românești Alexandru Nicolae, fiul primului Basarab) ar fi reușit să-și convingă soțul, și mai apoi boierii, de necesitatea trecerii la catolicism. Este un clasic regret în cultura noastră – vezi marea carte a lui Eugen Lovinescu, Istoria civilizației române moderne (1924), unde autorul sugerează că ortodoxia e o „ratare“ istorică și e semnul ancorării noastre eterne în preajma Rusiei. Am mulți prieteni de idei care cred acest lucru și eu însumi am cochetat, intelectual, cu ipoteza. Nu e greu să ne imaginăm că o Românie latină și catolică ar fi fost ca un fel de Spanie a Estului etc.
Puteți citi textul în întregime aici: https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/farmecul-apasator-al-necunoscutei-de-miine-de-ce-istoria-de-la-decebal-la-covid-19-nu-cunoaste-ratari
- De Sfântul Gheorghe, Radu Gheorghe face cinste cu “Broasca Țestoasă și alte povestiri pe note”! - aprilie 20, 2025
- Începe Caravana Cinematografică „Anul Nou care n-a fost”. Primele proiecții vor avea loc în perioada 24 – 27 aprilie - aprilie 17, 2025
- HOȚII de SUBIECTE: vezi filmul și câștigi teste GRATUITE pentru toate materiile! - aprilie 17, 2025
