Alo… TVR! Nimic despre Eurovision 2016?!

0
35

eurovision 2016 (600 x 315)Articol de Iulia Radu
Suntem în 7 ianuarie și TVR-ul tace mâlc. Nu suflă o vorbă despre participarea României la Eurovision 2016. Cu toate că pe 16 septembrie 2015, Consiliul de Administrație al TVR a aprobat înscrierea țării noastre la ediția din 2016 a Eurovisionului. Exista, evident și o veste proastă: TVR-ul trebuia să găsească bani pentru a finanța participarea la acest concurs. Greul pica pe umerii șefului de delagație (oricine ar fi fost acela!) care ar fi trebuit să vină cu banii în dinți. Se pare că respectivul a eșuat lamentabil câtă vreme nimeni nu mai spune nimic despre preselecția națională.
Este bine de reținut că în noiembrie 2015, 43 de țări își anunțaseră participarea la Eurovision în 2016, printre care și România! Revin în acest an în competiție țări precum Ucraina (după o pauză de un an), Bosnia-Herțegovina (care n-a mai participat din 2012), Croația și Bulgaria (care n-au mai participat din 2013). Și Australia va urca din nou pe scena acestui show de televiziune.
Deși în România nu se mai vorbește despre participarea la Eurovision, ieri (n.r. – miercuri, 6 ianuarie 2016), site-ul eurovisionireland.net anunța că Mihai Trăistariu a pregătit deja piesa pentru Eurovision . Aceasta se numește „Paradisio” și va fi inclusă pe albumul „Change”. Aveți articolul aici: http://eurovisionireland.net/2016/01/06/romania-mihai-eurovision-paradisio/ Așadar, vestea bună este că măcar un artist s-a pregătit de Eurovision. 
Că TVR-ul tratează cu lipsă de respect acest eveniment internațional, nu mai este o surpriză! L-a „omorât” cu mulți ani în urmă, aruncându-l în derizoriu prin scandaluri de doi lei (de multe ori mondene, nu muzicale), îndepărtând atât artiștii (din cauza organizării defectuase) cât și publicul (care și-a pierdut aproape de tot interesul pentru acest concurs). Dacă am ajuns ca piesa câștigătoare să aibă doar vreo 8.000 de voturi (în condițiile în care se putea vota și de 11 ori de pe același număr de telefon pentru aceeași piesă), stau și mă întreb, ce sens mai are să mergem acolo?! E clar că profesioniștii din TVR sunt depășiți de situație! Nu sunt în stare să creeze un eveniment din participarea noastră la Eurovision! Nu sunt în stare să determine publicul să se implice în procesul de votare! Nu sunt în stare să promoveze în mod egal (cu succes) cele 12 piese alese pentru selecția națională (fiecare artist se descurcă cum poate: unii au mai multe apariții radio-TV, alții deloc)! Nu sunt în stare să promoveze în Europa piesa care va reprezenta țara noastră la acest concurs! TVR-ul nu are emisiuni muzicale și de divertisment unde ar putea invita reprezentanți ai altor țări pentru a-și stabili conexiuni cu ceilalți participanți (de aceea și primim mereu 12 puncte de la Moldova, în rest ne bazăm pe „diasporă”)! TVR-ul este o instituție incapabilă să dezvolte o strategie (succesele noastre au fost conjuncturale și s-au datorat artiștilor, în primul rând)! TVR-ul nu are niciodată bani, dar mereu are datorii! TVR nu poate organiza o preselecție transparentă! TVR nu poate justifica prezența noastră acolo (nu știm nici cât costă organizarea preselecției, nici cât costă deplasarea la concurs, nici cât s-a cheltuit cu promovarea, nici cum s-a promovat piesa noastră mai exact), în schimb găsește deseori scuze penibile pentru o prestație modestă (nu a funcționat casca, microfonul, nu a pornit nu-știu-ce efect, am fost furați, etc)! TVR nu poate susține prestația artiștilor noștri printr-un show de televiziune modern și prin costume de efect (de cele mai multe ori cântăm cu lumina stinsă).
Ținând cont de toate cele enumerate mai sus, mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bine să stăm acasă?! Doar așa… să vedem dacă ni se face dor de acest concurs!
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here