AMINTIRI DIN 22 AUGUST 1983.

0
604

„22 AUGUST
*Mereu o zi grea pentru mine. Se împlinesc 39 de ani de când Tata a plecat. R.I.P. Eu eram la Costineşti. Am venit acasă şi am revenit seara. Eram obligat să-mi fac datoria faţă de publicul de acolo. Poate cea mai dificilă seară din existenţa mea la un pupitru. Erau Serbările Mării…Iar pe 23 August erau programe speciale… obligatorii!”
A mai trecut un an, am început să înţeleg ce înseamnă un TATĂ PREZENT, după ce la primul fiu am fost un tată cam ABSENT.Din cauza navetei, a muncii obligatorii. Tatăl meu a avut o prezenţă discretă și permanentă în viaţa mea. Am crescut în cămine, tabere, cantonamente lungi. De la 18 ani am muncit cam toate verile. Muncea mult, aşa că eu l-am prins mai curând când s-a pensionat. A fost un BUNIC exemplar pentru nepoţii dăruiţi de sora mea şi apoi de mine… Echilibrul, simţul fin al umorului, răbdarea în a-i asculta pe alţii aş fi vrut să le am ca EL. Era un interiorizat… Era un om cinstit, corect, un mare profesionist în medicină, un atent observator al vieţii social-politice, iubitor de sport… Nu l-am văzut enervat mai mult de 3-4 ori în cei 34 de ani pe care i-am prins alături de el. Acum, când scriu, îmi dau seama cât de puţin timp a fost cu mine. Poate de asta resimt atât de acut fiecare an cu care mă îndepărtez de ziua de 22 august. E un imens, insurmontabil handicap al copiilor concepuţi la vârste înaintate. Şi se pare că istoria continuă, se repetă… Andrei-Ştefan va rosti poate, sau va scrie, aceste cuvinte când va avea blogul lui (dacă va mai exista aşa ceva atunci!).
Eu i-am inventat lui Tata un nume, adoptat de multă lume din jurul meu, în limba maghiară, un derivat din tradiţionalul „Edes apa” ( tradus ar însemna dragă tată) l-am numit „Sapa” (se citeşte cu ş) încă de când aveam 4-5 ani şi aşa a rămas.
Cineva şi-a amintit de acea seară din 1983 în care eu am venit direct de la Crematoriu şi am prezentat un program de 4-5 ore la Vox Maris. La un moment dat plângeam fără să-mi dau seama, dar fiind întuneric nimeni (sau aproape nimeni) nu s-a prins. De atunci îi apreciez pe actori enorm. Ei reuşesc să treacă peste dramele, tragediile lor personale jucând pe scenă fără ca publicul să simtă ceva. Eu n-am astfel de veleităţi. Povestesc toate astea pentru că nu ştiu când voi avea timp şi stare pentru a le aşeza ordonat pe hârtie. Când am fost recent la Vox Maris cel puţin 4 persoane mi-au reproşat că nu mă pun pe scris despre evenimentele, trăirile, observaţiile mele privind viaţa de atunci. Au dreptate. Acum am redat cea mai dramatică seară din viața mea, pe care am dus-o la bun sfârşit. A doua zi eram la Radio Vacanţa şi prezentam program muzical pentru 10-15.000 de oameni. N-aveam voie să fiu trist. Aşa scria şi pe unele panouri instalate pe aleile frumos îngrijite: „Staţiunea Tineretului Costineşti unde tristeţea este strict interzisă!”

P.S.1 Din martie 2016 fiul meu cel mic (născut în 2011) crește fără să fiu alături de el decât sporadic. Așa a fost să fie. Nu e cazul să explic aici. Poate se va obișnui mai ușor fără, decât am făcut-o eu de-a lungul anilor.

P.S.2 2019 Are telefon mobil de la mine și foarte rar mă sună pentru un ”noapte bună”! Nici emoticoane nu mai trimite de luni bune. Dacă-l sun eu, e ocupat, e pe tabletă. Ce multe s-au schimbat în zona comunicării între părinți și copii! Nu-i lăsați să se rupă de voi, nu vă lăsați îndepărtați unii de alții. Fenomenul pare ireversibil!

P.S.3 2022. Adaug trei aspecte.1 Andrei- Ștefan n-a vorbit cu mine de 8 luni. Deloc. Nu comentez aici cauzele. Probabil că mama lui e fericită așa. Sper că este și el. Voi avea un vlog înregistrat în care explic ce s-a întâmplat din perspectiva mea. Firește că trimit lunar bani pentru el, deși nu există nicio decizie judecătorească. Așa am considerat eu că e bine.

2 Relația mea de tată și bunic cu Andrei (fiul meu născut din singura mea căsnicie, stabilit în Suedia) și copiii lui, Noah și Adele, a evoluat mult în bine și cred că e cea normală, deși suntem la distanță fizică destul de mare. Andrei își amintește mereu cu mare tandrețe de tatăl meu, de bunicul lui, deși n-a avut parte de el mai mult de 5 ani.

3. Relația mea cu Vox Maris s-a blocat. Am scris separat despre asta, dar vreau să subliniez că atunci, ca și-n alte conjuncturi ulterioare, am pus pe prim plan interesul celor cu care aveam contracte sau înțelegeri, în primul rând al lui Nicușor Năstase, pe atunci șef de unitate. Dealtfel el mi-a dat pe cineva cu mașină să mă ducă și să mă aducă de la București, atunci, pe 22 august 1983. Nu eram angajat la BTT, ci la Spitalul de psihiatrie din Poroschia (Teleorman), așa că verile lipseam prin concedii de odihnă, concedii medicale, tot felul de învârteli mai mult sau mai puțin legale, în care mă expuneam, riscam, de dragul pasiunii pentru muzică și Costinești.

 

1 COMENTARIU

  1. Dumnezeu sa-L odihneasca in pace.
    Vine o vreme când părinţii ne lipsesc
    din ce in ce mai mult.
    Ai mei au plecat deja.
    Curaj, putere şi optimism
    Mihalache Vasile

  2. M-a răscolit scrierea ta şi nu pot trece „tăcută”…De când a murit tata nu trece o zi fără să mă gândesc la el.Şi eu sunt un copil făcut la maturitate de părinți,îți înțeleg sentimentul.Am primit vestea morții tatălui meu când eram deja machiată pentru a intra într-o emisiune live alături de Alexandru Jula.Nici nu am putut să plâng două ore ,doar Jula şi cu mine am ştiut ce se întâmplă…Am dus emisiunea până la capăt ,apoi am plecat singură către priveghi.Am greşit drumul de la Galați către Câmpina,era zăpada de cel puțin un metru de o parte şi de alta a drumului în noapte.Am nimerit prin locuri pe care le străbăteam cândva cu tata în copilărie, acum dacă mă pui să ajung acolo nu cred că aş mai reuşi din prima.Este mult de spus,poate vorbim într-o noapte despre părinți …”Îngerul numit tăicuț” !

    • Mulțumesc, Ioana, pentru confesiunile tale. Nu știu dacă sunt capabil, nici la vârsta asta, să vorbesc relaxat despre părinți într-o emisiune. Sincere regrete pentru pierderea Tatălui tău!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here