Am scris acest articol în 2014. Între timp am tot adăugat câte un element autobiografic. Azi mai scriu câteva vorbe, mai corectez câte ceva. Acum sunt 41 de ani!
Tot ce am scris și adăugat ulterior e valabil. Relația cu Andrei-Ștefan e inexistentă și în 2023 și este trist așa. Încercările mele n-au avut succes. Nici de ziua mea nu m-a sunat. A trimis mesaj prin whatsapp.Nu-mi plâng de milă, dar observ că eu din 1987 (când a plecat și Mama) sunt orfanul perfect. N-am avut niciun bunic, niciun naș, pe nimeni. La 38 de ani nu aveam rudă de sânge în țară. Doar un fiu și mama lui, de care divorțasem din 1985, care au plecat în Suedia, cu acordul meu, după Piața Universității. Și mă bucur și azi pentru ei.
Costineștiul revine periodic ca subiect în viața mea de azi. Nici nu se poate altfel. Un film, nevăzut încă, m-a deranjat deja din descriere. Un articol simpatic scris de Sorin Ovidiu Bălan m-a surprins plăcut. S-a vorbit în ultimele zile despre regretatul Iosif Sava, muzicolog, om de cultură de cea mai înaltă ținută. Când eram la Costinești ne-am întâlnit de multe ori. Venea la Radio Vacanța și am dialogat de câteva ori. La prima întâlnire a ținut să-mi spună cât îl respectă pe Tata, pentru că datorită lui, el și soția lui au reușit să aibă un fiu. De-a lungul anilor au fost și alți părinți care mi-au transmis acest mesaj, de recunoștință, dar de la Sava a picat surprinzător. Eu eram cel cu ”zgomotul”, Domnia Sa era cu MUZICA. Și Vladimir Tismăneanu mi-a vorbit cu admirație despre Tata.
Cineva m-a întrebat dacă Tata a fost mândru de mine, pentru că se poartă acest clișeu american. Nu cred că a apucat. Înainte de 1983, abia începusem să scriu în presă, făceam radio din 1979. Nu era încântat că n-am făcut medicină, nu era mulțumit pentru că lipseam mult de la locul de muncă (tot spital, dar de psihiatrie). A ținut mult la fiul meu, nepotul lui, care s-a născut în 1978 tot datorită unui tratament prescris de Tata. Andre Wikholm are azi o familie minunată și eu pot spune fără rezerve că sunt mândru de el!
„22 AUGUST
*Mereu o zi grea pentru mine. Se împlinesc 40 de ani de când Tata a plecat. R.I.P. Eu eram la Costineşti. Am venit acasă şi am revenit seara. Eram obligat să-mi fac datoria faţă de publicul de acolo. Poate cea mai dificilă seară din existenţa mea la un pupitru. Erau Serbările Mării…Iar pe 23 August erau programe speciale… obligatorii!”
A mai trecut un an, am început să înţeleg ce înseamnă un TATĂ PREZENT, după ce la primul fiu am fost un tată cam ABSENT.Din cauza navetei, a muncii obligatorii. Tatăl meu a avut o prezenţă discretă și permanentă în viaţa mea. Am crescut în cămine, tabere, cantonamente lungi. De la 18 ani am muncit cam toate verile. El muncea mult, aşa că eu l-am prins mai curând când s-a pensionat. A fost un BUNIC exemplar pentru nepoţii dăruiţi de sora mea şi apoi de mine… Echilibrul, simţul fin al umorului, răbdarea în a-i asculta pe alţii aş fi vrut să le am ca EL. Era un interiorizat… Era un om cinstit, corect, un mare profesionist în medicină, un atent observator al vieţii social-politice, iubitor de sport… Nu l-am văzut enervat mai mult de 3-4 ori în cei 34 de ani pe care i-am prins alături de el. Acum, când scriu, îmi dau seama cât de puţin timp a fost cu mine. Poate de asta resimt atât de acut fiecare an cu care mă îndepărtez de ziua de 22 august. E un imens, insurmontabil handicap al copiilor concepuţi la vârste înaintate. Şi se pare că istoria continuă, se repetă… Andrei-Ştefan va rosti poate, sau va scrie, aceste cuvinte când va avea blogul lui (dacă va mai exista aşa ceva atunci!).
Eu i-am inventat lui Tata un nume, adoptat de multă lume din jurul meu, în limba maghiară, un derivat din tradiţionalul „Edes apa” ( tradus ar însemna dragă tată) l-am numit „Sapa” (se citeşte cu ş) încă de când aveam 4-5 ani şi aşa a rămas.
Cineva şi-a amintit de acea seară din 1983 în care eu am venit direct de la Crematoriu şi am prezentat un program de 4-5 ore la Vox Maris. La un moment dat plângeam fără să-mi dau seama, dar fiind întuneric nimeni (sau aproape nimeni) nu s-a prins. De atunci îi apreciez pe actori enorm. Ei reuşesc să treacă peste dramele, tragediile lor personale jucând pe scenă fără ca publicul să simtă ceva. Eu n-am astfel de veleităţi. Povestesc toate astea pentru că nu ştiu când voi avea timp şi stare pentru a le aşeza ordonat pe hârtie. Când am fost recent la Vox Maris cel puţin 4 persoane mi-au reproşat că nu mă pun pe scris despre evenimentele, trăirile, observaţiile mele privind viaţa de atunci. Au dreptate. Acum am redat cea mai dramatică seară din viața mea, pe care am dus-o la bun sfârşit. A doua zi eram la Radio Vacanţa şi prezentam program muzical pentru 10-15.000 de oameni. N-aveam voie să fiu trist. Aşa scria şi pe unele panouri instalate pe aleile frumos îngrijite: „Staţiunea Tineretului Costineşti unde tristeţea este strict interzisă!”
P.S.1 Din martie 2016 fiul meu cel mic (născut în 2011) crește fără să fiu alături de el decât sporadic. Așa a fost să fie. Nu e cazul să explic aici. Poate se va obișnui mai ușor fără, decât am făcut-o eu de-a lungul anilor.
P.S.2 2019 Are telefon mobil de la mine și foarte rar mă sună pentru un ”noapte bună”! Nici emoticoane nu mai trimite de luni bune. Dacă-l sun eu, e ocupat, e pe tabletă. Ce multe s-au schimbat în zona comunicării între părinți și copii! Nu-i lăsați să se rupă de voi, nu vă lăsați îndepărtați unii de alții. Fenomenul pare ireversibil!
P.S.3 2022. Adaug trei aspecte.1 Andrei- Ștefan n-a vorbit cu mine de 8 luni. Deloc. Nu comentez aici cauzele. Probabil că mama lui e fericită așa. Sper că este și el. Voi avea un vlog înregistrat în care explic ce s-a întâmplat din perspectiva mea. Firește că trimit lunar bani pentru el, deși nu există nicio decizie judecătorească. Așa am considerat eu că e bine.
2 Relația mea de tată și bunic cu Andrei (fiul meu născut din singura mea căsnicie, stabilit în Suedia) și copiii lui, Noah și Adele, a evoluat mult în bine și cred că e cea normală, deși suntem la distanță fizică destul de mare. Andrei își amintește mereu cu mare tandrețe de tatăl meu, de bunicul lui, deși n-a avut parte de el mai mult de 5 ani.
3. Relația mea cu Vox Maris s-a blocat oarecum. Am scris separat despre asta, dar vreau să subliniez că atunci, ca și-n alte conjuncturi ulterioare, am pus pe prim plan interesul celor cu care aveam contracte sau înțelegeri, în primul rând al lui Nicușor Năstase, pe atunci șef de unitate. Dealtfel el mi-a dat pe cineva cu mașină să mă ducă și să mă aducă de la București, atunci, pe 22 august 1983. Nu eram angajat la B.T.T., ci la Spitalul de psihiatrie din Poroschia (Teleorman), așa că verile lipseam prin concedii de odihnă, concedii medicale, tot felul de învârteli mai mult sau mai puțin legale, în care mă expuneam, riscam, de dragul pasiunii pentru muzică și Costinești. Năstase m-a ajutat de câte ori s-a putut. Eu n-am mai fost la Vox Maris din 2021.
P.S. 2024. Am avut în acest an o întâlnire foarte plăcută cu Andrei și Noah la București. Ne-am bucurat unii de alții cât s-a putut.*Cu Andrei-Ștefan n-am vorbit deloc de peste un an. Am ajuns la faza de ”La mulți ani!” și ”Mulțumesc!”. Absolut nimic în plus. Am rămas dator cu un vlog legat de existența acestui copil, despre non-relația cu mama lui. Dator față de mine, desigur. Are 13 ani (aproape) și nu are curiozitatea să mă audă măcar. Cred că au dreptate toți cei care mi-au recomandat un test ADN. Trist. Îl făceam de multă vreme, dar medicamentele, analizele sunt scumpe și m-am cam obișnuit cu absența unui copil care nu mă vrea.
Am găsit ”Testamentul” lui Tata din 10.10 1979. Se gândea cu 4 ani în avans.A scris în limba română. Dorințele lui au fost respectate 100% chiar dacă documentul n-a ajuns la un notar.
”Dorința mea hotărîtă este să fiu incinerat în condiții cele mai simple. Rog familia mea, tovarășii să renunțe la orice discurs, gardă de onoare, coroane de flori. Nu doresc nici un fel de muzică de doliu.
Avere nu posed, tot ce este mobil, moștenește soția mea.
Decesul să fie publicat ulterior incinerării în R.L. ”
- Îi mai lăsăm să ne păcălească? C.C.R. s-a speriat și PSD joacă la doua capete… (3.12.2024) - decembrie 3, 2024
- La mulți ani, România! 🙂 Azi am fost la vot! - decembrie 2, 2024
- C.C.R. solicită renumărarea voturilorSe pare că nu putem trăi fără PSD / PNL la Cotroceni… (28.11.2024) - noiembrie 28, 2024
Dumnezeu sa-L odihneasca in pace.
Vine o vreme când părinţii ne lipsesc
din ce in ce mai mult.
Ai mei au plecat deja.
Curaj, putere şi optimism
Mihalache Vasile
M-a răscolit scrierea ta şi nu pot trece „tăcută”…De când a murit tata nu trece o zi fără să mă gândesc la el.Şi eu sunt un copil făcut la maturitate de părinți,îți înțeleg sentimentul.Am primit vestea morții tatălui meu când eram deja machiată pentru a intra într-o emisiune live alături de Alexandru Jula.Nici nu am putut să plâng două ore ,doar Jula şi cu mine am ştiut ce se întâmplă…Am dus emisiunea până la capăt ,apoi am plecat singură către priveghi.Am greşit drumul de la Galați către Câmpina,era zăpada de cel puțin un metru de o parte şi de alta a drumului în noapte.Am nimerit prin locuri pe care le străbăteam cândva cu tata în copilărie, acum dacă mă pui să ajung acolo nu cred că aş mai reuşi din prima.Este mult de spus,poate vorbim într-o noapte despre părinți …”Îngerul numit tăicuț” !
Mulțumesc, Ioana, pentru confesiunile tale. Nu știu dacă sunt capabil, nici la vârsta asta, să vorbesc relaxat despre părinți într-o emisiune. Sincere regrete pentru pierderea Tatălui tău!
Și eu eram în Vox cind tata a murit în urma unui infarct și în mod ciudat nu am simțit nimic. Nu ma iert niciodată!
Mult adevar, dar si multa tristete in scrierea ta . Regret toate suferintele tale trecute sau prezente . Eu voi fi mereu alaturi de tine , cu gandul si inima .