O REPLICĂ DE LA DAN ANDREI ALDEA

CONSTAT CĂ N-A DURAT MULT LINIŞTEA DE DUPĂ REVENIREA ÎN ŢARĂ A LUI DAN ANDREI ALDEA.
Ştiam că e foarte sensibil la comentarii maliţioase, tendenţioase sau gratuite. Iată ce am preluat de pe FB
 
Culese de la Lupascu Radu Ioan
 

Drept la replică

 
Bună ziua tuturor. Sunt Dan Andrei Aldea şi aş dori, cu pemisiunea lui Radu Lupaşcu, să postez aici cîteva rînduri. N-o fac de plăcere; vă rog să mă credeţi că trebuie. Doresc să răspund cîtorva comentarii pe care nu le pot lăsa fără răspuns.
Încep cu comentariul d-lui Sandu Albiter, îl citez: „Kitch! Ăsta este din păcate cuvântul potrivit.Să vii după atât timp,la nişte români care te-au aşteptat cu sufletul la gură şi să cânţi Lay down sally ca la un local de dans,cu tobe electronice şi voci pe bandă, este de-a dreptul jenant! De fapt cam asta a făcut cel mai mult timp în occident D.A.Aldea şi vorbesc în cunoştinţă de cauză. Sunt mulţi tineri necunoscuţi în România care cântă la chitară mult mai bine piesa asta. Aşa că nu văd ce mare scofală a făcut Aldea, venind în România să ne arate ce_ şi căruia îi este ruşine să spună că este roman şi a spus cu gura lui că se prezintă ca fiind Dan Andrei Aldea din Africa de Sud!”
D-le Albiter, mi s-a spus că sunteţi muzicant. Dacă nu auziţi nici că tobele n-au fost electronice ci reale (am bătut la tobe eu însumi), atunci lăsaţi-vă de meserie, nu sunteţi făcut pentru ea. Pentru toţi cei interesaţi, postez aici negativul, aşa cum a stat în computerul meu pe scenă. Din nou, nu o fac cu plăcere, dar trebuie:
www.dan-aldea.de/private/LAY_DOWN_S.mp3 .
Şi tobele şi contrabasul au fost cîntate de mine cu propriile mîini. Mai puteţi observa şi că n-am avut „voci pe bandă”, cum crede cu atîta foc dl. Albiter. Vocile au fost cîştigate în timp real, cu latenţă zero (dacă ştiţi la ce mă refer), din vocea cîntată de mine. Ca să vă scutesc de efort: software-ul care mi-a permis asta a fost scris tot de mine, nu încercaţi să recreaţi coruri de această calitate cu ştiu eu ce „T.C. Vocalizer” sau ştiu eu ce „Melodyne” sau cu orice altceva; n-aveţi nici o şansă. Am fost nevoit să folosesc aceste programe şi acest hi-tech pentru că, aşa cum am şi mărturisit publicului, la începutul concertului, am fost invitat să cînt de unul singur – iar eu nu sunt un chitarist care să cînte singur, sunt un chitarist de trupă şi mai presus de toate, un chitarist dintr-o trupă rock.
„Ce am făcut cel mai mult timp în Occident” nu e ceea ce pretinde a şti dl. Albiter. Cel mai mult timp mi l-am petrecut în propriul studio, producînd, compunînd, orchestrînd şi imprimînd. Imediat următorul în ordine descrescătoare „cel mai mult timp” mi l-am petrecut în studiourile altora: de la vest la est = din Londra pînă în Tel Aviv – şi de la nord la sud = de la Hamburg pînă în Malta. Budapesta? da, am imprimat şi acolo, în studioul keyboarderului de la Neoton. Ankara? şi acolo. Italia? nici nu mai menţionez. N-am imprimat niciodată în Franţa, căci au venit staruri franceze la München ca să lucreze cu mine. Imediat în ordine descrescătoare: am fost inginer de sunet în broadcasting-ul german. Imediat după acestea, în ordine descrescătoare: am construit instrumente şi am dezvoltat software legat de muzică.
Despre cîntatul live vă pot spune că a existat o perioadă de vreo 15 ani în care n-am cîntat live absolut de loc, căci nu-mi permitea timpul. Dar nici de timpul în care am cîntat live nu mi-e foarte ruşine: de exemplu, am absolvit un turneu mondial cu o trupă de reggae, turneu început printr-un concert pentru forţele ONU din Lebanon şi terminat la Londra. Am deschis în mari concerte pentru trupe „sfinte” pentru noi toţi, ca The Sweet, Slade, T.Rex, Middle of the Road, şi cîte altele – şi am o mică mîndrie: chitariştii din toate aceste trupe au ţinut să cînte pe Strat-ul meu, cu toate că fiecare dintre ei avea pe scenă cel puţin 5 Strat-uri mai bune, şi precis mai scumpe decît al meu. Şi asta doar pentru că au fost impresionaţi de sound-ul meu de la soundcheck. În cluburile müncheneze am deschis concertul legendarului Albert Lee, de exemplu – sau am cîntat cot la cot cu unul dintre idolii tinereţii mele: Jeremy Spencer de la Fleetwood Mac. Am avut onoarea să cînt vreo doi-trei ani cu celebrul banjoist german Rüdiger Helbig. Dar despre toate acestea există informaţii destul de detailate pe homepage-ul meu, ajunge să aruncaţi un ochi.
Tot ce e mai sus n-ar trebui să intereseze pe nimeni. Nu are nici o importanţă pentru un român ce am lucrat eu în afara ţării. Nu e important nici că nemţii au ales un român să compună şi să producă cvadruplul CD „Goethes Faust” sau discul tuturor imnurilor germane oficiale. Ceea ce ar trebui să vă intereseze, şi mă obligaţi să vă spun, este că la Summit-ul NATO de acum cîţiva ani din Bucureşti, materialul promoţional al României a cuprins un superb album cu imagini şi un disc cu trei piese muzicale. Toate cele trei piese sunt producţii de-ale mele, alese de oficiali de pe albumele lucrate în colaborare cu dl. Monteoro.
D-le Albiter, afirmaţi că „Sunt mulţi tineri necunoscuţi în România care cântă la chitară mult mai bine piesa asta”. Haida-de. Să fim serioşi. Vă propun să ascultaţi această filă, în care mi-am permis să alătur un fragment relevant (unul dintre solo-uri) din versiunea mea a piesei (luat de pe youtube, http://www.youtube.com/watch?v=GvCIOWh34Dc ) şi un fragment relevant din versiunea lui Clapton însuşi, luat tot de pe youtube,http://www.youtube.com/watch?v=7IypO0bnuzI ) Rog să ţineţi cont că imprimarea de la Oradea este făcută din sală, cu un celular, iar imprimarea lui Clapton este luată direct din mixer, foarte probabil remixată şi masterizată. Ia să le comparăm şi să ne punem întrebarea „a cui chitară sună mai bine şi care dintre cei doi, de fapt, CÎNTĂ la chitară mai bine? Aldea sau Clapton? ” Mi-am permis să alătur aceste două fragmente şi iată fila audio:
http://www.dan-aldea.de/private/Aldea_live-Clapton_live.mp3
Vă rog daţi-vă un răspuns, cu toată onestitatea. Mulţi tineri necunoscuţi? D-le Albiter, şi dumneavoastră, şi acei mulţi tineri necunoscuţi mai aveţi de mîncat multă mămăligă pînă să cîntaţi această piesă măcar ca şi Clapton; să o cîntaţi mai bine ca mine n-o să ajungeţi vreodată în această viaţă.
Închei cu „cireaşa de e tort” (vă citez din nou): „ce mare scofală a făcut Aldea, venind în România să ne arate ce?”
Acum exact 6 ani, în iulie 2008, discutînd cu nişte prieteni, scriam pe blogul lui Joji Kappl
( http://kappl.wordpress.com/20…/…/19/amintiri-despre-phoenix/ ) următoarele (mă citez pe mine însumi): Nu-mi mai pot permite sa pierd luni sau mai degraba ani, pregatind ceva serios pentru Romania, unde stiu cu toata siguranta cum ar fi apreciat efortul meu: cu dispret si îngîmfare, “a venit Aldea sanki sa ne învete pe noi cum se cînta”.
D-le Albiter, scuzaţi-mă sau nu – îmi e egal – trebuie să recunoaşteţi că performanţa spectaculoasă de a-mi îndeplini profeţia APROAPE CUVÎNT CU CUVÎNT, după mai bine de şase ani, nu putea fi atinsă mai bine decît de unul ca dvoastră. Prin această performanţă spectaculoasă aţi atins furtunos locul 1 în topul meu al „celor mai prostovane posturi despre mine”, detronînd cîteva nume cunoscute. Vă întrebaţi de ce am cîntat la Oradea şi nu la Bucureşti? Vă dau aici un răspuns parţial: mi-ar fi fost greaţă să văd în faţa ochilor, în timp ce cînt, oameni ca dumneavoastră. Acum, la cît de limitat intelectual sunteţi, mă aştept ca de-acum înainte să vă mai şi lăudaţi ţanţoş: „s-a conversat cu mine Dan Andrei Aldea!”.
Aşadar, eu mizez doar pe publicul larg, însă acest public a fost, este şi va fi numai publicul meu, pentru că acest gen de public a ştiut, ştie şi va şti despre ce e vorba în propoziţie atunci cînd cînt eu. Muzica este limbajul care leagă oamenii, în primul rînd, prin compatibilităţi de suflet. Concertul din Oradea a demonstrat cu prisosinţă asta. Nu vă pretindeţi avocatul lor, căci nu faceţi parte dintre aceşti oameni.
Atît am avut de spus, acesta este ultimul meu post aici. Mulţumesc pentru găzduire, Radu.
Vă doresc tuturor o săptămînă măreaţă şi glorioasă!
Dan Andrei Aldea