Interviu inedit cu Andrei Partoș din Kamikaze (2013)

decembrie 9, 2014

333

Andrei Partos – Psihologul muzical 12 ani

Interviu publicat în revista Kamikaze (iulie 2013)

Radio Vacanţa ca în anii ’80 nu mai găsiţi oricât aţi căuta pe toate frecvenţele. Dar pe Andrei Partoș, DJ-ul care, culmea, a muncit din greu la Radio Vacanţa, îl puteţi întâlni în interviul de mai jos.

Reporter: Sunteți cel mai cunoscut DJ din perioada comunistă. Cred că era un mare chin pe vremea aia să pui muzică, nefiind calculatoare și net ca acum. Spuneți-mi cum făceați, puneați la magnetofon, schimbați repede banda, cum era o zi din viața unui DJ în comunism?

Andrei Partoș: Nu sunt cel mai cunoscut, dar sunt printre puținii încă în activitate, încă-n viață. Sună neplăcut asta, odată ce n-am fost membru al partidului unic. Muzica o puneam de pe discuri single folosind două pick-up-uri bune, uneori și de pe LP-uri, de pe benzi și de pe casete. Mixam cam cinci-șase surse de muzică. Plus efectele luminoase, ceața, baloanele de săpun. Mă refer la anii ’80 din Vox Maris. La Costinești lucram uneori și douăsprezece ore. Adică șase ore dimineața la Radio Vacanța Costinești, iar seara la discotecă. Nu prea pot compara viața de DJ în comunism cu cea din capitalism. Unde am activat eu, restricțiile erau puține. Am lucrat și la discoteci pe valută (Neptun, Olimp, Jupiter), așa că am trăit în co- munism fărâme de viață capitalistă.

Rep.: Cum erau discotecile alea în valută, cine putea intra acolo?
A.P.: Discotecile pe valută au existat încă din anii ’70. Era un miraj pentru mulți DJ, dar și pentru public. La un moment dat, au dispărut. Era o asociere între administrațiile locale sau ONT, cu câte o firmă turistică străină. Nu știu cum funcționa partea economico-financiară și nici despre zona legalității nu mă pot pronunța. La „Rainbow“, în Nep- tun (1976-77), era firma T.U.I. cea care asigura chiar și o parte din muzică, adusă periodic din Germania. Clientela de bază era „de lux“. Tânăra nomenclatură și străini. La „Paradis“ (1982) am prins o firmă britanică, Marina Holidays. Veniseră și cu un animator de-al lor și am lucrat împreună o vreme. Până s-a îmbătat și și-a rupt piciorul. La discotecile pe valută intrau străinii, dar și bișnițarii, cârciumarii, milițienii, securiștii, salvamarii, uneori sportivii… Menționez că n-aveai voie, ca cetățean român, să ai valută, și totuși vedeam destui români înăuntru. Ori dădeau șpagă la poartă, ori schimbau la străini, ori intrau împreună cu aceștia. Legal, era un risc major. În mare parte, fetele erau cele care se bucurau de astfel de avantaje. Băuturile erau aceleași, dar puțin mai scumpe, din câte am înțeles. Eu n-am băut niciodată altceva decât sucuri, ceaiuri, cafele. Un atu serios era și ora închiderii, pe lângă o aparentă independență. N-aveai nici o treabă cu muzica românească impusă altora. Prezentarea se făcea poliglot, dar prioritar în engleză. Discotecile pe lei se închideau pe la 23-24, poate și mai devreme, cele pe valută funcționau până la patru dimineața! Ajungeau și artiștii noștri care aveau program în baruri, cluburi și restaurante.

Rep.: Radio Vacanța v-a consacrat. Cum naiba a fost posibil radioul ăsta nebun, de ce l-au lăsat tovarășii să existe? Ca să fie un debușeu, adică funcționa perfect și ca subtilă păcăleală?
A.P.: Nu m-a consacrat Radio Vacanța Costinești, ci Casa Studenților, unde am activat din 1970 până-n 1975. Și Clubul Universitas. Directorul Casei Studenților, Laurențiu Toma, mi-a propus în 1971 să merg la Costinești. Rămăseseră fără trupă, fără muzică la Ring. Radioul a apărut mult mai târziu, în 1982 (pentru mine). A fost lăsat să existe, inițial, numai cu oamenii de la Radiotelevizi- unea Română. Cu „Ștefan Gheorghiu“ la bază. Erau destul de cuminți, disciplinați, dar buni oameni de radio. După venirea mea, partea muzicală s-a relaxat, iar cu susținerea BTT am fost lăsat să dau ce doream. Păcăleală n-a fost, dar o supapă inteligent supravegheată a fost cu siguranță.

„La radio am difuzat Phoenix și le-am spus securiștilor că e Mircea Baniciu“

Rep.: Care este cea mai „periculoasă“ chestie pe care ați făcut-o la Radio Vacanța, care v-a pus în vizorul Securității mai abitir ca niciodată?
A.P.: Au fost mai multe. Încep cu ceva care m-a marcat și nu era la radio. În 1979 am lăsat un cetățean german, conducător de grup turistic, să facă un anunț la microfonul discotecii. Un tovarăș propagandist m-a turnat (azi e senator) și Securitatea m-a interzis a doua zi. Supăram un protejat al tovarășului, pentru că la „Dacia“ era vad foarte bun. La radio am difuzat Phoenix și le-am spus securiștilor că e Mircea Baniciu. Apoi am făcut dispărute niște înregistrări cu Divertis, pe care mi le-au cerut securiștii, spunându-le că totul a fost live. Erau niște aluzii clare la călătoriile lui Ceaușescu prin țările arabe. De 23 August dădeam Black Sabbath cu „Paranoid“ și altele…

Rep.: Agăța la Costinești un DJ din perioada comunistă mai tare decât unul de acum, fiind mai rari DJ-ii pe vremea aia?
A.P.: La ce program aveam, crezi că mai era timp pentru asta? Eventual eram agățat, fiind foarte slab de înger, nu rezistam tentațiilor! Nu conta numărul DJ-ilor, ci calitatea lor. Și erau destui buni! Cred că și azi e tot așa! Sau nu? Chiar nu știu cum agață azi un DJ… Azi se mixează în pielea goală, atunci eram îmbrăcați, azi se promovează imaginea pe la TV, prin tabloide, atunci ne vedeau oamenii doar la pupitru. Azi devine oricine DJ, atunci se mai dădeau și examene. Azi se mixează (chiar foarte bine), băieții sunt muți! Eu vorbeam, făceam animație, organizam concursuri…

Rep.: Ca să dăm cititorilor să guste din Costineștiul de altădată, povestiți câteva amintiri din perioada aia, care vi se par em- blematice pentru „fenomenul Costinești“. Mie mi se pare genial faptul că într-un anumit interval, vreo două luni pe vară, nu aveai voie să te cazezi în Costinești dacă aveai peste treizeci și cinci de ani. Deja intrai la altă categorie de vârstă, erai scos din „tinerețe“…
A.P.: Restricția era perfect argumentată, fiind Stațiunea Tineretului! Veneau studenți și sindicaliști tineri. A fost o măsură isteață a cuiva. În anii ’70 au fost și mulți străini, occidentali. În anii ’80 au rămas cei din blocul de est. Cele mai spectaculoase întâmplări erau în timpul Serbărilor Mării. Concerte rock la șase dimineața (se stingea lumina la ora 22), căsătorii de probă pentru 48 de ore, statul în par, maratonul de table, maratonul de dans cu masca de gaze pe față, concursurile săp- tămânale de Miss Costinești la care asistau 10.000-15.000 de oameni, Cartea Recordurilor (mult mai simpatică decât ce vedem azi la TV), Galele Rock, Festivalul de film, discuțiile direc- te cu mari actori pe plajă, programe susținute de Iosif Sava, de Florian Lungu (Festivalul de Jazz), expozițiile de grafică satirică, Gala Tânărului Actor, concursurile de epigrame, catrene, competițiile sportive între turiști etc. Mulți veneau la Costinești strict pentru aceste evenimente.

„Acum bubuie pe plajă vreo zece surse de muzică, așa că e imposibil să focalizezi atenția oamenilor la un singur post de radio“

Rep.: Ce credeți că avea diferit Costineștiul de atunci față de Vama Veche de azi? A, am uitat să vă întreb dacă vă place să mergeți în Vamă (recunosc că mie nu-mi mai place).
A.P.: Habar n-am. N-am stat mai mult de câteva ore în Vamă. Nimic din Vama de azi nu era în Costineștiul de ieri. Multe idei de atunci au fost preluate de alții, nu numai în Vamă. În Costinești, toate se petreceau în timpul unui regim totalitar. Ce e azi în Vamă sau în alte părți mie nu-mi spune nimic, pentru că nu merg în alte stațiuni.

Rep.: În Costinești presupun că nu mai mergeți, arată jalnic. Nici celebra epavă nu mai e, a devenit totul o epavă.
A.P.: Ba merg anual, câteva zile. Sunt Cetățean de onoare, aș merge mai des, dar primarul Traian Cristea a uitat să-mi dea pământul promis! Unde merg eu, la Vox Maris, totul arată perfect… S-a construit mult în localitate, dar haotic, plaja s-a micșorat, tarabele s-au înmulțit nepermis.

Rep.: S-ar mai putea reface atmosfera Costineștiului de odinioară? Sau ar mai avea sens? Poate că treaba asta funcționa în virtutea faptului că era o oază de libertate sau cel puțin așa părea. Acum e libertate peste tot, deci n-ar mai merge?
A.P.: Am încercat, prin 2000-2001, să refac ceva din atmosferă. Sens ar avea. Dacă s-ar uni mai mulți factori, s-ar putea obține ceva plăcut. Acum bubuie pe plajă vreo zece surse de muzică, așa că e imposibil să focalizezi atenția oamenilor la un singur post de radio. La o singură sursă de divertisment. Din păcate, nici oamenii care ajung acolo nu mai au nimic în comun ca aspirații, nivel cultural cu cei din anii ’80. Ar fi o utopie să mai încerce cineva așa ceva. Radiourile au prins chef de plajă și le aud pe tot litoralul…

Rep.: Apropo de libertate, sexul era neîngrădit la Costinești? Se făcea sex pe plajă fără probleme, ca acum, în Vamă, sau vegheau milițienii plaja toată noaptea?
A.P.: Eu munceam, nu urmăream locu- rile de făcut sex. Cred că se făcea oriunde și cu oricine. Din nou comparația cu Vama e nulă pentru mine. Pe plajă patrulau nopțile grăniceri și milițieni, dar nu țin minte să fi fost arestări pe bază de sex. Blatiștii locuiau câte cinci-zece într-o cameră, se înmulțeau văzând cu ochii.

Rep.: Oricum, se făcea mult sex nepro- tejat, negăsindu-se prezervative, deci era obligat un spirit de libertate mai accentuat ca azi, din punctul ăsta de vedere.
A.P.: Văd că ai informații profunde, pe care nu le pot contrazice. Mă întrebi, sau mă anunți? Prezervative se găseau. Cine te-a păcălit? Era și prezervativul săracului, erau și tehnicile din Kama Sutra. Lumea avea imaginație, nu aștepta internetul!

„Am vrut și mai vreau să fac un radio. Unul care să semene cu ce era la Costinești“

Rep.: O fi fost bine că am preluat în între- gime modelul de viață din țările occidentale? Nu mai bine rămâneam doar cu muzica de la ei?
A.P.: Am preluat noi vreun model? Care e acela? Poate ești un vizionar și se va întâmpla și asta. Muzica de la ei nu e toată de păstrat, cum nici a noastră nu e. Reperele muzicale mondiale sunt în mod cert vitale pentru existența și rezistența noastră.

Rep.: Legat de muzică, știu că se dădeau dedicații la radio, în Costinești. Cât costa să dea cineva o dedicație? Presupun că nu era cu chitanță și nu-i zicea evaziune. Cu ce ciubuc
rămâneați după o vară din astfel de dedicații?

A.P.: Suma era mică, modică. Câțiva lei. Uneori primeam o gogoașă, o înghețată sau o cafea. A fost o perioadă și cu chitanță. Banii nu erau ciubuc, ci bani munciți, meritați, pentru că era muzica adusă de mine, din banii mei. Erau piese la care citeam peste patruzeci de bilețele cu dedicații. Cred că puteam să-mi iau în fiecare sezon de o sută de zile câte o jumăta- te de mașină, dacă-i țineam. Împărțeam totul cu cei doi-patru colegi de studio, indiferent cine erau.

Rep.: Presupunând că ați fi la pupitru în Costineștiul ăla și ar veni unul să ceară o manea pentru gagică-sa, cât i-ați cere ca să puneți o manea la Radio Vacanța?
A.P.: Dacă aș fi acum acolo, în condițiile de azi, n-ar mai conta. Cred că l-ar costa exact cât costă un Led Zeppelin pentru gagica altuia. Pe chitanță! Dacă aș fi patron de radio, atunci nu l-ar costa nimic. Nu aș permite difuzarea manelelor!

Rep.: La experiența dumneavoastră, ce radio ați face dacă s-ar ivi ocazia aceasta? Cum ar fi, cui s-ar adresa, ce oameni ați lua alături de dumneavoastră?
A.P.: Am vrut și mai vreau să fac un radio. Unul care să semene cu ce era la Costinești. Interactiv, cu muzica anilor ’50-’60-’70-’80-’90, fără fixație pe anglo-saxoni, cu pop, rock (soft, hard și heavy), blues, folk, cu muzică românească spre 40% (dominant folk, rock și mai puțin pop, fără pop-dance, fără manele, dar cu câteva ore săptămânale de folclor autentic), cu zile care să aibă identitatea unui realizator. Fiecare om să-și conceapă ziua după structura și flerul lui. Postul s-ar adresa tuturor categoriilor de vârstă, dar în mod clar celor care mai citesc, mai ascultă, mai știu ce înseamnă dialog. Interviuri cu personalități din muzică, teatru, media și sport. Muzica să fie cam 60%. Fără heavy rotation. Fără politică, dar cu știri scurte și seci. Cu relatări de la tot ce în- seamnă eveniment cultural, de divertisment sau sport. Cu umor și comentarii acide gen Kamikaze, dacă vrei. Mai am multe de spus, dar știu că un astfel de proiect ar bate ce există pe piață pentru că nu e nici de nișă, nici generalist. Personalitatea, identitatea celor care ar fi selecționați ar conta enorm în reușită. Vorbitorii trebuie să aibă voci bune, dicție clară, cultură generală peste medie, fete și băieți în număr egal, alternând planifi- cat. Știu exact pe cine aș lua, dar nu spun. Îmi găsești un finanțator?

Rep.: Uitați, domnule DJ Andrei Partoș, noi, băieții de la butoanele revistei Kamikaze, vrem să vă punem ca dedicație o melodie pe site-ul nostru. Ce să fie?
A.P.: Alegeți voi între Deep Purple – „Child in Time“ și Uriah Heep – „July Morning“.
Alexandru Căutiș

sursa: Kamikaze