Syd Barrett – portret de star (6.01.1946 – 7.07.2006)

octombrie 27, 2016

827

Fiind scânteia care a lansat trupa Pink Floyd pe orbită, Syd Barrett a scris câteva creații de excepție. A fost compozitorul principal pe albumul de debut al grupului Pink Floyd, „The Piper at the Gates of Dawn” (1967), o capodoperă care a definit era muzicii psihedelice. Deși Barrett a fost forța din spatele grupului Pink Floyd timp de aproape doi ani (din cei peste 50 de ani de carieră), membri trupei sunt încă bântuiți de spiritul lui.

„Am o minte foarte dezordonată”

Într-un interviu acordat în 1971 revistei Rolling Stone, Syd Barrett spunea: „Nu-mi este ușor să vorbesc despre mine. Am o minte foarte dezordonată și… oricum nu sunt deloc așa cum credeți voi că sunt”. La scurtă vreme după acel interviu, Syd Barrett a renunțat la muzică, s-a retras complet din viața publică și a lăsat zvonurile să înflorească. Pentru unii, el este o victimă a abuzurilor de droguri, un nebun. Pentru alții, Syd Barrett reprezintă imaginea ultimului romantic, a Artistului pur-sânge. După ce s-a retras din viața publică, i-a lăsat pe fani să rezolve ghicitoarea Syd Barrett.

O viață învăluită în mister

Istoria personală a lui Syd Barrett este de multe ori învăluită în ceață, în special cea de-a doua parte a anilor 70, despre care nu se știe mai nimic. Se afla în Londra unde se muta dintr-un hotel de lux în altul, a cheltuit sume uriașe pe diverse obiecte pe care le arunca sau le oferea cadou după două-trei zile.

Când a rămas fără bani s-a întors la casa mamei lui din Cambridge. A parcurs drumul de la Londra până la Cambridge pe jos. „La vremea respectivă, nu m-a mirat că a venit pe jos acasă. El putea să facă tot ce își propunea. Totuși, îmi amintesc că avea niște răni urâte la picioare care au necesitat o vreme până s-au vindecat”, a declarat sora lui, Rosemary Breen. A decis să revină la numele lui de botez, Roger Barrett, „omorându-și” astfel alter-egou-ul de rocker.

„Eu mă consider în primul rând un pictor”, Syd Barrett

„Eu mă consider în primul rând un pictor”, spunea Syd Barrett în 1971, într-un interviu acordat revistei Melody Maker.

Deși din punct de vedere muzical nu a lăsat multe creații, Syd Barrett a fost un artist vizual foarte prolific. Dar, ca orice proiect în care s-a implicat, nu a avut niciodată intenția de a expune undeva operele sale, totul era strict pentru relaxarea și amuzamentul lui.

„Se implica în tot felul de activități de casă, sculpta diverse obiecte de care avea nevoie în casă… Casa pe care și-o concepuse îi semăna mult. Fiecare perete era văruit cu o altă culoare. Lui i se părea că nu are nicio logică să văruiești toți pereții cu aceeași culoare. Obișnuiam să îi sugerez să facă măcar doi cu aceeași culoare. Îmi spunea: „Dar de ce să fac asta? Sunt pereți diferiți”. Era o casă plină de culoare. Oricine altcineva ar fi spus că e un dezastru, dar lui așa îi plăcea”, a declarat Rosemary Breen.

„O altă persoană. O altă viață”

Lui Syd Barrett nu-i plăcea să privească înapoi și să își amintească de perioada de star rock. Dar, în noiembrie 2001, când BBC a difuzat un documentar despre viața lui, Syd a decis să se uite la TV. Era intrigat de faptul că a fost făcut un documentar despre el. „M-a surprins decizia lui de a se uita la documentar. L-a văzut cu mine, dar nu i-a plăcut. A spus la un moment dat „Este foarte zgomotos. Muzica este foarte zgomotoasă”. Nu i-a plăcut deloc. A zis că era o altă persoană cea despre care se vorbea în documentar sau poate o altă viață”, a spus Rosemary Breen, cea care a supervizat montarea materialului și i-a ajutat cu sfaturi pe cei de la BBC, fără să aibă consimțământul fratelui ei.

Singurul lucru care îi plăcea din acea perioadă era să asculte din când în când cântecul „See Emily Play”.

„Era foarte fericit atunci când picta”

„Syd n-a fost niciodată un star rock… N-a înțeles niciodată celebritatea. Era foarte fericit atunci când picta. Avea simțul umorului foarte bine dezvoltat și îi plăcea să se distreze. A intrat în muzică și a acceptat regulile impuse de industrie, din simplu motiv că iubea muzica. Nu înțelegea de ce oamenii sunt interesați de el, de ce vin mereu să îi caute, de ce nici după atâta timp nu la-u uitat. Mie nu mi-a plăcut și nici nu am înțeles vreodată muzica Pink Floyd, dar mi-au plăcut foarte mult picturile lui. Mi-aș dori ca omenii să și-l amintească pe Syd ca pe o persoană care a iubit viața și care și-a dorit foarte mult să se distreze. Atât”, a spus Rosemary Breen.

După moartea lui în 2006, majoritatea obiectelor confecționate de Syd au fost scoase la licitație, iar suma strânsă a fost donată de familie unei școli de artă din localitate.

Revista Uncut, despre Syd Barrett

Revista Uncut a publicat un articol amplu despre istoria declinului lui Syd Barrett și goana disperată a trupei Pink Floyd după un nou single de succes în 1967.

Pe 11 noiembrie 2016, a apărut pe piață un nou boxset al trupei Pink Floyd, The Early Years 1965-1972, care conține multe materiale nelansate din perioada de dinainte de albumul Dark Side Of The Moon, incluzând și piesele lui Syd Barrett “Vegetable Man” și “Scream Thy Last Scream”.

Nick Mason povestește: „Syd Barrett își dorea să lumineze mințile… Conta foarte mult pentru el partea culturală a unei piese. La vremea respectivă, LSD-ul putea fi găsit la tot pasul. Mulți vedeau acest drog ca pe o posibilitate de a-ți deschide mintea și în consecință era privit cu seriozitate. Dar cred că Syd a reacționat rău la acest drog. Dar nu a renunțat pentru că avea impresia că poate scoate ceva bun din acest drog. Ar fi putut să spună că nu-i de el și să renunțe. Dar nu a făcut-o iar lucrurile au mers din rău în mai rău”.

Andrew King (manager, Pink Floyd): „Industria muzicală l-a distrus pe Syd Barrett”

„Industria muzicală l-a distrus pe Syd Barrett. Aceasta-i adevărul. Toată lumea spune că avea prieteni dubioși care l-au făcut dependent de LSD, dar de fapt el nu a putut să iasă din acest cerc vicios din cauza presiunii constante care era pusă pe umerii lui. La vremea respectivă și colegii de trupă și casa de discuri îi spuneau fără încetare: „Hai, Syd. Trebuie să faci ceva, trebuie să compui o piesă nouă”. Când ai un grup care se bucură de succes, așa cum era Pink Floyd atunci, brusc sunt vreo 30 – 40 de persoane care depindeau de Syd, așa că toți așteptau de la el un nou hit. Toată lumea trebuia să își ia salariul, iar Syd era „vaca” de muls. Absolut toată lumea punea presiune pe el. De altfel, despre asta este vorba și în piesa Vegetable Man”, a declarat Andrew King, manager al grupului Pink Floyd în 1967.

Mai multe informații despre biografia și opera lui, găsiți pe site-ul oficial: http://www.sydbarrett.com/