APROAPE TOTUL DESPRE TOM JONES

0
112
Tom Jones

Tom Jones revine în România. Pe 26 iunie, artistul va susține un concert la Sala Polivalentă din Cluj Napoca. Evenimentul este organizat de Emagic. Bilete găsiți aici (click).

Extrase din „TOM JONES – THE BIOGRAPHY” (The Sunday Times Bestseller, de Robin Edgar, publicată în 2000 la Headline Book Publishing)

Capitolul – I. Copilul din pod

Nu plouă nicăieri aşa cum plouă în Valley.
Nu trebuie să plouă mult până se formează cascade pe munţi, iar râurile îşi ies din matcă. Toţi copii urau momentele în care ploaia pica din cer timp îndelungat, dar apoi, când ieşea soarele erau din nou pe străzi.

Tommy Woodward ura ploaia mai mult decât orice altceva pentru că era „prizonier” în dormitorul lui din pod, din cauza unei tuberculoze nesuferite. Timp de doi ani, Tommy Woodward a stat în pod, doi ani care au părut a fi 20. Un băiat cu cearcăne mari, prea slăbit pentru a merge la şcoală, stând cu faţa lipită de geam şi privind munţii. Pereţii dormitorului lui erau acoperiţi cu desene în creion. Toate cu fete.
Era prizonierul propriului trup. Un băiat prea slab pentru a cânta, dar care putea visa.
„Cel mai rău lucru era că nu puteam cânta”, îşi aminteşte Tom. „Obişnuiam să cânt tot timpul. Îmi amintesc că mă gândeam: Dacă aş putea măcar să merg până la capătul străzii, m-aş simţi mai bine. Îmi amintesc foarte bine şi acum, că vedeam mereu pe geam copii întorcându-se de la bazinul de înot şi îmi închipuiam că sunt cu ei”.

Tom Jones 3Tommy Woodward avea 12 ani când a fost diagnisticat cu tuberculoză. La 11 ani era un copil zvăpăiat, subţirel, cu păr şaten, ondulat şi cu un zâmbet fermecător. Se plictisea repede, iar şcoala nu era o soluţie pentru el. La şcoală se simţea bine doar când cânta. Profesorii îi spuseseră că este bun, iar de fiecare dată când cânta bine, era conştient că este bun.
Tommy intra mereu în bucluc.

„Adesea mă luam la bătaie cu alţi băieţi pentru o fată”, spune Tom. De obicei, copiilor de 11 ani nu le stă mintea la aşa ceva. Dar Tommy era diferit. Prima lui dragoste a fost Melinda Trenchard, o fată de 10 ani. „Locuia foarte aproape de mine, dar lucrurile nu erau simple. Ea mergea la o şcoală catolică, eu la una protestantă, aşa că nu prea ne întâlneam. Dar întotdeauna mi-au plăcut fetele de la şcolile catolice pentru că purtau cercei micuţi din aur. Toate aveau găuri în urechi. Foarte sexy. Melinda avea şi nişte picioare frumoase”.

În 1952, tuberculoza era o boală care ucidea. Antibioticele nu erau încă disponibile pentru toată lumea. Singurul remediu era odihna într-un mediu cu aer curat. „Autorităţile au vrut să mă trimită la un spital din Scoţia, singurul din Marea Britanie care avea şi o şcoală. Dar nu am vrut să plec de lângă familia mea, aşa că mama a întrebat dacă mă poate ţine acasă. Din fericire, locuiam pe un deal, iar când autorităţile au venit în inspecţie au fost de acord să stau în camera din pod, unde aerul era mult mai curat”, povesteşte Tom Jones.

Incapabil să cânte, şi-a petrecut vremea pictând şi desenând. Băieţii din gaşca lui aveau voie să-l viziteze pentru scurt timp după şcoală, dar fetele nu puteau veni. „În vremurile acelea, fetele nici măcar nu visau să intre în casa unui băiat, şi nu veneau nici la mine chiar dacă eram bolnav. Aşa am trecut eu prin pubertate. Abia mă îndrăgostisem şi iată-mă închis timp de 2 ani. Mă uitam pe fereastră şi o vedeam pe Linda mergând pe stradă, jucându-se, vorbind cu alţi băieţi… şi asta mă scotea din minţi, mai mult decât orice altceva. Eram foarte gelos.

A fost prima dată când am avut astfel de sentimente faţă de o femeie. Dar toate aceste stări izvorau din inimă. Îmi doream să vorbesc cu Linda”.

„Când în sfârşit m-am vindecat, doctorii mi-au spus să o iau uşor, pentru că muşchii mei aproape se atrofiaseră. Evident, am uitat de acest mic amănunt şi am început să mă joc, să alerg cu băieţii, până când, din senin, m-au lăsat picioarele. Durerea a fost incredibilă. Dar în câteva săptămâni mi-am revenit complet”. Boala l-a schimbat. A fost o experienţă care i-a format copilăria şi, probabil, viaţa.

Două lucruri i-au lipsit lui Tom în acei doi ani: fetele şi cântatul. În tot acest timp şi-a concentrat atenţia asupra a două femei. Una era mama lui, pentru care era centrul universului. Cealaltă, reprezenta o dorinţă de nestăvilit, pe care o putea privi zilnic pe fereastră, dar pe care nu o atinsese niciodată. De atunci şi-a dorit şi a căutat aceste două lucruri: să fie în centrul atenţiei şi să fie iubit.

Capitolul – II. Naşterea vocii

 

23rd June 1976: Singer Tom Jones who is to make his film debut in Hollywood in the tile role of Yockowald. (Photo by Evening Standard/Getty Images)

Familia Woodward s-a mutat în Pontypridd din Cornwall spre sfârşitul secolului al XIX-lea. S-au stability în Treforest, care îşi pierduse marile păduri de stejar cu aproape un secol în urmă, copacii fiind tăiaţi pentru a construe vapoarele care au permis Marinei Britanice să stăpânească jumătate din lume. Aici s-a născut Thomas John Woodward, pe 31 martie 1910. Avea doi fraţi mai mari, Edwin şi George.

“Tatăl meu adora să fie galez, deşi părinţii lui erau englezi. El s-a născut în Ţara Galilor şi a ţinut foarte mult la acest lucru”.

Poveştile din familia Woodward indică faptul că Tommy a cântat dintotdeauna. La 6 luni scotea sunete “ca notele muzicale” care se transformau imediat în ţipete dacă cineva încerca să-l facă să tacă. “Mama spunea că am cântat încă dinainte să vorbesc. Mă jucam şi scoteam fel de fel de sunete. Mama privea acest lucru ca pe un joc până într-o zi când m-a auzit cântând o piesă pe care o auzisem la radio, Mairzy Doats And Dozy Doats. S-a oprit din treabă şi mi-a zis să o mai cant o dată. “Ştii, ai o voce frumoasă”, mi-a zis ea după ce m-a ascultat. Aveam 5 ani atunci, de atunci nimeni nu m-a mai oprit din cântat”.
Muzica era în genele familiei.

Tom Senior avea o voce bună, dar era timid şi cânta doar după câteva pahare. Freda, în schimb, era un perfermor desăvârşit. “Am luat de la amândoi câte ceva. Când mama urca pe scenă să cânte ştiam că va urma şi un show pe măsură, pentru că ea era şi o bună dansatoare. Tata avea o voce mai bună decât ea, dar era foarte timid. Unchiul George, fratele tatălui meu, era un interpret deosebit, scotea în evidenţă versurile prin felul în care cânta o piesă. Tata cânta stand pe scaun, dar unchiul George cânta în picioare. Iar eu observam toate aceste lucruri”.

“Toţi verii mei cântă, unii erau în coruri atunci. Cântam cu toţii, dar când eram copii ei erau timizi. Eu, în schimb, adoram să fiu în centrul atenţiei”.

Prima apariţie publică la magazinul lui Tom Marney de pe strada Wood Road. Marney auzise povestindu-se despre vocea deosebită a micuţului Tommy, aşa că i-a spus mamei lui să-l aducă într-o zi la magazine pentru a le cânta clienţilor. Văzând că micuţul se bucură de success, Freda i-a spus lui Marney să îi dea câţiva bănuţi, “nu poţi avea un asemenea talent gratis”. Tommy a descoperit devreme că vocea lui îi poate adduce bani de buzunar pentru dulciuri şi prajituri.

Acasă, Tommy asculta mereu radioul. Îi plăcea foarte mult rhythm and blues, boogie woogie şi gospel. Când a apărut rock’n’roll-ul s-a îndrăgostit pe loc de el. La BBC, singura emisiune de radio care difuza aşa ceva era Off The Road a lui Jack Johnson. Ocazional mai difuza şi Radio Luxemburg câte ceva. Îşi petrecea timpul pe lângă magazinul de muzică, alături de alţi câţiva prieteni, ascultându-i pe Jerry Lee Lewis, Elvis, Bill Haley, Tennessee Ernie Ford.

Capitolul 7. S-a născut o nouă stea

 

Gordon Mills și Tom Jones

It’s Not Unusual a ajuns pe locul 7 în clasamente. “Eram într-un pub din Southampton şi beam un pahar cu băieţii în momentul în care am auzit o mulţime gălăgioasă afară”, îşi aminteşte Tom Jones. “M-am întrebat pe cine dracu’ aşteaptă… Nu putea fi vorba despre mine, eu eram un nimeni… Aşa că am ieşit din pub mâncând din plăcinta mea cu carne. Ţin minte că purtam o haină neagră de care eram foarte mândru, aveam gulerul ridicat pe gât. Dintr-o dată fetele m-au văzut, eu m-am dus direct spre ele ca un idiot, iar în secunda imediat următoare m-am trezit trântit la pământ cu o grămadă de fete peste mine. Ţipau, trăgeau de mine şi încercau să mă dezbrace, mi-au făcut bucăţi haina mea neagră. M-am speriat foarte rău! Am crezut că mă vor omorî acolo. Dar a venit bateristul meu şi a început să împingă pe toată lumea în stânga şi-a dreapta pentru a mă salva. Apoi doi poliţişti m-au smuls de acolo şi pur şi simplu m-au aruncat în drum: Fugi câţi poţi de repede fiule!, au strigat cei doi către mine. M-am ridicat şi am luat-o la goană. M-am oprit abia după ce am intrat în culise, doar în cabina mea m-am simţit în siguranţă. M-am uitat în oglindă la ce mai rămăsese din hainele mele şi mi-am zis: Asta e, băiete! Aici începe ceva cu adevărat mare pentru tine”.

La vremea respectivă, era de preferat ca un star pop să nu fie căsătorit, aşa că Tom a fost sfătuit să nege existenţa familiei sale. Secretul nu a durat mult. Cu o săptămână înainte ca It’s Not Unusual să intre în topuri, adevărul a fost aflat. La 24 de ani era căsătorit şi avea un fiu de 8 ani.

“Toată lumea m-a sfătuit să declar că sunt burlac”, a declarat el pentru Daily Mirror. “Acest lucru nu m-a bucurat pentru că era o minciună. Acasă, în Ţara Galilor, toată lumea ştia că sunt căsătorit. Nu ar fi trebuit să accept să intru în acest joc de la bun început. Nu-i poţi păcăli pe adolescenţi”.

Gordon Mills (n.r. – managerul lui Tom) era în elemental lui. În momentul în care Tom a trebuit să înregistreze Worker’s Playtime pentru BBC, acesta i-a spus producătorului:
Tom trebuie să intre ultimul”.

Producătorul a refuzat pentru că şi Rolling Stones erau în program:
“Dar uite cine mai e aici în show…”
“Cine este pe primul loc în clasamente acum? Tom!”, a spus Gordon.
Producătorul a insistat: “Trebuie să intre cineva după el”.
“Uite ce e… dacă Tom nu închide programul atunci noi plecăm”.
Tom a încercat să îi împace pe cei doi: “Pentru mine nu contează când intru…”.
“Tu taci şi mai fumează un trabuc”, i-a ordonat Gordon. Iar Tom Jones a închis show-ul.
Tom a ajuns un erou în patru săptămâni!

It’s Not Unusual a intrat şi în clasamentele R&B şi mulţi dintre realizatorii de programe radio au presupus că Tom Jones este de culoare, dar curând aveau să afle că nu este aşa, În timpul filmărilor pentru emisiunea Top Of The Pops, Tom a cunoscut-o pe Dionne Warwick. I-a spus că vrea să meargă la Apollo Theatre în Harlem. Şi având în vedere că albii nu supravieţuiau mult timp acolo, Dionne a fost de accord să-l însoţească. “Când am ajuns acolo şi ne-am dat jos din maşină în faţa teatrului, toată lumea o saluta cu drag şi bucurie pe Dionne iar apoi o întrebau cine-i idiotul de lângă ea.

Mi-amintesc că Chuck Johnson încheia show-ul şi el mi-a propus să urc pe scenă. M-a prezentat publicului: urmează un frate din Anglia! Şi mulţimea a început să strige de bucurie iar când m-au văzut au fost uimiţi. Dar i-am cucerit. Am cântat What’d I Say şi m-au primit extraordinar. Un tip alb din Ţara Galilor, pe scena teatrului Apollo! Ce sentiment minunat”!

Capitolul 10. Viva Las Vegas

TOM JONESPe 18 martie 1966, Tom And The Squires au început un turneu australian alături de Herman’s Hermits. Ca o ironie a sorţii, primul mare hit al lui Tom în Australia a fost Chills And Fever. Încă de la început au fost discuţii în ceea ce priveşte headlinerul turneului.

“La vremea respectivă”, îşi aminteşte Vic Cooper, “Herman’s Hermits erau un grup mare. Erau foarte, foarte iubiţi în America. Solistul lor, Peter Noone, avea lookul acela al unui băieţel din vecini, era foarte îndrăgit. Dacă eşti mare în America asta e! Ei au fost cap de afiş. Dar Tom intrase recent în topurile din Australia aşa că am decis să facem cu rândul: la un concert erau ei cap de afiş, la următorul Tom şi tot aşa. Dar, să fiu sincer, de multe ori Herman’s Hermits i-au luat faţa lui Tom. Am susţinut un concert la Darwin în faţa unui public format din fete de 15 ani care strigau cât le ţineau plămânii: Îl vrem pe Peter!! Nu strigau după Tom. Pentru ele, Peter era tipul de 26 de ani care arăta de 35. Nouă nu prea ne-a păsat de reacţiile acestea, dar pe Tom l-au afectat puţin. A fost un pic dezamăgit pentru că nu a avut succesul la care se aştepta”.

Pentru a pune paie pe foc, atât în Brisbane cât şi în Sydney, poliţia australiană a decis să îi dea lui Tom un avertisment din cauza mişcărilor lascive executate pe scenă. Ba mai mult decât atât, poliţia a fost pe punctual să anuleze show-ul din Sydney pentru Tom şi-a dat jos haina şi a dansat provocator. Când a fost întrebat de ce a făcut asta, Jones a răspuns sec: “Pentru că era prea cald”. Remarca nu i-a îmbunătăţit relaţiile cu poliţia, iar în Brisbane, un poliţist a intrat în cabina lui, l-a luat de piept şi i-a strigat în faţă: “Ascultă. Acesta este un oraş curat şi aşa va rămâne!! Dacă provoci probleme, te băgăm la închisoare. Ai priceput??”

“Mi-a venit să îi dau un cap în gură”, a povestit Tom Jones mai târziu. “Dar abia îmi aranjaseră părul pentru concert”.

Gordon Mills şi-a dat seama că Tom nu va avea o carieră de lungă durată decât dacă se va impune la nivel internaţional. Scena pop britanică era efemeră, acolo evenimentele se derulau rapid, apăreau genuri musicale noi şi artişti foarte buni. În anii 1960, vânzările de albume abia începeau să conteze ca sursă de venit pentru artişti. Industria muzicală era abia la început.

Tom trebuia să cucerească America de Nord. Din punctual de vedere al lui Gordon Mills, Las Vegas era soluţia perfectă. Banii erau foarte, foarte mulţi, iar Las Vegas devenise un loc de pelerinaj în centrul Americii. Gordon a înţeles imediat de ce anume avea nevoie acolo pentru a reuşi: entertainment de bună calitate, erotism nu sexualitate agresivă. Ei vroiau un nou Sinatra, un Dean Martin mai tânăr, pe cineva care putea să cânte mai bine decât Wayne Newton. În 1966, Tom era prea necioplit pentru Vegas.

Primul pas a fost simplu: îndreptarea nasului şi a dinţilor. “Îmi spărsesem nasul de câteva ori în diferite încăierări cu găştile adverse, aşa că a trebuit să fac operaţie. Şi apoi mi-am aranjat şi dinţii pentru că trebuiau să arate bine”.

Succesul uriaş înregistrat la nivel mondial de piesa Green Green Grass Of Home, i-a permis lui Mills să pună în aplicare a doua parte a planului. L-a antamat pe Tom timp de o lună la The Talk Of The Town în Londra, şi i-a remodelat show-ul atât de radical pe cât chirurgii i-au remodelat nasul spart. Toate astea au costat o mică avere.

Faptul că a cântat la Talk Of The Town a fost o mişcare calculată. Se ştia că nu erai plătit bine dacă mergi acolo- 2.000 de lire pentru toate concertele, nu doar pentru unul, dar acolo cântaseră, printer alţii: Frank Sinatra, Judy Garland, Louis Armstrong.

Deţinătorii localului ştiau că pot plăti mai puţin pentru că scena de acolo era o adevărată rampă de lansare!

Având în vedere că se apropiau aceste concerte la Talk Of The Town, Mills a început să îşi impună punctul de vedere în ceea ce priveşte concepţia show-ului. „Gordon avea un ochi bun, s-a asigurat că scoate untul din Tom, astfel încât acesta să progreseze”, a spus Vernon. „Spunea adesea: Nu, nu faci bine… renunţă la mişcarea aceasta. Îi cunoştea muzica şi avea şi o ureche bună”.

„Atunci şi-a schimbat stilul muzical şi apariţia scenică, în momentul în care a cântat la The Talk Of Town”, îşi aminteşte Vic Cooper. „Înainte concertele live mergeau cam la noroc. Albumele erau înregistrate cu diverşi artişti de studio. A trebuit să învăţ partiturile pentru a putea să le cânt la pian. Dar acum făceam muzică adevărată şi aveam orchestraţii adecvate. Grupul nostru de 4 instrumentişti s-a alăturat pe scenă orchestrei Ted Heath, aşa că eram acolo 30-40 de muzicieni dirijaţi de Johnny Harris.

Muzica trebuia să se schimbe, Tom trebuia să cânte piese diferite pentru a-şi pune în valoare vocea. La The Talk Of The Town era un public diferit, dar feedback-ul a fost fantastic. Dintr-o dată a apărut acest solist pop care le propunea o muzică minunată. Rock’n’Roll-ul a zburat pe fereastră. E drept că interpretam vreo două piese de-ale lui Sam Cooke şi Land Of A 1000 Dances la final, dar în rest erau chestii swing. I Can’t Stop Loving You, That Old Black Magic, In The Rain, My Yiddishe Momma– toate prindeau foarte bine la public”, spune Vic.

După seara de deschidere, Marty Starger, vice-preşedinte la ABC TV s-a aflat în public şi a fost extrem de impresionat de Tom Jones. Albumul Live At The Talk Of The Town s-a bucurat de mare succes în Marea Britanie, rămânând în topuri timp de 90 de săptămâni. Acum Tom era pregătit pentru Las Vegas.

Pe 17 martie 1968, Tom Jones a debutat la cazinoul Flamingo, unde regulile erau diferite şi unde prestaţia unui artist conta mai puţin decât banii pierduţi la mese.

tom-jones-sala-palatului-bucuresti-2013-01 aPrimul turneu adevărat al lui Tom Jones în America, în 1968, a însemnat şi primul mare pariu al lui Gordon. Tot ce aveau erau 3 nopţi garantate la Hotelul Deauville din Miami, în timp ce la Copa din New York, unde angajatorii nu prea l-au plăcut pe Tom, ar fi putut fi concediat oricând. În momentul în care Tom, The Squires şi MD Johnny Harris au părăsit Marea Britanie, nu era nimic confirmat pentru Las Vegas.

„Tot ce ni s-a spus a fost că mergem la Miami şi de acolo plecăm în turneu prin America. Nu ştiam niciodată unde urmează să mai mergem”, îşi aminteşte Vernon Hopkins.
La vremea respectivă lucrurile se mişcau greu. Muzicienii din orchestră erau relativ ieftini pentru că orchestra făcea parte din pachet. The Squires câştigau doar 80 de lire pe săptămână fiecare (şi trebuiau să plătească singuri mâncarea şi celelalte necesare).

În calitate de director muzical, Johnny primea un salariu mai rezonabil de 250 de lire, în timp ce tour-managerul, Chris Ellis, câştiga doar 100 de lire. Oricum, costurile legate de transport şi cazare erau destul de mari în 1968. Fără nicio garanţie de câştig zilnic în Las Vegas, Gordon a decis să rişte totul şi şi-a pus la bătaie reputaţi şi casa.

„Pur şi simplu, Gordon şi-a vândut sufletul oamenilor din Vegas pentru a-i determina să-l angajeze pe Tom”, spune Les Reed. „A mers acolo şi a pus la bătaie tot ce avea: casă, familie, reputaţie. Dacă ar fi eşuat ar fi pierdut tot”.

sursa: TOM JONES – THE BIOGRAPHY (The Sunday Times Bestseller, de Robin Edgar, publicată în 2000 la Headline Book Publishing)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here