ARBITRII, VICTIME ALE INCULTURII PROPRII? 9.12.

0
307

SCANDALUL ARBITRAJULUI DIN FRANȚA

Dialogul cu Cristi Balaj (la ProX) a fost chinuitor. Omul vorbește greoi, cu pauze mari. Ca fost arbitru a analizat lucid faza. Negru în limba română sună asemănător cu „Nigger” în engleză, dar nu e peiorativ, cum e la ei. Dacă cel care a vorbit (Colțescu sau Șovre, că nu se știe) spunea de culoare, sau cel înalt, sau cel mic,  sau cu glugă, nu exista scandalul. S-a exagerat deliberat. Hațegan nu are nicio vină. Poate că trebuia să-l dea afară pe arbitrul care a vorbit atât de neinspirat. Faptul că președintele Turciei a ajuns să se exprime despre drepturile omului, arată cât de încinsă e Planeta.

FRF s-a delimitat ca și cum ar accepta că arbitrul a fost rasist. Adică a fost condamnare fără proces, fără anchetă. Gafă? Da, dar asta nu ar trebui să permită jucătorilor să iasă de pe teren. Când în Ungaria se scanda țiganii, s-a întâmplat ceva? Când în partide de la noi se strigă (nu se spune în cască) „Afară cu ungurii din țară” s-au luat măsuri? Era meci România – Danemarca, la tineret. Ba chiar și unele partide de hochei sau fotbal s-au auzit scandări rasiste la adresa romilor din echipe de fotbal din Regat. Acum ne facem că am uitat că Arena Națională a rămas fără public tot pe bază de rasism. Atunci ne-a „turnat” un jucător scandinav de culoare.Dar meciul s-a jucat până la capăt. Tocmai în Franța unde auzim mereu că românii sunt țigani? Unde a fost jignită Simona Halep? Îmi vin zeci și sute de exemple. Nu e o.k. să permiți astfel de reacții, care duc abuzuri de orice fel. UEFA ar trebui să sancționeze și echipa turcă, nu numai arbitrul care a greșit. Dacă arbitrii noștri ar ști germană sau maghiară nu se întâmpla nimic (schwarz sau fekete nu seamănă sigur cu nigger)!

*Reacțiile total nefirești ale unor arbitri veninoși ca Porumboiu sau Crăciunescu au pus paie pe foc (ce-mi place cum sună). Ei au boală pe Colțescu. Sau pe șeful arbitrilor români. Nici Ilie Dumitrescu n-a știut să fie ponderat, iar George Dobre de la DigiSport a fost total depășit de situație.

LA IAȘI A APĂRUT NOUL ANTRENOR AL CFR-ULUI

Edi Iordănescu a intrat în pâine. După ce Poli a bătut la Cluj, dar în Cupă, acum era de așteptat că se petrece invers. CFR a câștigat cu 2-0!

TRANSMISII MIMATE LA DIGI24

Se iau interviuri de la cei care ies de la vot. Liderii politici n-au cum să nu vorbească despre ale lor. Postul îi taie pentru că nu-i lasă CNA. Păi e mai nepoliticos să faci asta decât să nu le soliciți păreri la ieșire.

FCSB ÎI IRITĂ PE UNII

Acum când nu mai apare Gigi (care justifica puseele de ură ale unor moderatori) se vede clar cât de inapți pentru a face presă elegantă sunt unii. Chiar și o victorie cu 3-0, după nenumărate ocazii, e comentată tendențios de V. Moraru și alții ca el de la DigiSport1. La interviuri e difuzat și un jucător de la UTA, eliminat după două galbene.Evident, pentru a sublinia că a fost pedepsit pe nedrept. *Vine la microfon puștiul Octavian Popescu, de 18 ani. Foarte talentat, dar nupreacuvântător. Prilej pentru Moraru să-l ironizeze, să spună că are nevoie de sprijin pentru a comunica. Dacă m-aș lua după mulți jucători celebri de la noi, care nu le au cu vorbele, ca să nu zic și de unii invitați ai domnului Moraru atunci aș considera că Moraru e lipsit de tact.

*Gafa lui Andrei Vlad mi s-a părut monumentală. El merita ironizat și poate la meciul următor înlocuit nițel. Șansa lui a fost că n-a luat și gol după pasa la adversar. GSP i-a dat nota 5, ca și cum ar fi primit vreo două goluri.

LA MĂRUȚĂ

I-am văzut pe doi dintre concurenții mei preferați din Fermă. Am înțeles că a câștigat Augustin Viziru, dar că împarte premiul cu finalista Elena Chiriac. Fata are farmec, e dezinvoltă. Nu știu ce planuri are, dar va face carieră și în media, dacă vrea.

CONCERT I POOH 50

Rai 1 a difuzat, în memoria lui Stefano D Orazio! Impresionant. Pe atunci era cu public. Italienii își respectă seniorii!

FETELE AU JUCAT 15 MINUTE BINE ȘI AU CÂȘTIGAT

Așa a fost cu Polonia, apoi au jucat binișor vreo 40 de minute cu Norvegia și au pierdut. N-a fost o zi bună pentru Cristina Neagu (primul gol în min 14), dar au mers câteva dintre mai tinerele colege. Chiar și în partea bună a jocului cu Norvegia s-au ratat faze clare. Mingi scăpate din mână (Laslo), pase greșite…prea multe. Antrenorul nu le prea are cu schimbările, nici cu așezarea fetelor. La 17-16 pentru noi, Neagu a ratat 7 metri și de acolo ne-am dus la vale. Mi-a plăcut Buceschi în câteva faze. N-am înțeles de ce n-a jucat în ultimele 15 minute. Și Popa s-a mișcat bine. Ambele fete din poartă, Dumanska și Dedu, merită felicitări. La pauză era 13-13 și s-a terminat cu 20-28!

Iulian, Marius, Adrian abonați la B1TV

Clienții permanenți ai lui Tudor Barbu(B1TV) care sunt mereu în emisiunea lui. Marius Marinescu, Iulian Surugiu, Adrian Rădulescu sunt vocile ”curate, limpezi”, periodic puse la punct de gazda hipoacuzică și agitată. Cei trei sunt de acord cu un premier militar. Au păreri despre absolut orice sunt întrebați. Pe un alt post, Barna de la USR nu e de acord cu militarizarea guvernului. De ce oare? Distracția va dura, până va exista un guvern de coaliție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here