Radar TV – Cum reușesc reporterii să transforme tragedia în umor

august 20, 2014

Cronică de Simona Catrina, publicată în Adevărul (20 iulie 2014)

GLAGORIE Dacă vrei să vezi care e valoarea reală a unui ziarist din televiziune, prinde-l când e obligat să vorbească liber, nu când citește de pe cartoanele agățate de camerele de filmat.

Mulți reporteri au copiuțe. Ei, na, nu știați? Când transmit de la fața locului, unii nu sunt in stare să memoreze informația fără să se bâlbâie ca un disc de vinil pe un pick-up defect. Excepțiile să mă ierte, admit că ezistă și profesioniști printre corespondenții multîncercați. Mă refer acum doar la câteva loaze, detectabile pe mai toate posturile TV.

Să auzim și să bolborosim numai de bine

Dar până să ajungem iarăși la compartimentul nostru preferat, cel al reporterilor de teren, ne delectăm cu alte aspecte nemuritoare. A venit pe lume o emisiune nouă, la Antena 3, plantată strategic în grilă, duminica dimineață: ”Numai de bine”. Chiar mă întrebam, în prealabil, de unde or să aducă atâtea vești roz-bombon. De fapt, am constatat că e vorba de un ciorchine de sfaturi (mai mult sau mai puțin) utile. O fată care zâmbea atât de lat, încât abia înțelegeam ce spune, a chițăit un anunț emoționant: ”Machiajul nu trebuie să ia doamnele pe nepregătite!”. Așa e, dar am auzit că se mai întâmplă și calamități de-astea, adică te poți trezi din somn într-o dimineață gata machiată – ceea ce ar fi grozav, dacă natura ar putea ghici cam ce nuanțe de smac ai vrea pe la ochi. Ce te faci dacă te ia fardul pe nepregătite, vorba fetei, și te trezești cu zmeuriu pe pleoape și cu bleu în obraji?
În aceeași emisiune plină de optimism, primim sfaturi culinare dintr-o bucătărie care ar fi putut arăta drăguț, dacă n-ar fi avut faianța năclăită de niște sos (adică sper că era sos!), chiar în spatele prezentatoarei. Să faci o emisiune în care oferi rețete sofisticate, de lux, și să filmezi procesul tehnologic într-o bucătărie cu pereții nespălați mi se pare o neglijență stupidă, iertați-mă.

M-am mutat pe ProTV, unde o fată transmitea din Apuseni, de la comemorarea lui Adrian Iovan. Probabil ca să pară mai interesantă, a ticluit niște propoziții cu prea multă coajă și prea puțin miez. De exemplu, ne-a dojenit, la un moment dat: ”Nici cu domeniul recunoștinței nu stăm bine!”. În cazul ăsta, hai să-l introducem în programa școlară sau în lista sporturilor olimpice, poate că astfel recunoștința va fi un ”domeniu” aprofundat corespunzător. Pe aceeași temă, tot la ProTV, un alt reporter a folosit în mod repetat expresia ”incidentul din Apuseni”. Incident era dacă se strica instalația de aer condiționat din avion sau dacă unul dintre pasageri ar fi dat cu capul în ușa de la toaletă și ar fi făcut un cucui. Dar având în vedere că vorbim de o catastrofă aviatică, ”accident” ar fi fost o alegere lexicală cât de cât la locul ei.

Râde ciob de frază spartă

Trecând la cealaltă tragedie, cea cu avionul prăbușit în Ucraina, reporterii luați ca din oală n-au avut timp să-și scrie compunerile și au recitat, din adâncul minții și spontaneității lor, tot felul de lucruri bizare. Eu nu sunt absurdă, știu că e greu să îmbraci în cuvinte potrivite niște știri care-ți vin în cască, uneori, pe măsură ce vorbești în direct, dar asta nu înseamnă că nu pot fi incluse într-o rubrică de genul ”Rețineți și evitați”.
Evocându-l pe tânărul de origine română care a pierit în Ucraina, reporterul de la Antena 3 precizează: ”Era student la Medicină, aceeași ca și mama lui, care era de profesie asistentă medicală”. Poate-i spune cineva că, pe vremea când mama tânărului a absolvit o școală medicală, UMF-urile produceau doar medici, nu și asistenți. Iar dincolo de asta, fraza e oricum cam șleampătă, dar mă rog…
Oricum, la fiecare trei propoziții de pe burtiera Antenei 3 (pe dunga unde se derulează știrile pe scurt), se ițește cel puțin câte-o greșeală (de literă, de punctuație, de ce vreți). Dacă le-aș nota pe toate, ar trebui să le dedicăm un număr întreg de ziar. Asta nu m-ar scoate din sărite atât de tare, dar mi-am amintit cum, cu câteva luni în urmă, anteniștii inventariau, cu sarcasm, niște greșeli mărunte găsite prin oarece declarații scrise de membrii clanului Cioabă – a căror limbă maternă nu e chiar româna, dacă e să fim cinstiți.
La România TV, a revenit, inevitabil, tatăl Mădălinei Manole, pe care producătorii îl cheamă la fiecare comemorare (și nu numai), ca să-l mai tragă de limbă. Dumnezeu s-o odihnească pe Mădălina, dar între noi fie vorba, nici despre moartea lui Kennedy nu s-a vorbit atât cât se discută ce rol a avut Petru Mircea în sinuciderea cântăreței. În fine, altceva voiam să spun: redactorii au titrat mare, pe ecran, ”Patru ani de suferință, ultima dorință a părinților Mădălinei”. Sunt nebună eu sau se înțelege că părinții își mai doresc patru ani de suferință? Ca să nu mai spun că, atunci când vorbești de ultima dorință a cuiva, de obicei acel cineva e trecut în lumea celor drepți (sau, măr rog, trage să moară), altfel n-ai de unde să știi tu câte dorințe va mai apuca să aibă. Patru ani de gafe și perle, ultima dorință a televizunilor!