Ascultă un preview al noului album KUMM. Lansarea are loc pe 6 februarie la București

0
31
Intrați în linie dreaptă cu lansarea noului lor album, „A Mysterious Place Called Somewhere”, cei de la Kumm au făcut public un clip cu o trecere în revistă a pieselor de pe disc. Reamintim că primele concerte de lansare vor avea loc la București (6 februarie, The Tube) și Timișoara (14 februarie, club DAOS)!
Despre noul album KummEugen Nuțescu (voce, chitară) spune următoarele: „În filmul „Collateral”, Jamie Foxx este taximetrist într-o mare metropolă americană. În parasolarul mașinii sale are o poză cu o insulă idilică din Pacific la care se uită de fiecare dată când îi vine să-și ia lumea în cap. Albumul nostru „A Mysterious Place Called Somewhere” este născut din aceleași frustrări și melancolii ale vieții nostre urbane; visarea cu ochii deschiși la ceva mai plăcut ochiului și sufletului. Este bucureșteanul care fuge un weekend la Vadu sau clujeanul care merge câteva zile în Munții Apuseni.”
 „Am răscolit un pic psihedelia anilor ’70, pop-ul și britpop-ul din ’80 și ’90 ca să ajungem la un sound douămiitreisprezecist care povestește în mare parte despre lumi mai bune pe care ni le imaginăm în spatele ochilor. Am tot ales și ales dintre peste 100 de proiecte de cântece care-și doreau fiecare să fie pe acest album. Până la urmă cea mai mare pondere a avut-o factorul „stare”, mai mult decât alte considerente tehnico-muzicale sau comerciale. De la prima notă înregistrată până la masterul final toți cei care au contribuit au fost alături de noi pe drumul nostru și le mulțumim pentru asta. Albumul nostru este o alternativă la o călătorie”, continuă el.
Albumul „A Mysterious Place Called Somewhere” a fost înregistrat la StartRec Studio, avându-i ca ingineri de sunet pe Sultan Nasser şi Codrin Lazăr. Mixul a fost realizat de către Uţu Pascu, iar masteringul a fost realizat în SUA de către Tom Waltz (Blue Man Group, Annihilator). Pe lângă trupă, mai sunt prezenți pe album și muzicienii invitați Ana-Cristina Leonte (voce, vioară), Călina Maria Curticăpean (voce) și Dragoș Andriana (hurdy-gurdy).
Albumul poate fi pre-comandat în format digital de pe pagina de Bandcamp a formației – kumm.bandcamp.com/.

Kumm:
Eugen Nuțescu (Oigăn) – voce, chitară
iordache – saxofon, flaut, tamburină
Kovács András – clape, sintetizator
Uțu Pascu – bass
John Ciurea – tobe
Dacă sunteți curioși cum sună piesele de pe noul disc, ascultați preview-ul de mai jos:
Kumm – album preview

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here