Bucovina – seria de concerte a debutat chiar în cetatea de scaun a Bucovinei (20.04.2014)

Cronică de Mihai Comte

Bucovină, plai cu flori, unde sunt ai tăi feciori?
 
O parte dintre feciorii și fetele Bucovinei, cei care știu să combine dragostea lor pentru rock cu dragostea pentru tărâmul în care s-au născut, s-au adunat duminică-seară în clubul 31 Motor’s Pub din Suceava.
 
Pubul, afiliat clubului moto Chopper Academy (31 – cifrele corespunzătoare literelor C și A – Chopper’s Academy) a găzduit primul concert din seria anunțată de formația de folk metal (sau viking metal, sau pagan metal, sau toate la un loc, dacă vă place să puneți etichete) Bucovina, serie care mai ține până în iulie.
 
Poate nu întâmplător, concertul din 20 aprilie (prima zi de Paște) a fost ținut în Suceava, cel mai mare oraș din Bucovina (cel puțin din Bucovina actuală – știu, nu îmi săriți în cap, Cernăuți este, de fap, capitala Bucovinei, dar asta e o cu totul altă poveste).
Pentru a înțelege mai bine cât de potrivită a fost alegerea, trebuie să înțelegeți sentimentul bucovinean: bucovinenii sunt foarte mândri de originea lor și sunt convinși că nu există loc mai sfânt ca Bucovina. Chiar dacă poate părea un complex de superioritate, pentru ei pământul este mai rodnic în Bucovina, oamenii sunt mai harnici, mâncarea e mai bună, vacile sunt mai grase, caii sunt mai frumoși, trecutul este mai plin de vitejie și nu degeaba Ștefan cel Mare a avut Cetatea de Scaun în Suceava (chiar dacă nu exista denumirea de ”Bucovina” pe atunci).
 
Atunci, ținând cont de pasiunea lor pentru dulcea Bucovină și de versurile formației cu același nume (axate exclusiv pe glorificarea ținutului), cred că vă dați seama de ce 31 Motor’s Pub s-a umplut (și nu este un club mic – pentru cei din Capitală, este un club cam de dimensiunea ”defunctului” LMC, dar mult mai stilat; aspectul este ceva asemănător unei taverne vikinge, cu elemente moderne, cum ar fi o motocicletă suspendată într-un colț, un ghidon desupra unui șemineu și câteva reclame luminoase). Iar publicul era, exact cum este și sloganul pubului, ”barul tuturor generațiilor”, de toate vârstele. Puști de 14 ani dădeau din pletuțe alături de ”rockerii bătrâni” (care mai aveau plete, care nu…).
 
După ce s-au cam lăsat așteptați (inițial credeam că evenimentul va începe la 8, apoi la 8 jumate, apoi am auzit că ar începe la 9, 9 jumate și a început pe la 10 seara), Bucovina a intrat pe scenă cu ”Spune Tu, Vânt”, piesă urmată de ”Bucovina, Inima Mea”.
 
”Ne-am bucurat să vă avem aici de Crăciun, acum ne întâlnim de Paște…” – Florin ”Crivăț” Tibu (chitară, voce) părea foarte încântat că se află printre suceveni. Apoi au început ”Sunt Munți și Păduri”.
 
Ce mi-a plăcut a fost că întreg concertul a avut un ușor aer de spontaneitate. După cum ne-a spus și vocalul Bogdan Luparu, nu au pregătit un setlist. Totuși, asta mi-a făcut sarcina un pic mai dificilă – am notat piesele ”după ureche”, iar dacă am confundat vreun titlu, îmi cer iertare de pe acum.
 
Au continuat cu ”Țara de Dincolo de Vârfuri de Brad”, urmată de ”Strașnic, Neamul Meu”. Nu cred că mai trebuie să vă spun ce reacție aveau sucevenii – clasicul scuturat de plete, dat din cap, cam la fel ca la toate concertele metal. Dar abia se încălzeau. Totuși, pot zice că toți știau toate melodiile, toți știau toate versurile!
 
 
Din păcate, ca la orice concert, a existat și o parte negativă. După ”Luna Peste Vârfuri”, am plecat mai în partea din spate a sălii, pentru a lua pulsul și de acolo. Surpriza neplăcută a fost că, deși în față sunetul era foarte clar, în spate nu se înțelegea mare lucru. Au mai spus cei doi vocaliști câte ceva, au mai comunicat cu publicul, dar, din spate, nu am reușit să înțeleg nimic. Au zis ceva de 18 ani de la…, dar nu am reușit să înțeleg a cui sau a ce aniversare era, pentru că se auzea deosebit de înfundat.
 
Bucovinenii au început să se agite mai tare când a început ”Năpraznica Goană” – piesă instrumentală de vreo patru minute și jumătate. După ea a urmat o altă melodie instrumentală, mai scurtă, ”Valea Plângerii”. Să fiu sincer, și asta m-a făcut să simt aerul de ”autenticitate” al evenimentului: după o grămadă de concerte la care trupele par că s-ar strădui din răstputeri să sune cât mai apropiat de înregistrări, ceea ce îi face pe mulți să își pună întrebarea dacă au asistat la un concert live sau play-back (nu exagerez, asta mi-au spus mulți prieteni chiar și după Manowar – OST Fest 2013), faptul că nu a existat un set-list s-a simțit și prin inflexiunile instrumentelor.
 
Cum spuneam, lipsa unui set-list a dat impresia de spontaneitate, dar până la un punct: după ” Vinterdoden”, trupa a început să repete (spontan, ce-i drept, adică ”oleacă” de repetiție nu deranjează…) melodiile. Prima piesă reluată a fost ”Luna Peste Vârfuri”. Apoi a fost ”Vuiet Negru de Izvor” și, în sfârșit, piesa cea mai așteptată de toți bucovinenii: ”Straja”!
 
Atunci s-a simțit cel mai bine spiritul de bucovinean: toți s-au ridicat în picioare, toți zbierau versurile: ”Cântă cucul, bată-l vina/De răsună Bucovina…”. Piesa, de inspirație populară, este cea mai iubită melodie din întreaga Bucovină și nu există adunare de bun augur (masă câmpenească, grătar, nuntă, aniversare și așa mai departe) la care să nu se cânte versurile astea.
 
Au mai fost ”Mestecăniș”, ”Sub Piatra Doamnei”, ambele piese care vorbesc despre puncte importante din inima Bucovinei. Sucevenii în sfârșit erau dezlănțuiți. Chiar dacă am fost ușor dezamăgit că nu s-a făcut niciun  ”pogo” (mash-pit) și publicul era mai degrabă potolit decât agitat (ori, muzica Bucovinei nu este tocmai cântec de leagăn), nici nu pot spune că lumea stătea impasibilă. Din fericire, după ”Straja”, oamenii au pus-o chiar și de o horă, în mijlocul pubului.
 
”Zi După Zi, Noapte de Noapte”, trupa nu dădea încă semne că ar vrea să bată în retragere, deși cântau deja de vreo două-trei ore. Nici publicul nu părea dispus să îi lase să plece. După ce s-au făcut că pleacă, la chemarea publicului au cântat ”Strașnic, Neamul Meu”, ambii vocali în duet, după care au început să repete melodiile.
 
Nu voi trece în revistă toate piesele repetate, mai ales că, la un moment dat, pentru că trupa nu mai voia să plece, am renunțat noi, întrucât era foarte târziu și șoferul nostru era foarte obosit (până acasă aveam aproape 80 de km – nu v-am spus, rândurile astea sunt scrise chiar din inima Bucovinei, din Pojorâta). Așa că am plecat pe ”Spune Tu, Vânt” și am lăsat în urmă un public entuziast, deși cam cuminte, pentru gustul meu, care scutura pletele, se îmbrățișa și făcea tradiționale hore pe folk metal. Mi-a rămas o impresie foarte bună și despre suceveni, și despre local și despre concert. Sper să revenim.