Lou Reed: "Mai aveţi şi alte întrebări tâmpite să-mi adresaţi?"

0
19

Legenda rock a revenit în atenţia publicului lansând o carte de fotografii. Ştim bine că Lou este un tip talentat, iar acum am aflat că a rămas şi aceiaşi persoană dezagreabilă!
În viaţă există momente penibile. Pentru unii poate fi vorba despre vizita la dentist. Pentru alţii coşmarul înseamnă să îi ia un interviu lui Lou Reed. În primul rând pentru că acesta a jurat să îi urască întotdeauna pe jurnalişti, chiar dacă aceştia sunt printre ultimii săi admiratori şi îi cunosc opera artistică. Un alt motiv pentru care îi urăşte pe ziarişti este faptul că… din 1992 (Magic and Loss), Lou Reed nu a mai scos un album bun.
Recent a publicat o carte în care a strâns fotografiile făcute de el de-a lungul timpului. În mod normal, ar trebui să vorbim despre fotografii de amator, dar fiind vorba despre Lou Reed atunci o vom numi artă.
Ne-am întâlnit cu Lou Reed într-un local cochet din Paris.
Le Figaro Magazine – Probabil nu vă mai amintiţi, dar ne-am mai întâlnit pentru alte 3 interviuri în anii ’90.
Lou Reed – (tăcere)
Le Figaro Magazine – La vremea respectivă dvs..
Lou Reed – Dvs fumaţi? Simt fum de ţigară!
Le Figaro Magazine – Am fumat o ţigară în urmă cu 10 minute, este adevărat!
Lou Reed – (furios) Detest acest lucru! Mi-a luat foarte mult timp să mă las! Nu suport oamenii care fumează!
Le Figaro Magazine – Având în vedere că ştiţi că este greu să te laşi… m-aţi putea ierta…
Lou Reed – Nu am de ales! Care sunt întrebările dvs?
Le Figaro Magazine – Când aţi devenit interesat de fotografie?
Lou Reed – În 1966.
Le Figaro Magazine – Aţi devenit interesat de fotografie deoarece aţi simţit că muzica nu este un mijloc de expresie suficient?
Lou Reed – Nu. Nu am pus niciodată problema aşa. Este pur şi simplu un alt mod de a prezenta lucrurile frumoase.
Le Figaro Magazine – Cea mai mare parte a pieselor dvs au multe detalii vizuale, sunt aproape nişte fotografii…
Lou Reed – Este adevărat…
Le Figaro Magazine – Vi se pare că fotografia este un mijloc mai rapid de a ajunge la public? Spre deosebire de muzică, artă care presupune scrierea unor piese, organizarea unei trupe şi plecarea în turneu?
Lou Reed – (Ţâfnos) Să compui o piesă înseamnă că ai compus o piesă. Dacă faci o fotografie înseamnă că ai făcut o fotografie.
Le Figaro Magazine – Această activitate este ca o gură de aer proaspăt?
Lou Reed – Ce vreţi să spuneţi?
Le Figaro Magazine – Dacă reprezintă o revenire, o gură de oxigen…
Lou Reed – Îmi place să fac muzică şi îmi place să fac fotografii…
Le Figaro Magazine – Apropo de această carte…
Lou Reed – (Enervat) Nu dau răspunsuri lungi doar de dragul de a da răspunsuri lungi. Da e da şi nu e nu. Aţi înţeles?
Le Figaro Magazine – Desigur! În această carte există fotografii clasice dar şi unele abstracte. Şi în fotografie aveţi gusturi variate la fel ca-n muzică?
Lou Reed – Da, am gusturi variate chiar dacă eu cunosc mai puţin arta de a fotografia, spre deosebire de muzică. Dar exersez şi vreau să devin mai bun.
Le Figaro Magazine – Care sunt fotografii dvs preferaţi?
Lou Reed – Andy Warhol, Henri Cartier-Bresson, Man Ray, Robert Mapplethorpe, Larry Clark, Ralph Gibson.
Le Figaro Magazine – V-aţi surprins fanii anul trecut când aţi lansat un album alături de Metallica.
Lou Reed – Am auzit că oamenii au fost surprinşi dar nu am înţeles de ce.
Le Figaro Magazine – Cei de la Metallica vă cunosc discurile?
Lou Reed – (consternat) Păi, doar nu sunt proşti!
Le Figaro Magazine – Dar nu înseamnă că eşti prost dacă nu cunoşti discurile lui Lou Reed…
Lou Reed (ridicând ochii spre cer cu un aer plictisit, oftând) Vedeţi dvs… când lucrezi cu un muzician te interesezi despre ce a făcut acesta înainte….
Le Figaro Magazine – Aşadar şi dvs aţi ascultat discurile Metallica…
Lou Reed – (Glacial) Mai aveţi şi alte întrebări tâmpite să-mi adresaţi?
Le Figaro Magazine – Nu, ne mulţumim cu acestea!



sursa: Le Figaro

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here