BUNICUL ÎN SUEDIA- ULTIMA PARTE

N-am apucat să povestesc cum a decurs botezul în sine, dar mai ales cum am văzut o partea aproape rurală a Suediei. De la Orebro ne-am dus la reşedinţa tatălui Isabellei, care e preot acolo. Case frumoase, cu verdeaţă multă în jur, fără garduri. Aer curat.
La Ludvika, un orăşel cochet din regiunea Dalarna, am fost cazat la un hotel deosebit, din lanţul Best Western. De ce m-a surprins? În cameră aveam cuptor cu microunde, aveam spaţiu de gătit şi cele necesare, fier şi masă de călcat. N-am văzut aşa ceva nicăieri. La recepţie mi-a spus duduia blondă că mai sunt vreo 10-15 camere cu astfel de dotare. Bufetul suedez (fireşte) a fost unul ca de nuntă, de botez, dar la hotelurile lor aşa e mereu. M-am informat. Aveau 5-6 feluri de pâine, 15-20 soiuri de ceai. Inclusiv salam de cal, pe care l-am ocolit. Noroc că am avut ochelarii la mine şi am citit ce scria. Fiecare produs avea o plăcuţă bilingvă! Aşa o diversitate n-am văzut. Aici, spre deosebire de Orebro, eram cam singur la mic dejun. Nu toată lumea invitată la ziua de naştere şi botez a locuit la hotel.

Unii membrii ai familiei au dormit chiar la tatăl Torbjorn Claesson. Fraţii Isabellei sunt foarte simpatici, au aproape toţi copii mici. Gazda s-a ocupat intens, a gătit de toate. Era ziua lui de naştere,  împlinea o cifră rotundă,  60 de ani! Am înţeles că nu s-a mai adunat astfel toată familia de mulţi ani. A venit şi fratele din Irlanda (soţia lui e irlandeză) cu două fetiţe foc de simpatice plus un nou născut. A fost şi mama Isabellei, părinţii fiind divorţaţi, trăiesc în localităţi diferite, dar s-au purtat absolut normal şi firesc. Au fost momente (am înţeles, tradiţionale) de desfăcut pachetele, cadourile. Toţi invitaţii au asistat la „ceremonie”. Gazda şi prietenul său, mi-au arătat colecţia lor impresionantă de plante rare. La dulciuri colegul bunic m-a dat gata. Cred că aş fi executat tot, dar nu eram singur. În rest nu m-am băgat, nu mă pronunţ. Nimeni nu fuma în casă sau pe terasă. Jos pălăria! Erau persoane, în familie , care au fost în România în anii 70. M-am bucurat că Andrei a fost adoptat fără rezerve de întregul colectiv. Cu mine s-au purtat firesc, fără excese, fără întrebări prea multe. Noroc că sunt o fire sociabilă.
Despre botezul în sine, desfăşurat în oraş, la biserica luterană de acolo, pot spune că a fost o experienţă inedită pentru mine. Locul frumos, elegant, cochet chiar. A fost o ocazie bună să vorbesc în limba maghiară cu un fost coleg de-al lui Andrei, care e jumate suedez, stomatolog valoros. L-am întâlnit pe vărul lui Andrei, născut la Braşov (îl ştiu de când a venit pe lume) şi stabilit în Franţa. E tot un Andrei şi el. Nu l-am văzut de vreo 25 de ani. Am întâlnit-o şi pe mama lui Andrei, care mi-a fost parteneră de viaţă din 1976 până-n 1985, apoi numai de apartament până în 1990, când a plecat, cu fiul nostru în Suedia.Tatăl Isabellei, bunicul lui Noah, a fost cel care a oficiat slujba. În incintă se afla toată familia lui şi câţiva prieteni ai tinerilor părinţi. A fost emoţionant, simplu şi frumos. A fost prima ocazie în istoria acelui lăcaş de cult, când un text religios de botez s-a citit şi în limba română (a făcut-o mama lui Andrei). Altfel, domnul Claesson a vorbit constant în suedeză şi engleză. Numele consemnat este Noah Levi Partos Claesson. Au fost două trei cântece religioase suedeze drăguţe, a venit o doamnă şi a cântat foarte frumos vocal şi la orgă, nu s-au făcut cruci, s-au făcut fotografii, atmosfera mi s-a părut extrem de plăcută. Naşi au fost verişorul Andrei şi cea mai bună prietenă a Isabellei, Matilda (mămică tânără cu un copil de un an şi ceva ,teribil de haios, foarte dezvoltat motric). Ea a venit cu tatăl ei, profesor în localitate, mare iubitor de muzică.
 

Masa festivă a fost în sala de mese a bisericii. Nimic formal, fiecare a stat unde a dorit. Copiii erau în centrul atenţiei. Am observat că nu s-au ţinut toasturi şi că a lipsit cu desăvârşire muzica (am aflat ulterior că a fost o scăpare organizatorică). Bunătăţi de tot felul, tot pe principiul autoservirii.Torturile erau cu marţipan. Deci nu sunt singurul fixat pe acest model. Cel mai harnic a fost din nou dl. Claesson, care aducea şi ducea tăvile, la final ocupându-se aproape singur de debarasare şi spălarea vaselor. Cu preparatele au contribuit mai mulţi membri ai familiei. Nu am evidenţa, dar mi se pare o soluţie democratică.La final am ajutat, când am observat că nu există personal auxiliar.Mămicile erau ocupate de copii, taţii conversau. Era zi liberă, aşa că preotul era singur. După vreo 3-4 ore lumea s-a retras. Unii plecând direct spre aeroport, alţii spre casele lor din diferite localităţi, iar noi, înapoi la Orebro. Cu un nepot gata botezat, intrat în legalitate creştină totală. S-a purtat fără reproş. N-a prea ţipat, n-au fost probleme cu el nici în timpul botezului, nici pe parcursul drumurilor cu maşina, un Mercedes confortabil.
Au fost  4  zile trăite într-o altă ţară, altă civilizaţie, altă lume. Pot spune că eu mi-am rezolvat problema cu o altă dimensiune. Tur-retur. Mi-a plăcut, dar mi-a plăcut şi să vin acasă pentru că-mi era deja dor de Andrei cel mic, de muzică şi de programele tv enervante. Acum sunt Bunic de nepot suedez şi sunt mândru de asta.
 
Revenirea în ţară am simţit-o din plin încă din avionul Tarom. Doi stewarzi cu mecle de golănaşi, cucoane cu ţinute de pirande autentice, cu urmaşi numeroşi şi zgomotoşi printre pasageri, masa de prânz puţină, dar relativ gustoasă. Ecranele din avion arătau doar traseul, altitudinea, teritorii survolate, minutele rămase…Ne puteau da şi un filmuleţ, sau video-clipuri! E vital să ai ceva de citit cu tine într-un astfel de zbor. În aeroport n-am găsit presă străină. Erau doar reviste muzicale britanice pe care le-am citit la data apariţiei…La Bucureşti mă aştepta mama lui Andrei-Ştefan, Violeta, o surpriză plăcută. Cu această ocazie am vizitat şi locul ei de muncă, apropiat de Otopeni. De fapt bufetul de la sediul respectiv. Că la multinaţionale nu se intră aşa, când ai chef. Iar eu nu aveam…O altă premieră!