CASTELE DE VISE, NISIPUL DIN VISE

0
270

nisip mare soare
Articol de Dara Codescu
Mi s-a facut dor de mare, de aerul umed-sarat, de strigatul rascolitor al pescarusilor. M-am intors in timp, refacand trasee romantice din visele adolescentei, pentru ca, atunci, a inceput dragostea mea pentru mare. Fiecare vara imi construia un alt castel, populat cu personaje secrete, plasmuite de mintea mea vesnic nelinistita, in cautarea povestii perfecte. Una pe care urma s-o traiesc intocmai. Intr-o zi.
Numai ca, de la un an la altul, stapanii castelului de nisip isi schimbau infatisarea, numele, ascultau alta muzica, aveau alte amintiri. Lasam valurile sa darame ziduri, creneluri, trepte… Si sa ia cu ele visele cu care venisem. Urma sa tes altele, intr-o alta vara, intr-un alt timp… Mereu mai nebune, mereu mai intortocheate.

Mai greu de realizat, dar cu atat mai ispititoare!


Intr-o vara, am crezut ca ridicasem castelul perfect. Mai intai, a disparut edificiul sentimental-nisipos. Luat de niste valuri furioase. Curand, s-a risipit si povestea. Ca si cum ar fi fost tot de nisip!


In anii care au urmat, m-am gandit de multe ori la urmele pasilor mei, lasati pe nisipul plajelor si prin propria-mi viata. Visam frumos, dar mai mereu renuntam la ce-am visat sau visele renunta la noi, uite ca nu-mi dau seama exact cum stau lucrurile!


Un singur lucru stiu sigur: ca niciodata o jumatate de gand si o jumatate de vis nu duc la o sarbatoare. Curajul de a infrunta obstacolele, cu orice risc, cu orice pret, alaturi de incapatanarea de a-ti trai visele, pana la capatul lor, sunt ca farul de la tarm, in vreme de furtuna. Fara lumina lui, orice corabie e sortita naufragiului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here