CHARLES AZNAVOUR – „Aida, surioara mea” (autobiografie) – partea a XII-a

0
29

Charles Aznavour, alături de sora lui, Aida, și fiica lui cea mare, Seda
Charles Aznavour, alături de sora lui, Aida, și fiica lui cea mare, Seda

Fragment din cartea autobiografică, „Timpul de odinioară” (Editura Ararat, 2005).
Să nu vă închipuiți că am uitat-o pe Aida, micuța mea soră mai mare. Nu, ea este întotdeauna acolo, într-un colț al inimii mele, prezentă în tăcere, valoroasă și utilă din punct de vedere muzical. Împărtășim aceleași amintiri; ea știe mai bine decât mine să-și amintească de evenimente și persoane pe care le-am uitat adesea. Aida și cu mine ne-am născut la o diferență de 16 luni, am fost crescuți, ca să spun așa, ca niște gemeni, împărtășind aceleași jocuri, plăcându-ne aceleași lucruri. Când aveam un costum de marinar, Aidei îi plăcea să aibă unul la fel. Avea o atitudine protectoare față de mine, mai ales când eram foarte mici. Era convinsă că avea datoria să vegheze asupra mea și juca foarte serios acest rol pe care și-l asumase; când eram foarte mici puteam fi lăsați singuri în apartament – nu ni se întâmpla nimic. Doar un amănunt. Sora mea avea grijă să nu mor de foame și mă hrănea cu tot ce avea la îndemână: zahăr, bucăți de carne – pe când încă nu aveam dinți – dar și monezi, bomboane. Iar eu încrezător înghițeam ca un struț tot ceea ce sora mea îmi dădea să mănânc. Ca să îi fac plăcere, înghițeam chiar și doctoriile care îi erau destinate, și asta fără să fac mofturi, mai degrabă fericit de grija ei. Cum ea mă numea pe mine arhparik, ceea ce în armeană înseamnă „frățior”, la rândul meu și eu o numeam pe ea arhparik, crezând că așa trebuie să ne vorbim.

Aida lua lecții de pian, eu de vioară. Nu-mi plăcea vioara, aș fi preferat să cânt și eu la pian. După câteva luni de mânuit arcușul, am hotărât că nu voi fi niciodată violonist.
În 1957, la întoarcerea din Canada, Aida îmi prezentă un compozitor tânăr de origine armeană, „Dyran Web”, pe numele adevărat Georges Garvarentz. Știam o singură piesă compusă de el pentru Eddy Mitchell, Daniela, o melodie excelentă, dar care nu era deloc în stilul repertoriului meu. Astfel, când Aida m-a încurajat să-i dau un text pentru care să facă muzica, am decis să-l textez în felul meu, încredințându-i un text mediocru, în care nu credeam. Când a venit cu o melodie pe care cuvintele mele nu o meritau, am înțeles că e bine să-i încredințez texte pe măsura talentului lui. El a compus pentru mine adevărate mici bijuterii, precum: Paris au mois d’aout; Non, je n’ai rien oubliez; Et pourtant; Les plaisirs demodes; Ave Maria și altele.
Aida a avut întotdeauna o ureche perfectă. A asistat mereu la înregistrările mele pentru a mă corecta când o notă nu i se părea exactă sau un cuvânt nu se înțelegea prea bine.
Aida s-a căsătorit cu Georges Garvarentz și s-a dedicat susținerii carierei soțului ei. Georges nu compunea niciodată fără ca Aida să fie în apropiere, dezlegând cuvinte încrucișate, niciodată departe de pian. Când i se întâmpla să uite o melodie în timp ce lucra la o compoziție, el știa că Aida, care are o extraordinară memorie melodică, va veni să o cânte la pian, înainte de a se întoarce la cuvintele ei încrucișate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here