Ed Force One, serios avariat în Chile

0
45

Ed Force One Iron Maiden (600 x 337)Turneul trupei Iron Maiden, „The Book Of Souls”, continuă chiar dacă Ed Force One are nevoie de reparații. Avionul trupei Iron Maiden, un Boeing 747, a fost avariat serios sâmbătă dimineață pe aeroportul din Santiago, Chile. Au fost afectate două motoare ale avionului, iar doi operatori ai aeroportului au fost accidentați ușor.
Pe 11 martie, trupa britanică a susținut un concert pe Stadionul Național din Santiago.
Accidentul s-a produs în momentul în care Ed Force One  era remorcat către punctul de realimentare cu combustibil, pe pista Aeroportului Internațional Merino Benitez din Santiago de Chile. Un pivot al tijei de remorcare s-a desprins, iar avionul s-a ciocnit la o curbă cu vehiculul care îl remorca.
Rod Smallwood, managerul trupei Iron Maiden a declarat: „Turneul The Book Of Souls nu va fi afectat de acest accident. Am găsit o soluție temporară pentru a duce întreg echipemntul de turneu, dar căutăm și o soluție pe termen mai lung, până când frumosul nostru avion va fi reparat. Fanii Iron Maiden nu trebuie să-și facă griji. Vom ajunge la ei într-un fel sau altul, indiferent în ce colț al lumii se află. Inginerii au evaluat avaria și se pare că Ed Force One va avea nevoie de două motoare noi. Din fericire, cele 20 de tone de echipament nu fuseseră încărcate în avion în momentul producerii accidentului. Suntem bucuroși că cei doi angajați ai aeroportului din Santiago, care au fost răniți în accident, se vor recupera rapid. Le dorim sănătate!”
 
Noi nu putem decât să sperăm că Ed Force One se va „însănătoși” rapid și că vom primi confirmarea oficială că în vară va ateriza la București!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here