CLASSIC ROCK MAGAZINE: IRON MAIDEN – „THE NUMBER OF THE BEAST” – O POVESTE DE SUCCES

0
47

The Number Of The Beast (600 x 595)“Woe to You Oh Earth and Sea
for the Devil sends the beast with wrath
because he knows the time is short
Let him who have understanding
reckon the number of the beast
for it is a human number
its number is six hundred and sixty six”
 
Înainte de „The Number Of The Beast” era o simplă trupă care făcea parte din „noul val al heavy-metalului britanic”. După lansarea piesei a devenit o trupă recunoscută şi iubită în lumea întreagă. Dar schimbarea vocalistului nu a fost singurul preţ pe care a trebuit să-l plătească.
În vara lui 1981, Iron Maiden a decis să-l concedieze pe solistul Paul Di’Anno. O mişcare riscantă. Londonezul de 23 de ani era un erou pentru „headbangers” şi ceilalţi fanatici care au propulsat trupa Iron Maiden în fruntea noului val al heavy-metalului din Marea Britanie. Concedierea lui Paul nu a însemnat doar încheierea unei perioade, ci a fost privită cu suspiciune de fanii adevăraţi.
În decembrie 1981, Maiden era într-un studio din Londra repetând cu noul vocalist, Bruce Dickinson (avea 23 de ani), dar era o problemă: nu avea nicio piesă pentru cel de-al treilea album al trupei. Presiunea era mai mare ca niciodată. Fiind pusă la zid, Iron Maiden a răspuns excelent. În doar 4 luni era gata albumul The Number Of The Beast. Un material care nu le-a redefinit doar cariera, ci a devenit un album de referinţă din zona heavy-metal pentru următorii 30 de ani.
 
Steve Harris: „Ştiam că nu va fi uşor să schimbăm vocalistul, dar ştiam şi că nu mai putea continua cu Paul. La început, când Paul s-a alăturat trupei, managerul nostru Rod Smallwood, m-a întrebat dacă eu cred că pe viitor vor putea interveni probleme. Şi i-am spus încă de atunci că e posibil să avem probleme cu Paul pentru că uneori avea o atitudine ciudată”.
 

Paul DiAnno
Paul Di’Anno

Paul Di’Anno: „Când a fost lansat Killers, trupa a devenit puţin mai tehnică. Nu mi s-a părut că piesele mai au aceiaşi energie, nu le mai simţeam cum trebuie aşa că mi-am pierdut interesul. Credeam că îi voi dezamăgi pe băieţi dacă le spun ceea ce cred, aşa că am tăcut. Dar până la urmă s-a dovedit că am greşit deoarece Steve a înţeles cu totul altceva din tăcerea mea”.
Steve Harris: „Mereu am crezut că dacă vom avea mai mult succes, Paul va fi mai implicat. Dar cu cât aveam mai mult succes cu atât se înrăutăţea atitudinea lui”.
Rod Smallwood (manager): „Pe Paul l-a prins prea mult viaţa de star rock. Şi i-am spus de multe ori să încerce să ţină totul sub control. L-am urmărit cu atenţie. Ştiam că singurul lucru care poate distruge Maiden sunt chiar ei, băieţii. Dar Paul întrecea mereu măsura. A început să aibă probleme cu vocea, fuma foarte mult, bea la fel de mult, începuse să ia şi droguri şi apoi a lipsit de la câteva concerte”.
Steve Harris: „Eu nu am avut niciodată probleme cu drogurile, nu sunt pentru aşa ceva. Dar nu am nimic cu cei care iau droguri, până la urmă fiecare e liber să facă ce doreşte. Atâta timp cât nu afectează concertele noastre. Ei bine, Paul a trecut de această limită, el a lăsat drogurile să ne afecteze cariera”.
 
Paul Di’Anno: „Când laşi drogurile şi alcoolul să preia controlul devii un idiot complet. Dar m-am simţit uşurat când am cântat în ultimul concert cu Iron Maiden”.
Ultimul concert alături de Paul Di’Anno a avut loc la Copenhaga, în Danemarca, pe 10 septembrie 1981. Lars Ulrich, bateristul formaţiei Metallica, era în public la acel concert. Dar Steve Harris începuse de câteva săptămâni să caute un nou solist pentru formaţie. După câteva audiţii care au avut loc fără ca Paul să ştie, Steve Harris şi-a îndreptat atenţia către frontmanul formaţiei Samson, Bruce Dickinson.
 
Bruce Dickinson
Bruce Dickinson

Bruce Dickinson:Samson a cântat doar de câteva ori în deschiderea concertelor Iron Maiden. Dar eu îi urmăream de mult. Fusesem la câteva concerte de-ale lor şi mă trecuseră fiorii. Am simţit acelaşi lucru ca atunci când am fost la Deep Purple In Rock. De fapt spuneam despre Maiden că sunt „Deep Purple din anii 1980”. Mă uitam la Paul şi mă gândeam că eu ar trebui să fiu acolo”.
Steve Harris: „Nu mi-a plăcut niciodată prea mult Samson. Dar ştiam că solistul lor e bun. Îl priveam şi îmi spuneam că are o voce bună şi comunică foarte bine cu publicul. Mi se părea că are ceva din Ian Gillan. Când s-a stricat treaba cu Paul, Bruce a fost primul la care m-am gândit. Dar Rod nu era prea convins că e o alegere bună”.
Rod Smallwood: „Nu-l întâlnisem pe Bruce, dar nu mă încânta deloc persoana lui. În plus, mi se părea că Bruce este un nume stupid. Şi nu-mi plăcea nici cum se îmbrăca… nici trupa din care provenea…”
Steve Harris: „Dar mie nu-mi păsa ce crede Rod. Eu ştiam că tipul are voce bună. Aşa că i-am spus că pe el îl vreau. Și am decis să mergem la Reading să vorbim cu el şi să vedem dacă este interesat”.
Bruce Dickinson: „Rod m-a convins să ne vedem la Festivalul Reading şi să dau o probă. Primele cuvinte care mi-au ieşit din gură au fost: „În momentul în care voi lua proba, şi să ştii că o voi lua, să nu crezi că lucrurile vor fi la fel ca acum pentru că eu ştiu exact ceea ce vreau şi nu accept ordine de la nimeni”. M-am gândit că cel mai bine este să mă duc cu „pistoalele” pregătite şi să am o atitudine de învingător”.
 
Bruce Dickinson a fost prezentat în mod oficial ca solist al formaţiei pe 26 octombrie 1981, la Palasport Arena din Bologna, Italia.
Adrian Smith
Adrian Smith

Steve Harris: „Era foarte multă presiune pe noi. Nu doar că aveam un nou solist, dar nu aveam nicio piesă pentru un album nou. Primul nostru album a fost un fel de best of cu piese pe care le cântam în primii patru ani ai formaţiei. Şi pe al doilea album erau piese din perioada de început plus vreo patru piese noi. Când am ajuns la al treilea album nu aveam absolut nimic. Dar presiunea este bună… te ajută să scoţi ce e mai bun din tine”.
 
Adrian Smith: „Mi-amintesc că m-am dus acasă la Steve – pe atunci el încă mai locuia cu bunicii lui – şi mi-a cântat ideea pentru The Number Of The Beast. Mi s-a părut extraordinară, era ceva complet diferit”.
Martin Birch (producător): „Când Bruce a venit în trupă s-au deschis posibilităţile pentru un nou album. Pur şi simplu nu cred că Paul era capabil, din punct de vedere vocal, să urmeze direcţiile complicate pe care ştiu că vroia să le exploreze Steve”.
Bruce Dickinson: „A fost bine într-un fel pentru că nu trebuie să cânt versurile scrise de Paul sau melodii pe care Steve le-a compus cu gândul la vocea lui Paul. Totul era fresh”.
Adrian Smith: „Eu eram mai timid şi nu prea le spuneam colegilor când aveam o idee pentru o piesă. E dureros să stai în faţa colegilor tăi, să le interpretezi o idee de-a ta, şi ei să se holbeze la tine şi apoi să-ţi spună că nu le place. Dar m-am gândit că dacă vreau să rămân în trupă, atunci trebuie să contribui şi eu cu idei la piese pentru că altfel va fi frustrant pentru mine. Din fericire, lui Steve i-a plăcut tema pentru The Prisoner”.
Bruce Dickinson:The Prisoner s-a născut în sala de repetiţii. Bateristul nostru, Clive Burr, era afară la un ceai, eu m-am aşezat la tobe şi am început să le lovesc, iar Adrian a început să cânte rifful. Tuturor ne-a plăcut”.
 
Bruce Dickinson
Bruce Dickinson

Bruce Dickinson: „Din cauza contractului pe care încă îl aveam cu Samson, eu nu aveam voie să contribui la compoziţii, ceea ce era destul de frustrant, dar cu toate astea atmosfera era grozavă”.
Martin Birch: „Cât timp am lucrat la The Number Of The Beast am avut aceiaşi senzaţie ca atunci când am lucrat cu Deep Purple la albumul Machine Head. Era o atmosferă frumoasă şi simţeai că se întâmplă ceva bun acolo. Mi-amintesc că am petrecut mult timp pentru a face cum trebuie piesa care dă titlul albumului. Bruce era exasperat, îşi dorea să mergem mai departe şi să revenim la piesă în altă zi. Dar eu nu i-am lăsat să facă acest lucru. Trebuia să ne iasă perfect aşa că i-am scos din minţi până a ieşit”.
Bruce Dickinson: „Mă enervasem atât de rău la piesa asta încât începusem să distrug camera. Când ascultam caseta, Martin m-a întrebat dacă pot să țip la sfârşitul primei strofe. Sigur că puteam”.
 
Iron Maiden Perform In Budapest
Steve Harris

Steve Harris: „Ideea era să fie un ţipăt disperat, de groază, ceva în genul We Won’t Get Fooled Again de la The Who. Şi a mers foarte bine”.
Martin Birch: „În duminica în care lucram la piesa The Number Of The Beast, era o zi ploiasă şi am avut un accident de maşină. Am lovit o dubiţă plină cu… călugăriţe. Cred că erau vreo 6-7 călugăriţe în spatele maşinii. Câteva zile mai târziu am dus la reparat maşina mea, un Range Rover. Iar când am primit factura, costa 666 de lire. Atunci am ştiut că albumul va schimba în bine cariera formaţiei”.
Primul single de pe acest album a fost Run To The Hills, lansat pe 2 februarie 1982. A fost primul single Maiden care a intrat în Top 10 în Marea Britanie. The Number  Of  The Beast, lansat pe 22 martie 1982, a intrat direct pe locul 1 în Marea Britanie.
Steve Harris: „Piesa Run To The Hills a fost scrisă la repetiţii. Eu am venit cu câteva riff-uri, am început un jam şi totul a decurs rapid. A fost ceva spontan şi a ieşit fantastic”.
Bruce Dickinson: „Eram în turneu la Winterhur în Elveţia în momentul în care am aflat că albumul nostru este pe locul 1. Ne-am bucurat mult, dar în momentul acela împingeam cu toţii un autocar de 30 de locuri în încercarea de a-l porni pentru că şoferul nostru uitase să schimbe bateria”.
Bruce Dickinson și Steve Harris
Bruce Dickinson și Steve Harris

Turneul The Beast On The Road a demarat pe 25 februarie 1982 la Queensway Hall în Dunstable. A durat 10 luni şi au fost 182 de show-uri.
Bruce Dickinson: „Eu şi Steve ne ciondăneam mereu. A vrut să mă concedieze după prima lună de turneu”.
Rod Smallwood: „Era un fel de hârjoneală între Bruce şi Steve pe scenă”.
Steve Harris: „La început am crezut că e doar imaginaţia mea. Dar în prima parte a turneului Bruce mă călca pe nervi. Făcea totul în glumă doar că uneori aveam impresia că o face în cel mai serios mod…”
Bruce Dickinson: „Trupa era una destul de pasivă, cu excepţia lui Steve care se aşeza mereu în mijloc. Privindu-i m-am gândit că nu e bine ce se petrece acolo, eu ar trebui să stau în mijloc, pentru că eu sunt solist. Aşa că primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi mut monitoarele şi să-i blochez calea lui Steve”.
Steve Harris: „Ceea ce s-a întâmplat atunci avea mai mult de-a face cu ego-ul, dar recunosc că la vremea respectivă m-am gândit serios dacă Bruce este potrivit pentru trupă. Nu ştiu dacă intenţiona să-şi marcheze cumva teritoriul, dar oricum nu avea nevoie să facă asta”.
Bruce Dickinson: „Eram tineri şi am fost traşi în această furtună a succesului şi fiecare se raporta diferit la această situaţie. Într-un fel faci un pact cu diavolul când intri într-o formaţie de succes. Este un preţ de plătit şi nu prea ai ce să faci în legătură cu asta, doar să speri că vei ieşi cu bine din acest tunel al succesului”.
Bruce Dickinson în turneu în SUA
Bruce Dickinson în turneu în SUA

Pe 11 mai 1982, Maiden a ajuns cu turneul The Beast On the Road în America. Acolo au susţinut peste 100 de concerte. În Sud, titlul albumului a provocat protestele grupurilor religioase. „Vroiau să creadă toate prostiile acelea despre noi, cum că am fi satanişti”, spune amuzat Steve Harris. După 5 luni petrecute în Stetele Unite,The Number Of The Beast a intrat în Billboard top 40 şi Iron Maiden a devenit cea mai tare trupă nouă de heavy metal de pe planetă.
 
Adrian Smith: „Tuturor ne plăcea băutura şi de multe ori exageram. Dar acest ritual făcea parte din încercarea noastră de a ne obişnui cu nouă situaţie. Dintr-o trupă care cânta în cluburi, devenisem brusc o formaţie care vindea stadioane. Ne-a trebuit ceva timp să ne obişnuim cu asta”.
Bruce Dickinson: „Experienţa primului turneu american a fost ca şi când am fi luat un drog puternic în fiecare noapte. Eram nişte puști britanici de 24 de ani care s-au dezlănţuit în America unde aveam parte de toată băutura din lume şi unde petrecerile erau nesfârşite iar toate fetele erau dornice să ne facă pe plac…”
Rod Smallwood:The Number Of The Beast a fost albumul momentului. La vremea respectivă interesul era foarte mare pentru heavy metal, iar acest album i-a determinat pe toţi să fie mai concentraţi. Înainte de acest album, Iron Maiden făcea parte din noul val al trupelor britanice de heavy metal. După The Number Of TheBeast, a devenit una dintre cele mai mari trupe din lume”.
Steve Harris: „Nu am crezut că a fost cel mai bun album al nostru la vremea respectivă şi nu o cred nici acum. Sunt câteva piese care nu-s chiar aşa de bune acolo. Dacă am fi băgat pe album Total Eclipse în loc de Gangland, ar fi fost mult mai bine. Aş fi înlocuit şi piesa Invaders cu ceva, dar problema a fost că la vremea respectivă nu aveam ce să punem în loc”.
sursa: Classic Rock Magazine

 

1 COMENTARIU

  1. MESERIEEEEEEEEE ! I-AM MAI VAZUT LIVE IN ROMANICA NOASTRA ! DAR, DE-ABIA ASTEPT 30 IULIE SA-I MAI REVAD !!ASTA E ROCK DE LA MAMA LUI !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here