Concertul lui Roger Hodgson (Supertramp), o experiență emoționantă (9.11.2019)

0
84

Alb intens. Alb imaculat. Alb perfect. Alb pur. Alb curat. Alb strălucitor. Alb salvator. Îi invidiez și îi respect pe cei care se imbracă în alb din cap până în picioare, iar seara când se întorc acasă n-au nici măcar o cută pe haine, nu mai vorbesc de pete. Eu nu am reușit niciodată o astfel de performanță. N-am să uit niciodată primul contact vizual cu Roger Hodgson: costumul lui alb, impecabil, completat de pantofii albi, care păreau scoși din cutie, mi-au luat imediat ochii. Roger Hodgson părea o lumină călăuzitoare, un far care îți arată calea spre siguranța țărmului. Această senzație nu m-a părăsit pe parcursul celor două ore de concert, deoarece muzica lui are darul de a deschide ochii minții spectatorilor.

Aș minți să spun că eram un mare fan al trupei Supertramp, sau că le cunoșteam repertoriul. Evident, auzisem de trupă și puteam fredona două cântece, nimic mai mult. N-am simțit o mare emoție/bucurie când am auzit că urmează să aibă loc acest concert. Nu mă lega nicio amintire specială de muzica lor. Simt nevoia să spun aceste lucruri, deoarece, de regulă, artiștii care au avut un impact mare asupra mea, au fost cei despre care nu știam mare lucru la început.

Sâmbătă seară (9 noiembrie) am mers la Sala Radio fără nicio așteptare specială, fără prejudecăți, fără playlisturi făcute în minte, fără să fac o dramă din faptul că n-am prins trupa în formula originală. M-am dus din curiozitate și din dorința de a mă întâlni cu o parte a istoriei muzicii mondiale. Concertul lui Roger Hodgson a fost cea mai bună alegere pentru o seară de sâmbătă.

Cu o punctualitate nemțească, Roger a pășit pe scenă la ora 20.00. M-a impresionat faptul că în timp ce traversa scena pentru a ajunge la locul lui (în partea stângă), în spatele clapelor, artistul i-a privit în ochi pe cei din primele rânduri. Când a ajuns în dreptul meu și ni s-au întâlnit privirile, am tresărit, am ferit privirea și mi-am zis în gând: „aoleu, m-a văzut!”. O reacție stupidă din partea mea, dar nu eram pregătită pentru asta. De regulă, artiștii privesc spre public, cumva peste oameni, foarte rar îi privesc în ochi și le zâmbesc spectatorilor. Roger Hodgson comunică foarte bine cu publicul, pe unii dintre ei chiar îi cunoaște: erau oameni din Franța, Anglia, unii care au călătorit special pentru a-l vedea live, iar acum depășiseră deja 150 de concerte văzute. În fața unui asemenea devotament poți doar să te înclini. A cerut de mai multe ori pe parcursul concertului să fie aprinsă lumina în sală pentru a putea vedea chipurile oamenilor. Nu s-a limitat doar la cei aflați în primele rânduri. A ținut să salute un copil (care n-avea mai mult de 10 ani), aflat cam pe la jumătatea sălii. Ridicat de tatăl lui pe umeri, micuțul i-a făcut cu mâna și i-a zâmbit fericit. Fără nicio exagerare, am avut senzația că mă aflu între prieteni. Mi-a plăcut mult atmosfera din sală, reacția entuziastă a publicului de la primele acorduri recunoscute (și au recunoscut majoritatea cântecelor).

Concertul a început cu Take the Long Way Home, un cântec din 1979, de pe albumul Breakfast In America. Alături de Breakfast In America, Logical Song, It’s Raining Again și School (pe care o difuzase Andrei chiar în noaptea precedentă la radio), Take the Long Way Home se număra printre cântecele pe care le știam și le îndrăgeam. Mi-a plăcut foarte mult cum a sunat concertul: o fi fost acustica deosebită a sălii, sunetistul de nota 10, sau amândouă, nu știu, dar m-am bucurat să pot auzi clar fiecare instrument în parte și să înțeleg vorbele rostite de Roger. Rar am văzut un artist atât de charismatic. Ne-a povestit între piese că deși cântă pentru prima oară în România, el ne-a vizitat țara în 1985 și că a fost impresionat de tristețea pe care a văzut-o atunci în ochii oamenilor. Am aflat apoi că dăduse un interviu (publicat în Adevărul pe 1 noiembrie – click aici) în care povestise pe larg despre acea vizită. Nu știu cât de mult a circulat acel interviu, eu nu am dat de el nici pe Facebook, nici în căutări pe Google decât în timpul concertului. Cam târziu pentru un promo eficient.

Unul dintre momentele mele preferate a fost piesa Death And A Zoo. A fost dragoste la prima audiție pentru mine. Mi-a plăcut tot: muzică, versuri, mesaj, interpretare. Când am ajuns acasă am aflat că piesa face parte de pe al treilea album solo al lui Roger, Open The Door, lansat în 2000. De fapt Roger a întrebat dacă știe cineva acest CD și n-au fost prea multe mâini ridicate.

La fel de mult mi-a plăcut și Fool’s Overture. Pentru cei interesați, apare pe albumul trupei Supertramp, Even in the Quietest Moments…., din 1977. Conține fragmente din discursul lui Winston Churchill din 4 iunie 1940, privind implicarea Marii Britanii în cel de-al doilea Război Mondial („Never Surrender”), un citat din poezia lui William Blake „And did those feet in ancient time”, sunete făcute de mașini de poliție și clopotele din turnul Big Ben din Londra.

Pe parcursul celor două ore, Roger Hodgson a cântat la clape, pian, chitară electrică, chitară acustică, ba chiar a avut un scurt și inedit moment la percuție. Jos pălăria și pentru muzicienii care i-au fost alături pe scenă: Ray Coburn (keyboards), David J Carpenter (bas), Bryan Head (baterie) și Michael Ghegan (keyboards, saxofon).

M-am bucurat când organizatorul (D&D East Entertainment) a decis să mute acest concert de la Romexpo la Sala Radio. Sincer, n-am înțeles de ce l-au pus acolo inițial, dar asta-i partea a doua. M-a întristat însă, că sala nu a fost plină. Poate o parte din vină o au prețurile cam piperate ale biletelor. În sală media de vârstă era de 50 de ani. Deși Roger era convins că înainte de 1989 trupa nu era cunoscută în România, Andrei mi-a povestit că se difuzau piesele lor și la radio, iar la Costinești erau dați fără probleme, de altfel mărturie stau toate vinilurile și casetele pe care unii dintre spectatori le aduseseră în sacoșă, în speranța că vor fi semnate de artist. Poate n-ar fi fost rău să se insiste mai mult pe promovare. Chiar a fost un eveniment pe care orice iubitor de muzică (fie că știa sau nu repertoriul Supertramp) s-ar fi bucurat să îl vadă.

La intrare, în foaierul sălii, era și un stand de tricouri. L-am vizitat și am rămas impresionată de designul tricourilor. Costau 140 lei, dar meritau toți banii.

Sper să mai am ocazia să îl văd live pe Roger Hodgson. Vă sugerez să nu-l ratați dacă revine în România. Este doar despre MUZICĂ, nu despre hituri, nu despre trend.

În final, îi mulțumim Monicăi Apostol (PR-ul evenimentului) pentru amabilitate și pentru șansa de a-l vedea pe acest mare artist din rândul doi.

Setlist:

1.Take the Long Way Home (Supertramp song)
2.School (Supertramp song)
3.Breakfast in America (Supertramp song)
4.Lovers in the Wind
5.Easy Does It (Supertramp song)
6.Sister Moonshine (Supertramp song)
7.A Soapbox Opera (Supertramp song)
8.The Logical Song (Supertramp song)
9.Lord Is It Mine (Supertramp song)
10.Death and a Zoo
11.Even in the Quietest Moments (Supertramp song)
12.Had a Dream (Sleeping With the Enemy)
13.Child of Vision (Supertramp song)
14.Don’t Leave Me Now (Supertramp song)
15.Dreamer (Supertramp song)
16.Fool’s Overture (Supertramp song)
Bis:
17.Give a Little Bit (Supertramp song)
18.It’s Raining Again (Supertramp song)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here