CU CHRIS NORMAN DUPĂ 40 DE ANI…

noiembrie 7, 2023

1119

SE POARTĂ CIFRELE ROTUNDE, ANIVERSĂRILE

Am primit cu bucurie propunerea de colaborare cu Radu Groza privind promovarea concertului. Ne-a oferit și invitații care au ajuns la ascultătorii noștri. Sper că s-au bucurat de eveniment.Unul dintre câștigătorii de concurs n-a venit. Ar fi fost decent să anunțe. Putea merge altcineva. Este unul dintre motivele pentru care evit să fac concursuri cu premii (bilete ,CD-uri, cărți) pentru că prea des rămân nefolosite.

Am mers cu plăcere la concert pentru că în 1983 am fost la Polivalentă la primul concert Smokie din România. 40 de ani, nu-i așa? Se aniversează. Speram să zică cineva ceva despre asta.

Am nimerit cu locurile lângă Ducu Bertzi și frumoasa-i familie, la câțiva metri de Iuliana Marciuc. L-am zărit și pe Ștefan Bănică.În sală lume bună, dominant feminină. Mai multe generații dispuse la dans și cântat. Iulia a alergat prin sală pentru a face fotografii și presupun că le-ați savurat. Punctualitatea e pasăre rară, așa că intrarea în scenă a lui Dan Negru a fost cu ceva minute bune după 19,00.

L-a invitat pe Ovidiu Lipan, a fost o tentativă de a-l prezenta (erau și imagini pe ecran) dar n-a prea ieșit. L-a „provocat” să bată cu palmele într-un „scaun de pe vremea lui Pârvulescu” (nu cred că știau prea mulți cine a fost, așa că gluma a picat în șanț). Trimiterile la Ceaușescu pe scena Sălii Palatului s-au fumat în cei 33 de ani. Apropo, scaunele pe care stăteam noi, mai au puțin și se descompun. Momentul cu Țăndărică a continuat la percuție, apoi au venit 3 tinere, una a cântat (după ce a cerut… mânuțele suuus) și două s-au balansat. Pe ecran rula și clipul filmat la Vox Maris (regia Radu Groza). M-a bucurat să revăd locuri familiare. Era vorba despre Ovidiu Lipan Tandarica feat. Admiral C4C X Jessie cu hitul estival „Meninas Morenas”. Poate veți întreba care-i legătura cu ce urma. Niciuna. Dreptul organizatorului să ne facă surprize.

Legătura s-a făcut la finalul recitalului Compact, când Țăndărică a avut un moment consistent de virtuozitate la tobe, în duet cu Ionuț „John” Micu. Tonic, energizant. Țăndărică n-are vârstă.

Show-ul lui Paul Ciuci și ai săi a fost unul bogat și destul de lung pentru a fi un concert de sine stătător. Cineva mi-a scris că pentru Chris Norman au rămas doar 35 de minute. Mici răutăți. N-a fost așa. Compact a avut sound rotund (îmbogățit cu dibăcie) și n-a fost ca alte dăți când deschiderea suna mai încet, cu reglaje aproximative. Reacția sălii a fost entuziastă la piesele cele mai cunoscute. Paul s-a referit la 42 de ani pe scenele din România (cred că se gîndea numai la cariera lui, pentru că ceilalți membri ai grupului nu erau în zonă), iar „Fata din vis” are 40 de ani de la apariție. Altă aniversare. Alături de Paul au fost, pe lângă John, și Cătălin Tuță Popescu (keyboards) și Lucian „Lucas” Iluț (chitară bas). Paul a rămas același frontman charismatic, doritor de comunicare cu publicul.Ca să știți ce ați pierdut:

1. Jocul Ielelor-muzica
2. O casa fara numar
3.Doare al naibii de tare
4.Stai cu mine
5. Un alt inceput
6. Mi e tare dor de tine
7. Fata din vis
8. Cantec ptr prieteni
9. Esti totul ptr mine

10. O noapte și o zi

O altă bilă albă pentru gazde este prezența și folosirea ecranelor (trei la număr).

A urmat o pauză destul de lungă, pentru a elibera scena și pentru a amplasa corespunzător echipamentul pentru trupa lui Chris Norman. Lumea a mers la bufet, la baie, a socializat, s-au făcut selfi-uri în voioșie.

A fost o reală plăcere să urmăresc reacțiile din sală. Bucuria de a-l vedea pe Chris Norman la cei 73 de ani împliniți recent, a fost totală. Omul se ține foarte bine, iar vocea e la locul ei. Trupa e super, adusă din Germania. Lucrează de ceva vreme cu instrumentiștii-vocaliști. Recitalul a fost foarte bine structurat. Abia la a treia piesă s-au prins unii cum e cu repertoriul Smokie (Lay Back In The Arms Of Someone, creație Chinn-Chapman din 1977).

La Stumblin In (1978) lumea a sărit în picioare și a cântat. Să precizez că era primul single pe cont propriu, fără Smokie, al lui Chris. Abia ulterior a devenit duet. Rachel a cântat foarte bine partitura Suzi Quatro, chiar dacă microfonul ei era dat puțin mai încet. Piesa de deschidere, Good Enough For Rock N Roll e de pe albumul din 2021 al lui Chris, intitulat Just A Man. Veți observa lista și veți înțelege de ce atmosfera a fost constant încinsă. M-a surprins că a cântat și piesa What Can I Do?, dedicând-o celui care a cântat-o la începuturi alături de Chris, chitaristul Smokie Alan Silson, aflat acum în Australia. Cei doi au fost colegi încă de la început, din perioada 1964 – 66. Piesa se află pe albumul Midnight Cafe din 1976.

Și Low Life apare tot pe albumul din 2021, motiv pentru care unii s-au mirat că n-o recunosc. Atmosfera de pop-rock viguros și melodios, s-a menținut constant pentru că Geoff Carline e un chitarist de excepție, pentru că doamnele Martina Walbeck (clape, acordeon, voce) și Rachel Parga (singura cu origini spaniolo-britanice, o profesionistă autentică, apreciată în industrie) voce și chitară acustică, au asigurat alături de Chris și basistul Axel Mowollik (născut la Munchen) un grup vocal impecabil. Cel puțin așa mi-a sunat mie. N-a cântat cu vocea dar a ”bătut” bine Dorino Goldbrunner (tot de la Munchen).* Sigur că era calculat și un bis sănătos. Sigur că erau cuvinte românești scrise pe jos, dar lumea a fost fericită.

După cunoscutul Wild Angels (1976) a strecurat și Straight To My Heart de pe albumul lui din 2017, Don’t Knock the Rock. Finalul cu demonstrația de virtuozitatea lui Geoff a arătat cât contează ca un solist bun să aibă alături o trupă valoroasă. Am avut senzația că, deși revine în România a nu știu câta oară, Chris s-a simțit bine pentru că a primit nenumărate semne de admirație, inclusiv ciocolată. Publicul a plecat mulțumit după o seară lungă și bogată. Sigur că prețurile biletelor n-au fost mici, dar oamenii au afirmat că a meritat!

Concluzia mea, după ce am văzut în 40 de ani Smokie cu și fără Chris Norman, ba și Chris Norman fără Smokie, am avut interviuri cu părțile, că muzica generată inițial de Chinn și Chapman, a ajuns ușor și definitiv la public din anii 70 până azi, că amprenta unor producători inspirați contează enorm dacă ai talente în apropiere, dacă ai oameni charismatici, serioși, dedicați la dispoziție. Cred că unele clasamente din Europa au subevaluat creațiile Smokie, apoi Chris Norman, tot așa cum alții au exagerat cu difuzările într-o perioadă (70-80). Acum, în 2023, câteva generații știu piesele britanicilor. Ce poate fi mai plăcut?