Albano la Sala Palatului (27.05.2023)

0
493

Albano la Sala Palatului (27.05.2023)Sâmbătă seară (27 mai), am avut șansa de a-l revedea în concert pe Albano. Artistul italian a sărbătorit 80 de ani pe scena Sălii Palatului. Pe lângă faptul că pare neschimbat, Albano este o lecție de viață. Cel puțin, așa îl privesc eu. Rar vezi atâta pasiune, atâta talent într-un singur om. Albano ne demonstrează zilnic că atunci când faci ceea ce îți place, vârsta nu mai contează. Ne arată că dacă pasiunea este reală, ea nu se „diluează” în timp.

Ca de obicei, artistul a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului. M-am bucurat să văd cozi la intrare (disciplinați, spectatorii aproape că înconjurau Sala Palatului și pe stânga și pe dreapta). Sala a fost plină! Spectatorii i-au cântat „La mulți ani” și în italiană și în română (inițiativa i-a aparținut Alinei Sorescu), i-au oferit multe buchete de flori, dar și cadouri.

Albano a fost acompaniat de Orchestra Simfonică Valahia, condusă de maestrul Alterisio Paoletti. Iar invitați de onoare au fost: soprana Silvia Micu, Paula Seling, Alina Sorescu, Jasmine Carrisi și Yari Carrisi.

Mi-au plăcut foarte mult duetele cu Paula Seling („Liberta” și „Nostalgia Canaglia”), Alina Sorescu („Ci sara” și „Sharazan”) și cu soprana Silvia Micu („Ave Maria” și „Sempre, Sempre”).

Un alt moment deosebit a fost mini-recitalul susținut de Yari Carrisi. A cântat mai multe coveruri, dintre care amintesc: „Hallelujah” (Leonard Cohan), Harvest Moon (Neil Young), dar și preferatul meu, „House Of The Rising Sun” (The Animals) unde i s-au alăturat atât Paula Seling cât și Albano.

Sper să mai am șansa să îl văd live pe Albano. Până atunci, vă las mai jos o galerie foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here