Cultura documentarului prezintă „Pro Musica, vreme trece, vreme vine” (23 februarie)

0
9

Cultura documentarului prezintă „Pro Musica, vreme trece, vreme vine” (23 februarie)Un eveniment cinematografic de excepție la PUB Universităţii, pe 23 februarie 2026 de la ora 19.00. Intrarea este gratuită, pentru rezervări sunaţi la 0728 843 782.

Filmul documentar „Pro Musica, vreme trece, vreme vine”, în regia lui Gheorghe Șfaițer, va deschide serialul Cultura documentarului. La finalul proiecției regizorul Gheorghe Șfaițer va răspunde la câteva întrebări.

Pro Musica, vreme trece, vreme vine” este un film documentar despre destinul grupului timișorean Pro Musica începând din anul 1973 și până astăzi. Filmul deapănă povestea acestui grup și implicit al acestor oameni, membri ai formației, de-a lungul anilor, cu mărturisiri verbale și muzicale, precum și cu secvențe ficționale, ce evocă atmosfera muzicală, artistică, socială a perioadei celor 53 de ani de existență ai formației, punând accent pe memoria culturală, muzică, cenzură și prietenie.

Pro Musica – Pionierii rockului timișorean

Fondată de Ilie Stepan în 1970, Pro Musica a debutat oficial pe 15 ianuarie 1973, la Liceul Pedagogic din Timișoara. De-a lungul timpului, trupa a avut mai multe momente de referință – premiere, inovații și contribuții semnificative în peisajul muzical românesc dar și premii internaționale pentru un videoclip rock. Trupa a revoluționat scena muzicală românească, aducând în rock influențe din folk, jazz și muzică simfonică, dar și poezie clasică românească – exemplu remarcabil fiind Glossă de Mihai Eminescu. De asemenea, membrii trupei au realizat prima operă rock originală din România – Introducere într-un concert Baroc. Spectacolul complet a avut parte de 11 vizionări din partea cenzurii comuniste, suferind tăieri și modificări, dar trupa a insistat să o interpreteze, devenind un simbol al rezistenței cultural-artistice.

În decembrie 1989, la Timișoara, membrii Pro Musica au fost printre primii artiști care au coborât în stradă pentru a cânta, în timpul protestelor împotriva regimului Ceaușescu. Au susținut concerte rock în premieră, într-un spital de neuropsihiatrie (1980) și într-un penitenciar (2015).

Asociaţia Arta sunetelor prezintă pe 23 februarie 2026 primul episod al serialului Cultura documentarului, hosted by Radu Lupaşcu. Pentru rezervări: 0728 843 782.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here