David Bowie: „Eu sunt artistul care îi citează pe alții, sunt ca un burete care absoarbe informația”

februarie 3, 2015

187

Interviu special cu David Bowie, realizat în 1997 de către jurnalistul Max Dax și publicat în revista germană Dreißig Gespräche / Thirty Conversations. Este printre ultimele interviuri acordate de artistul britanic.
Dax Max povestește:
David Bowie se află într-o cameră a hotelului Hamburg Atlantic. Draperiile sunt lăsate, iar în camera alăturată o echipă TV se pregătește pentru interviu. Pe hol este agitație mare, înăuntru: liniște. Bowie se află într-o dispoziție bună. Se află în oraș pentru că în seara respectivă are un concert sold-out. „De câte invitații aveți nevoie? Veți veni diseară la concert, nu-i așa?”, ne-a întrebat el la finalul dialogului, după ce fotograful Francesco Sbano a primit ok-ul pentru a face fotografii timp de 45 de minute. De fapt, nu avea voie să facă fotografii, dar Bowie a făcut o excepție. După scurta ședință foto, l-am întrebat pe Bowie dacă îmi poate semna un album al trupei sale preferate, Tin Machine. a fost surprins: „Jurnaliștilor nu prea le place Tin Machine”. Dialogul a avut loc pe 5 iunie 1997.

Max Dax: Mă bucur să vă văd dle Bowie.
David Bowie: Știi despre ce aș vrea să vorbesc? Despre cât de îngrozitoare este cafeaua din Germania, chiar și în hotelurile luxoase. Este dezgustătoare.
Max Dax: Pot să fumez?
David Bowie: Desigur! Și eu fumez. Camel Lights. Mult prea multe.
Max Dax: Am două vești bune pentru dvs, dle Bowie…
David Bowie: Spune, tinere! Care este prima?
Max Dax: Bob Dylan a…
David Bowie: (mă întrerupe) a ieșit din spital. Cineva mi-a dat vestea în urmă cu câteva minute. Trebuie să recunosc că am avut emoții pentru el. Dar totul este bine acum.
Max Dax: Dvs sunteți un artist care a reușit să se reinventeze în permanență. Din acest punct de vedere vă asemănați cu Dylan.
David Bowie: Revenirea lui de la începutul anilor 1990 a fost pur și simplu spectaculoasă, iar tendința pozitivă va continua, de asta sunt absolut sigur. Piesele lui, textele lui mă lasă fără cuvinte. Are un dezavantaj, dintr-un anumit punct de vedere, și anume că în unele cercuri nu mai este cool să asculți muzica lui Bob Dylan.

Max Dax: Credeți că un asemenea aspect îl poate deranja pe Dylan?
David Bowie: Nu, nu cred. Cred că este absolut concentrat pe ceea ce face. atunci când compune, compune! Adică compune pentru el. Nu pentru altcineva. Și eu am trăit acest sentiment. Dacă ai un public îl ai și gata, dacă nu, nu. Dar atunci când te pierzi în ceea ce faci și ai un scop anume nu te mai interesează să fii popular. Dylan este un compozitor și un scriitor în adevăratul sens al cuvântului: scrie, compune, dar nu este interesant pentru consumatori. Punct. Sfârșit.

Max Dax: Dacă îmi este permis aș vrea să revenim puțin la Dylan. Muzica și textele lui au devenit, în ultima vreme, mai religioase, mai spirituale, fără ca el să lanseze neapărat un album cu tentă religioasă…
David Bowie: Ai dreptate aici, chiar dacă Bob Dylan a avut mereu un simț dezvoltat pentru metafizic. Eu aș spune chiar că încă de la început a pornit într-o căutare spirituală care i-a consumat întreaga energie și a dat operei lui o dimensiune filosofică.

Dax Max: Motivul pentru care insist asupra lui Bob Dylan este faptul că am observat mai multe asemănări între voi doi. Nu sunt mulți muzicieni atât de creativi și amândoi sunteți foarte populari…
David Bowie: Ai dreptate sunt mai multe asemănări între noi. De exemplu: nici eu, nici Dylan nu am vândut multe albume. Piesele noastre sunt foarte cunoscute chiar dacă nu am înregistrat niciodată vânzări masive de discuri. Este un lucru neobișnuit. una dintre explicații ar putea fi faptul că nici eu și nici Dylan nu am compus piese pentru ca mai apoi să ne agățăm de un anumit gen muzical și să urmăm trendul. Noi am explorat mai multe genuri și am vrut să aflăm de ce anume este în stare muzica, noi am încercat să dăm o formă muzicii. Bob Dylan a spus într-un interviu că el a fost ales să devină un „performer”. Cred că asta spune tot despre el. Am schimbat și am extins vocabularul muzicii și am dat o față nouă istoriei muzicii. Presupun că majoritatea oamenilor au urmărit și au ascultat experiemntele noastre muzicale, dar au preferat să cumpere albumele altor muzicieni care s-au inspirat din munca noastră și i-au dat o altă formă prin piesele lor.

Max Dax: Așadar, considerați că atât piesele dvs cât și ale lui Dylan sunt o proprietate comună?
David Bowie: Așa pare! Și pe mine mă bucură acest lucru. Nu mă plâng. Mă bucur când văd trupe care preiau, constient sau nu, lucruri pe care eu le făceam cu atâția ani în urmă. Atunci îți dai seama că ai schimbat ceva, că ai lăsat o urmă.

Dax Max: Muzica s-a schimbat foarte mult. Astăzi avem muzică de club în locuri unde odinioară se cânta jazz. Sunt multe genuri: house, techno, drum‘n’bass…
David Bowie: nu uita de muzica electronică, așa cum îi spune astăzi. Acel gen care s-a desprins din structuri vechi, și mă refer aici la trupele germane Cluster, Neu!, Kraftwerk și Faust.

Dax Max: Astăzi structura unei piese este mult mai importantă decât partea melodică și decât textul.
David Bowie: Nu știu dacă asta se aplică și muzicii mele. În muzica mea există un grad mare de ambiguitate. Dacă cineva mi-ar compara muzica cu o pictură, atunci intuitiv aș spune că aparțin secolului al XIX-lea. Pentru că țin la melodie. Îmi place melodia. Poți spune orice, dar îmi plac melodiile bune. Și astăzi sunt inspirat de eroii vechi precum Neu! și Magma. Cei din urmă sunt din Franța, cântau prin anii 1970 și o făceau în stilul trupelor din Dusseldorf. Spiritul creat de aceste trupe încă mă fascinează! Este comparabil cu influența trupei The Velvet Underground din anii 60. Mă refer la gândirea liberă, la căutarea unor forme noi de libertate. Vorbesc despre modul în care acei băieți au reușit să înțeleagă să caute haosul și să-l folosească într-un mod pozitiv. Majoritatea oamenilor privesc haosul ca pe ceva amenințător. Pe de altă parte, eu îl găsesc minunat în momentul în care noile forme de expresie îmi permit să dau o structură haosului. Dar majoritatea oamenilor s-au temut când lucrurile au început să se miște în anii 70. Acesta este motivul pentru care majoritatea producătorilor s-au închis într-un singur gen muzical și au respins orice formă nouă de exprimare. În schimb eu am găsit-o eliberatoare pentru că am înțeles că îmi pot crea singur viitorul. Avem toate ingredientele în fața noastră pentru a punea crea ceva nou. Singurul lucru care ne oprește este nesiguranța care vine cu libertatea și care ne sperie.

Max Dax: V-am promis și o altă veste bună…
David Bowie: Oamenilor a început să le placă melodia din nou?
Max Dax: Vestea bună este că muzica despre care tocmai ați vorbit și care v-a influențat, a început să fie din nou în prim plan. V-am adus un cadou, CD-ul Tracks & Traces de Harmonia ’76, înregistrat în 1976, dar publicat pe disc abia astăzi.
David Bowie: Asta chiar e o veste bună. Sunt fan al formației Harmonia 76 și abia aștept să ascult albumul.

Dax Max: Mai încercați și astăzi să fiți un inovator? Sau în momentul în care altcineva vine cu ceva nou sunteți atras de acea muzică?
David Bowie: Cred că a doua variantă este valabilă. Sunt ca un burete care absoarbe tot. Dar trebuie să sublinez că sunt foarte atent atunci când folosesc termenul „inovație”. Acest cuvânt, folosit pentru a caracteriza opera cuiva, dezvăluie o anume aroganță.Mai degrabă sunt un om care încearcă mereu lucruri noi – fie singur, fie alături de trupa mea. Și cel mai important, fac lucruri care mă fascinează. Trebuie să adaug și faptul că întotdeauna am fost inspirat și infectat de mediul cultural în care m-am învârtit în anumite momente ale vieții mele. Așa a fost cât am stat la Berlin, așa am pățit și în America și același lucru l-am făcut și în perioada când am trăit în Londra. Pentru mine acesta este cel mai important aspect al călătoriilor: să absorb informații, sentimente, stări, trăiri, să mă regăsesc în alții și să mă integrez în mediul nou. Accept și faptul că în ceea ce mă privește acestea sunt niște obsesii ale mele. Pe scurt, ceea ce iese din mine este, sper, original și posedă integritatea unui om care are o opinie. Dar trebuie să recunosc că nu am inventat eu genul drum‘n’bass.

Max Dax: Miles Davies a spus cândva despre dvs: „David Bowie? Nu e tipul acela care se îmbracă ca o femeie?”
David Bowie: Astăzi prefer costumele pentru că sunt mult mai comfortabile. William S. Burroughs m-a detrminat să port costume. Mi-a spus că semenii mei mă vor trata diferit dacă port costum. Le recomand și altora să poarte costume. În plus, nu trebuie să fie un costum scump, cu mult timp în urmă cumpăram costume second-hand cu câțiva dolari din Brooklyn. Important este să fie măsura ta. Nu există nicio diferență între stilul meu de a mă îmbrăca și muzica pe care o fac. Când compun piese sunt foarte conservator. După cum am spus, îmi place ca piesele mele să aibă melodie. Dar uneori am impresia că astăzi dacă vei dori să cauți noi forme de exprimare vei fi etichetat drept „artist conservator”.

Max Dax: Cum vă explicați faptul că muzica pop și muzica de club sunt percepute ca genuri consumate doar de adolescenți?
David Bowie: Este un mister al vieții mele! Cred că, din păcate, mintea merge într-o parte iar corpul în direcția opusă. Gândurile, ideile, mintea rămân tinere și deschise. Uneori am impresia că gândurile nu îmbătrânesc deloc. Din punctul meu de vedere, dezamăgirea și cinismul sunt semne că a îmbătrânit mintea. Mintea și corpul îmbătrânesc dar nu o fac cu aceiași viteză. Ceea ce mă bucură pe mine este faptul că încă mă simt bine pe scenă. Sunt bucuros că însemn ceva pentru oamenii care vin la concertele mele. Desigur, voi înceta să mai susțin concerte în momentul în care corpul meu nu îmi va mai permite acest lucru.