DE CE-S AȘA DE MURDARI? 29.09.

0
105

MIZERIA DIN PRESA SPORTIVĂ

Numai despre fotbal. Am scris acum câteva zile, apoi am uitat să public. Am adăugat câteva rânduri. 

Remus Răureanu a ținut să mă convingă că fără ură, fără antipatii nu poți fi jurnalist de fotbal. Alături de V. Moraru, desigur. A fost sunat , a câta oară?, S. Cârțu. Motivat de victoria în deplasare la F.C. Argeș. Ce sens avea să-l întrebi ce părere are de faptul că Hermannstadt, Astra și Voluntari au sărit să ajute FCSB? Întrebarea în sine era mincinoasă, pentru că numai Sibiul a făcut-o cu doi oameni. De fapt unul și un sfert. Știind că olteanul are boală pe Becali, era o provocare inutilă. De ce are boală? Pentru că FCSB nu s-a chinuit să bată pe CFR pentru ca cei de la Craiova să ia titlul sezonul trecut. A omis faptul că nici Craiova n-a știut să bată CFR, că și Craiova a băgat juniorii când titlul a ajuns la Viitorul. Pandemie n-a fost vreodată, așa că orice comparație exprimă nesimțire, lipsă de empatie. Pe 17 septembrie în Cick apăreau pe prima pagină numele mari din fotbal doborâte de Covid19: Gică Popescu, Dan Petrescu și Sorin Cârțu. Era internat și antrenorul de la FCSB, Toni Petrea, dar el nu era de prima pagină. Chiar și patronul Craiovei, Mihai Rotaru, era în stare gravă. Și atunci tu vii și ironizezi faptul că alții ajută o echipă cu 19 bolnavi într-o competiție europeană de unde tu ai fost eliminat de o echipă fără performanțe, Lokomotivi Tbilisi, deși aveai efectivul complet? Ce fotbalist ai fost? Ce minte bolnavă ai căpătat? Măcar din bun simț puteai să taci, că nu te obliga nimeni să ai păreri despre o altă echipă decât a ta!

Și alții întreabă de ce i-a dat Sibiul pe cei doi jucători! La Digimatinalul din 26.09 era întrebat Iuliu Mureșan. De ce? Că el e doctor și mereu președinte pe la diverse echipe. El s-ar fi gândit mai mult înainte de a-i da. Cineva din studio, un alt hater profesionist, Ștefan Beldie cred, zice că nu se putea câștiga cu cei doi. Evident că nu, odată ce unul a ieșit din min 9, fiind neantrenat ca lumea. Iar în 10 oameni nici echipele cu adulți nu prea bat, dar așa cu tineret-juniori ce să facă?  Altă întrebare ale aceluiași era legată de ce avantaj avea Sibiul. Mureșan a zis corect că nu știe. Nu e mai simplu să o suni pe Ana Maria Prodan și s-o întrebi? Sau pe cineva de la FCSB? Zicea micuțul că dacă au fost bani la mijloc, trebuia să știe și el, să fie totul transparent. Pe bune? Ne spui și tu de unde și cât câștigi?  Fotbalul nu mai e privat? Trebuie să publici tranzacțiile în presă? La finanțe da, dar nu publicului. Gândirea comunistoidă nu dispare!

În concluzie, în loc să regrete eșecul unei echipe românești în competiția europeană, prea mulți ar fi dorit să fie mult mai rău. Becali merită să fie antipatizat, dar fotbalul românesc? Și dacă tot nu mai suporți acest joc, nu te mai uiți, nu mai scrii, nu te mai umfli în pene pe la emisiuni teve. Te revolți și-ți vezi de o meserie serioasă. Culmea, Grigoriu și Beldie se plângeau de mesajele de nereprodus de pe FB ale unor suporteri. Păi semeni ură, ce altceva să culegi? Sigur că avem toți dreptul să comentăm, ba chiar să și judecăm, dar ne asumăm și efectele, nu?

După un 5-2 la Poli Iași-FCSB (27.09) același Decebal Venin insistă să sublinieze ceva ce știe toată lumea, cum că echipa nu are antrenor, că schimbările cretine le face mereu patronul, că echipa nu va putea face performanță așa. Cu câțiva jucători vindecați, echipa a arătat rău în apărare. Și asta pentru că lotul e slab, chiar dacă Petrescu a zis, la mișto, că FCSB are cel mai bun lot. Săracul Straton în poartă a luat la goluri cât lua când era la Dinamo.Și totuși, eu zic că e un portar bun. Poli Iași a avut un om în zi de grație, Andrei Cristea! FCSB va fi o vreme ciuca bătăilor. Poate se supără GB și renunță, vinde și se duce la afacerile lui cu oi, spitale, biserici. Abia atunci vor plânge unii care vor rămâne fără subiecte.* Meme Stoica a întrebat, firesc, pe cine deranjează, dacă GB face schimbări aiurea cu 4 jucători deodată în minutul 30 sau așa ceva? În fond, rezultatul priceperii finanțatorului se vede de vreo 5 ani încoace. Presarii insistă absolut jenant pe ideea că ei l-au prins pe MMvorbind la telefon cu cineva, iar apoi s-au produs schimbările de la Iași. Ce e nou? I-au dat și fotografia în G.S.P. cum vorbește la telefon cu masca pe față! Apropo de ziar. Notele celor de la FCSB sunt mai bune decât la victorii deși au încasat 5 goluri.

Dinamo pierde acasă de la UTA. Firește că apar contestările arbitrajului. Ca recompensă este invitat un om de la club la Pro X, pentru că toată țara vrea să știe cum va arăta New Spanish Dinamo! (29.09). Oare s-au achitat salariile jucătorilor? Cele restante. Așa scria în GSP (28.09)* Contre pe bază de arbitraj și între Hermannstadt și Botoșani. Vorba unora. Cumpărați VAR și va fi ceva mai liniște pe tema arbitrajelor. Unele slabe am văzut și în Germania, Anglia, Franța ,Spania, Italia…V. Iftimie (Botoșani) e supărat foc pe arbitrul Chivulete, care a dat aiurea un 11 metri celor din Sibiu. Și? E prima oară când un arbitru de la noi strică meciuri? Nu se pot organiza patronii, ca să-și apere interesele?

Duminică seara am văzut dublele cu Ronaldo (Juventus), Suarez (debut la Atletico), Mitriță (New York). O plăcere! Nu e meritul jurnaliștilor.

P.S. În Gazeta Sporturilor de azi avem așa ”FCSB în derivă” articolul lui Ovidiu Ioanițoaia (o banalitate fără sens, odată ce echipa e la nivelul minim de funcționare), apoi interviu pe două pagini cu Andrei Cristea care la 37 de ani a dat 3 goluri cui? FCSB-ului. Apoi la pagina 6 -a avem o prezentare a cazurilor de indisciplină ale cui? Olaru de la FCSB, care l-a înjurat pe arbitrul meciului. De ce? Pentru că MM l-a considerat un ”băiat cuminte”. Pagina 8 îl are pe M.Stoica în prim plan, cu foto cât pagina și apoi o comparație între slugărnicia lui de azi vs. revolta lui din 2010. Și pagina 9 conține tot un articol despre banii pierduți de FCSB. Pe pagina 14 R. Naum scrie așa: ”După ce a reușit performanța de a nu mai Steaua, FCSB a ajuns să nu mai fie nici măcar FCSB”. Nu discut acum conținuturile. Doar semnalez că acest ziar trăiește din ura față de acest patron, față de tot ce vine din Berceni. Asta în condițiile în care pandemia, prostia, aroganța au făcut deja ravagii. Revin cu întrebarea: de ce-s așa de murdari? Chiar interesează toate astea mai mult decât ce fac alte echipe? Sau ce se întâmplă în alte sporturi? ”Sporturilor” înseamnă două pagini, dintre care jumate e reclamă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here