De la Maria Olaru, la Zina Dumitrescu

iunie 21, 2016

Articol de Marina Almăşan publicat pe site-ul femeide10.ro
După ce, în editorialul meu legat de cartea gimnastei Mariei Olaru, am mărturisit că și eu am avut momente în care mai pedepseam ieșirile din decor ale copiilor mei cu câte-o chelfăneală, am primit mai multe comentarii și mesaje în care diverse dudui mă apostrofau intens. De fapt, „apostrofau” e un verb prea drăgălaș pentru veninul care mi-a fost administrat virtual, de către niște apărătoare înverșunate ale drepturilor copilului, care mă acuzau că i-am bătut și lovit pe ai mei, cu toate că aceste verbe nu fuseseră numite de mine, pentru că nu aveau nimic de a face cu ceea ce se întâmpla,de fapt, între mine și copiii mei. Ba, una chiar mă amenința că n-o să-mi mai privească emisiunile, după ce a aflat,iată, acest amănunt „cutremurător” din biografia mea. ( Îmi amintesc că lătrături similare încasasem, cu ani în urmă, când am cutezat să mă ridic, într-unul din editorialele mele din ziarul „Ring”, împotriva câinilor vagabonzi!). Nu mică mi-a fost mirarea însă, când am primit, ulterior, un mesaj de la un tânăr, care, recunoscând pe site comentariul acid al mamei sale, a ținut să mă liniștească, informându-mă că mama lui e o fățarnică și că ea, cea care juca acum rolul apărătorului copiilor molestați de părinți și mă ataca cu atâta vehemență,fusese de fapt, toată copilăria lui, un tartor cu chip de mamă, care nu numai că-l bătea frecvent, dar își revărsa zilnic asupra lui nervii săi de directoare de liceu. Tânărul m-a rugat să nu-l menționez cumva în vreun articol ulterior: ” am făcut-o doar ca să stați liniștită și să vedeți ce „lupi moraliști” vă trimit de fapt toate aceste mesaje” – suna explicația sa.
Deși oricum nu dau doi bani pe frustrările celor care-mi trimit mesaje veninoase ( îmi place critica, dar cea constructivă și civilizată), mesajul tânărului mi-a înseninat ziua. Dar, mărturisesc că mi-a și dat de gândit. Mi-a arătat că, deși poate de multe ori nu o spun, copii noștri ascund uneori mari supărări la adresa noastră. Nu-i ușor să fii părinte – sună atât de banal, dar e atât de adevărat! – și nu e deloc simplu să iei deciziile optime,adică acelea aflate la granița dintre iubirea necondiționată și dorința de a-ți crește corect copilul. De multe ori, cei cărora le-am dat viață nu realizează că multe din atitudinile noastre sunt dictate de rațiuni interioare foarte solide, că fapte care ne așează în ipostaza de „mama rea” sau „tata nașpa”, sunt de fapt îndreptate spre protecția lor, spre fericirea lor viitoare. Am fost cea mai încântată mamă din lume când, împlinind 18 ani, Victor mi-a spus, într-un uluitor exces de sinceritate: „Mami, să știi că eu îți sunt recunoscător că ai fost o mamă severă și că m-ai bătut la cap și mi-ai și dat pedepse, pentru că sunt conștient că altfel poate nu s-ar fi ales nimic de capul meu!”.. A fost, de fapt, cadoul LUI pentru mine, de ziua LUI!
Puteţi citi articolul în întregime aici:
http://femeide10.ro/de-la-maria-olaru-la-zina-dumitrescu/