Radu Banciu şi-a schimbat ora pe B1TV. E de la 20,00. E reluat mai des. Ce am observat e că acum are alte ţinte interne. Dacă înainte se lua de cei care erau înaintea lui pe post, cum ar fi Mădălina Puşcalău sau Robert Turcescu, acum are ironii şi atacuri gratuite la adresa celo9r care vin după e, adică C. Striblea şi Sabin Orcan. Am crezt că marele pamfletar franţuzit, care vorbeşte la plural despre sine, are o strategie de marketing, dar acum m-am prins că are umori şi atât. Şi un Ego Imens!
*De ce nu vor refugiaţii să rămână în Ungaria? întreabă o duduie de la Digi24! Păi cum să rămână? Le-a oferit cineva reşedinţă? Tocmai s-au exprimat clar dorinţele refugiaţilor să ajungă în Germania. La intrarea în Gara de Est de la Budapesta s-a scandat „Germany”, iar mii de refugiaţi au ocupat zona din jurul Gării spre stupoarea localnicilor.Circulaţia prin Eurotunel a fost oprită din cauza imigranţilor. Între timp unii fac bani negri din drama refugiaţilor. Tot mai multe călăuze sunt arestate de poliţiile din diferite ţări. Sondajul IRES arată că numai 32% dintre români ar fi de acord cu găzduirea refugiaţilor în România. Cine se va ocupe de integrarea migranţilor? Cine-i va învăţa limba română? 42% dintre respondenţi nu vor să aibă emigranţi în oraşul lor. * Spunea cineva că în 25 de ani de democraţie n-am reuşit să rezolvăm problema romilor, iar acum vrem să integrăm nişte cetăţeni de cu totul altă cultură şi religie?
*Agitaţie mare la Parchetul General, pentru că a mers Băsescu acolo. E acuzat de Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele, de şantaj, dar s-a schimbat încadrarea în ameninţare. Un grup de protestatari, mereu prezent urla la intrare. Pentru mine rămâne un mister cum se poate pierde timpul cu aşa ceva! Adică eu aş putea să bag la pârnaie câteva zeci de oameni care m-au ameninţat? Sau e valabil numai pentru foşti preşedinţi şi parlamentari actuali? Pe TB l-a ameninţat cam fiecare politican de vârf cu puşcăria, dar a făcut greşeala să nu facă plângeri penale! * Parchetul are prea mult timp liber sau acţionează la comandă?
* Unii manipulatori mărunţi au primit sarcina să discrediteze presupusa tentativă a lui TB de a reveni în politică. Pe cine interesează, dacă nu pe cei care se tem? În fond, dacă omul n-are susţinere populară şi un partid robust în spate, nu poate face nimic. I s-ar potrivi rolul de analist. Dar cred că şi aşa e incomod. Ce să revină când are zeci de procese de rezolvat. Îl ţin băieţii ocupat încă cel puţin doi ani. Poate se alege şi cu o condamnare mică…Mânăstire de la B1TV îl întreabă mieros pe arogantul Petrache: credeţi că poate reveni în politică Traian Băsescu? Nu! Vine răspunsul ferm al unuia dintre cei mai ţopi politicieni de pe piaţă.
* Migraţia continuă, deşi s-au tot lupta împotriva ei. Mircea Coşa, Piedone (la ce partide n-au fost?) s-au dus la UNPR. Vor merge şi alţii. Un partid militarizat inspiră la disciplină. Cum urcă un partid în sondaje cum vin băieţii…La Realitatea se discuta intens despre subiect, despre alegerile locale. Piedone e foarte iubit în sectorul lui dar şi admirat de Lavinia Şandru!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025