Despre Andrei Gheorghe… cu detașare

1
355

andrei gheorgheArticol de Iulia Radu
A murit un om, Andrei Gheorghe. Un om de radio bun. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Nu l-am cunoscut, nici nu pot spune că i-am urmărit emisiunile, dar m-a șocat dispariția lui bruscă. A plecat prea devreme, la doar 56 de ani. Cum era de așteptat „corul de bocitoare” este la datorie pe Facebook. Toți l-au cunoscut, toți l-au iubit, toți i-au ascultat emisiunile. Mă pregătisem să rezist din punct de vedere psihic, încă de azi-noapte, la un val de mesaje lacrimogene pe rețelele de socializare. Numai că… socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg așa că acum (20 martie, ora 13.30) simt că mă sufocă indignarea. Mă revoltă multe dintre mesajele și articolele de presă care-mi trec prin fața ochilor încă de dimineață. Bun, că l-ați iubit, că l-ați apreciat, că l-ați venerat, pot înțelege. Dar să citesc că „Andrei Gheorghe este Regele radioului”, că Andrei Gheorghe „ne-a învățat ce înseamnă radio”, să citesc că el este imaginea libertății de exprimare, să citesc despre „verticalitatea” lui, este uluitor. Ba, chiar aș putea spune că este jignitor. DA, Andrei Gheorghe a fost un om de radio foarte bun și un om citit. Dar de aici până la a confunda noțiunile e cale lungă. Ipocrizia oamenilor nu mai are limite. De la Paul Grigoriu nu a învățat nimeni nimic?! L-ați uitat atât de repede?! Sau de la Sorin Caracseghi? Sau de la Marius Groza? Sau de la George Enache? Sau de la Jana Gheorghiu? Sau de la Victor Spirache? Sau de la Dan Creța? Sau de la Titus Andrei? Sau de la Adrian Soare? Sau de la Florin Helmis? Sau dacă faci radio decent, dacă nu-ți bagi/scoți, dacă nu vorbești ca un golănaș, dacă nu îți faci un job din a fi arogant sau mitocan (după caz), nu te califici pentru respectul publicului?! Asta înseamnă în România „libertatea de exprimare”?!
Verticalitate sau oportunism? Habar n-am, poate și una și alta. Cert este că atât publicul cât și breasla se întrec în elogii. Desigur, despre morți, numai de bine. Dar e bine să rămânem totuși cu picioarele pe pământ când ne amintim de un om. Să luăm părțile bune, fără să le uităm pe cele rele.
Nu sunt de acord nici cu faptul că nu mai avea public. Ba avea! Și dacă ar fi dorit cu adevărat, bănuiesc că ar fi putut să își facă un vlog, până la urmă, e liber Internetul nu? Așa cum și publicul lui putea să scrie posturilor de radio și să le ceară să-l angajeze, să-l audă. Dar și publicul e pervers. Plânge doar când moare „artistul” și doar atunci își reproșează faptul că nu și-a susținut idolul cât timp era în viață. Nu e mai bine să vă arătați prețuirea față de cei care v-au învățat ceva, care v-au fost mentori la un moment dat, cât timp sunt în viață?! Mă refer acum și la jurnaliști și la public.
Andrei Partoș nu a scris niciodată despre Andrei Gheorghe și, probabil, nu o va face nici acum. În schimb, eu am scris despre Andrei Gheorghe de două ori.
L-am apărat într-un articol:
http://andreipartos.ro/andrei-gheorghe-la-profm-nu-aveam-voie-sa-mai-zic-pink-floyd-pe-post/
 
L-am criticat în alt articol:
http://andreipartos.ro/interviu-andrei-gheorghe-realizator-de-radio-si-tv-niciodata-nu-am-putut-sa-rad-la-glumele-de-revelion-toma-caragiu-ma-plictisea-de-muream/
 
Cam atât am avut de spus. Rămân cu un gust amar după toate cele citite azi….
 
Aveți mai jos câteva articole publicate astăzi online:

Lumea lui Andrei

http://blogsport.gsp.ro/costinstucan/2018/03/20/lumea-lui-andrei/
 

Iulian Comanescu: Ce pierdem odata cu Andrei Gheorghe

https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-22351507-iulian-comanescu-pierdem-odata-andrei-gheorghe.htm
 

El a fost regele radioului românesc. Ne-a lăsat să ne descurcăm singuri cu Buzdugan și Morar!

http://kmkz.ro/serioase/el-fost-regele-radioului-romanesc-ne-lasat-sa-ne-descurcam-singuri-cu-buzdugan-si-morar
 

Astia trecuti de 45 de ani sunt batrani, nu mai au loc in Romania

https://www.cronicipebune.ro/astia-trecuti-de-45-de-ani-sunt-batrani-nu-mai-au-loc-romania/
 
Reacții de pe Facebook:
Mircea Rusu: Ascultam și eu cu Adi și Florian emisiunea lui la ProFM. Ediția din ziua aia era cu bancuri ciudate , cu animale, păsări , onomatopee. Ascultătorii nu se prea îmbulzeau și mi-a venit in minte bancu’ ăla stupid cu cucu treaz și cucu beat. Am pus mâna pe telefon ( Adi -ce faci ma’ tata , doar nu dai telefon sa spui bancuri ) fidel impulsului de moment. Sun și ma prezint . Surprins , politicos și, îndrăznesc , un ton empatic. A ras când i-am zis ca pentru bancuri am sunat , sa spun și io unul. M-a invitat ușor amuzat de situație sa-l spun . Când l-am terminat au urmat trei secunde de tăcere deplina apoi … ” mda , sa trecem mai departe ” 🙂))). Pe un ton sec și cu mine scos din emisie brusc , fără nicio vorba-n plus. Adi și Florian râdeau de se prăpădeau și nu de banc , de mine. Zic , bai , a avut dreptate Andrei Gheorghe , bancu’ e penibil. Și am ras cu ei de mine pentru ca ce treaba faina o ieșit:))). Pana azi acest fragment de viața n-a mai fost evocat in casa niciodată . Și mi-as fi dorit sa nu fi fost cazul ani mulți . Ei bine , draga Andrei , Florian mi-l reamintea la telefon de dimineața. Îl ascultam și priveam pe geam crengile in bătaia vântului , unduindu-se ca durerea unui plânset mut. Dumnezeu sa te ierte și sa te odihneasca!





Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

  1. Vorba aia… Dar, ca realizator de ”radio”, Gheorghe n-a făcut altceva decât să aducă miștocăreala de la cârciumă, la microfon, confundând dialogul convivial, fie el și între oameni cultivați (iar el a fost, să recunoaștem), cu beșteleala de cartier. Felicitări, încă o dată, Iulia!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here