Din jurnalul unui ninja (90): Pe urmele lui Musashi (seminar de kenjutsu, 25.05.2025)

mai 25, 2025

1318

I’m a wheel, I’m a wheelI can roll, I can feelAnd you can’t stop me turning‘Cause I’m the sun, I’m the sunI can move, I can runBut you’ll never stop me burning

(..)

I’m the day, I’m the dayI can show you the wayAnd look, I’m right beside youI’m the night, I’m the nightI’m the dark and the lightWith eyes that can see inside you

Am plecat de la seminarul de kenjutsu dedicat lui Miyamoto Musashi, fredonând acest cântec. Mă regăsesc în bună măsură în el. De multe ori simt că sunt cu adevărat o forță greu de oprit când îmi propun ceva, că pot să ard fără să mă consum pentru ideile și oamenii în care cred, că pot să luminez în jurul meu când este nevoie. Și da, sunt o roată care se învârtește generând o grămadă de sentimente profunde. Bine-bine, sunt o roată de cele mai multe ori, minus dățile în care ar trebui să mă rostogolesc sau să cad. Atunci sunt o linie, o scândură perfect dreaptă și inflexibilă. 🙂

Am fost întrebată de ce merg la un seminar la care se va lucra cu două săbii, când eu nu știu nici măcar cu una, că e imposibil să învăț cu două. E adevărat. Nu știu. Dar nu despre asta este vorba. De când am început să practic Ninjutsu și Kenjutsu, nu am ratat niciun seminar din București, ba chiar am ajuns de câteva ori la Bacău, o dată la Iași și o dată în Suedia. Seminariile nu sunt altceva decât o șansă extraordinară de a-ți fixa anumite cunoștințe și de a fi expus la tehnici (unele avansate) care îți mai aruncă din bolovanii de pe creier aducând puțină lumină. Chiar dacă aud aceiași informație, eu nu sunt același om ca cel de ieri așa că o pot înțelege diferit, se mai poate aprinde un beculeț. Dacă aș avea posibilitatea, nu aș rata niciun seminar pentru că fiecare moment care îți poate aduce o rază de lumină trebuie să fie trăit, experimentat și rumegat cu atenție. Sunt pași mai mici sau mai mari pe care îi faci înainte chiar dacă ai impresia că nu ai înțeles mai nimic. Așa că, răspunsul meu pentru curioși este cât se poate de simplu: cei care cred că este imposibil, sunt rugați să nu-i deranjeze pe cei care încearcă! 🙂

Ca de obicei, Sensei Cristian Laiber își structurează seminariile astfel încât acestea să fie și o incursiune în istoria culturală a Japoniei, nu se axează doar pe un antrenament sec, în forță. Pleci de la sală cu multe informații prețioase și cu câteva kata-uri lucrate în detaliu pe care le poți procesa în liniște acasă.

Astăzi, am avut șansa să vedem mai multe scroll-uri (dintre care unul original despre o școală considerată pierdută, care este legată de tradiția lui Musashi), precum și un set de bokkenuri vechi de peste 80 de ani care aparțin tradiției Niten Ichi Ryu. Toate au fost prezentate de Sensei cu povestiri spuse relaxat și cu umor. Au fost multe istorisiri cu tâlc și am înțeles o dată în plus că drumul practicantului de arte marțiale tradiționale japoneze este mereu către izvoare. Sau ar trebui să fie. Astfel de obiecte sunt bucăți de istorie care te ajută să intri în starea necesară pentru a asimila cunoștințele mai ușor, dau greutate evenimentului și momentului în sine. Poartă în ele orele de antrenament precum și grija cu care au fost păstrate atâta timp. A fost o binevenită ploaie de informații. Dar știți cum e cu ploile… Unii simt și adoră ploaia, alții doar se udă. Tocmai de aceea m-am bucurat să mă aflu într-un colectiv numeros care a știut să se bucure de fiecare picătură de ploaie!

Personal, am reușit să rețin pașii și succesiunea de mișcări dintr-un kata, care, după cum a zis și Sensei, era mai drăguțel așa… mai ușurel… 🙂 Celelalte kata-uri lucrate nu s-au „lipit” de mine, din păcate. Pur și simplu, nu le-am înțeles, dar poate se va întâmpla cândva. Dar chiar și așa, eu sunt mulțumită! Poate părea puțin, dar nu este deloc!

Sensei știe să ne facă să credem că putem și noi dacă ne dorim cu adevărat. Să avem curaj să încercăm. Și de cele mai multe ori de atât este nevoie pentru a face primul pas: să crezi cu adevărat că poți! Este una dintre cele mai nobile calități pe care le poate avea un om: să inspire, să dea curaj, să pună „rotițele” în mișcare în interiorul altei persoane.

Este greu să lupți cu două săbii. De altfel, ne spunea Sensei că însuși Musashi s-a luptat o singură dată cu două săbii. Pentru mine este greu și pentru că stau prost la capitolul coordonare. După acest seminar, am devenit invidioasă pe caracatițe. Jur! Lor le-a dat Dumnezeu 3 inimi, 8 brațe și 9 creiere. Și ia uitați ce coordonare excelentă au. Mie îmi ajunge o inimă (pentru că simt enorm cu ea și pot da înapoi ceea ce primesc), dar mi-ar fi prins bine 5 creiere care să gestioneze cele două picioare și două mâini din dotare. 🙂 Dar dacă nu s-a putut… asta e… va trebui să mă descurc cu ceea ce am… Dar va dura mai mult. 🙂

Am lucrat la acest seminar și tehnici contra-intuitive. Din acelea în care te duci aproape de adversar, dar o faci în condițiile tale, controlat. Cum eu am puțin spre deloc instinct de conservare mi se întâmplă des să ajung lângă adversar (chiar și atunci când n-aș vrea și nici n-ar trebui să o fac). 🙂 Dar în astfel de momente realizezi cât de important este să știi să îți construiești o strategie cunoscându-ți foarte bine vulnerabilitățile și punctele slabe. Adevărul este că la fiecare antrenament învățăm să ne evaluăm și să gestionăm corect slăbiciunile noastre.

S-a pus accentul la acest seminar și pe aprecierea corectă a distanței față de adversar și pe înțelegerea ritmului celuilalt. Aici eu am mult de lucru. Cumva simt că trebuie să mă acordez mai bine la propriul meu ritm și corp ca mai apoi să îl pot înțelege pe al celuilalt. Am observat că dacă nu simt pașii și mișcările pe care ar trebui să le fac, dacă nu-mi vin natural, fluid, atunci încep să mă mișc haotic și să mă blochez. M-am străduit să învăț mișcările din primul kata făcut astăzi, să îmi rămână în minte ca să le pot repeta până îmi intră în sânge și până când mișcările îmi vor veni natural, fără să le mai gândesc. Poate așa le voi putea face și cu adversar. Poate. Nu știu. Cred că merită să încerc.

În ceea ce privește aprecierea distanței… și aici e de lucru. Să zicem că între București și Tokyo sunt vreo 9.000 km. În zbor. Sau doar câțiva centrimetri când te uiți pe hartă. Mai concret, este distanța de la a fi sau a nu fi până la a fi cu certitudine. De la nesiguranță la siguranță de sine. De la gând la faptă. La fel ca geografia, artele marțiale tradiționale țin de un fel de perspectivă. Și de poziționare. De cele mai multe ori, nu este importantă doar Măsura, ci și Măsurătoarea. Cam asta am înțeles eu ascultându-l azi pe Sensei cum explica exercițiile prezentate.

Pentru că suntem practicanți serioși, pasionați și sârguincioși (în zilele impare din lunile pare ale anilor bisecți 🙂 ), fiecare participant la seminar a primit gratuit „Cartea celor cinci cercuri” (apărută la editura RolCris). V-o recomand cu căldură, indiferent dacă practicați sau nu sabie japoneză. Mie mi-a făcut o deosebită plăcere să o citesc. Vă las mai jos impresiile mele după lectura acestei cărți și sper să vă conving să o achiziționați!

„Ei sunt cuminți…
Eu sunt nebun…
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu –
Poate că cel cuminte-s Eu –
Deși, de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei… sunt tot nebun…”

Imediat după ce am terminat de citit „Cartea celor cinci cercuri” (care beneficiază de o prefață bogată în informații atent documentate de Sensei Cristian Laiber), mi-au venit în minte versurile lui Ion Minulescu.

Există cărți care, din momentul în care le-am închis, ele ne deschid. Se transformă în ferestre și ne oferă claritate și o șansă de a vedea dincolo de zidurile groase care ne țin captivi de multe ori! Și, da! Chiar poți călători în jurul lumii, făcând salturi în timp, cu ajutorul cărților. De data asta, am ajuns în Japonia, în vremuri de mult apuse, pe urmele lui Miyamoto Musashi.
Cartea despre care vă vorbesc este o stea căzătoare. Una care, în căderea ei, luminează. Și călăuzește. Frumusețea acestei cărți nu stă doar în personajul principal, ci și în felul nepartinitor în care este prezentată viața tumultoasa a lui Musashi.

Din prefața cărții veți afla multe lucruri interesante despre viața lui Musashi, despre duelurile și participările în războaie, despre artistul Musashi (pentru că nu a fost doar un războinic) despre săbiile lui de lemn, despre școala lui și multe altele pe care vă las să le descoperiți în carte. Din modul în care sunt așezate cuvintele pe hârtie, precum și din bogatele note de subsol, se simte documentarea atentă făcută de Sensei. Nu ratați cartea dacă vreți să aflați mai multe despre viața lui Miyamoto Musashi. A apărut la editura RolCris.