Mă încearcă un sentiment de gol când scriu aceste rânduri. Parcă niciodată nu mi s-a părut mai evidentă ruptura între generații, ca în seara zilei de joi, 25 septembrie. Am fost în Club A din două motive: 1. Trebuia să îi înapoiez câteva CD-uri lui Doru Ionescu. 2. Curiozitate. O seară dedicată lui Dorin Liviu Zaharia, eveniment care marca cei 70 de ani de la nașterea artistului, iată un lucru neobișnuit!
Mult timp, pentru mine, Dorin Liviu Zaharia a fost un nume scris pe copertele discurilor Pasărea Colibri. Deși am fredonat de zeci de ori „Vinovații fără vină”, întotdeauna am fost convinsă că este o piesă compusă după 1989 și am legat-o într-un fel de Revoluție. Nicio secundă nu m-am gândit că a fost scrisă și CÂNTATĂ înainte. Nici nu credeam că se poate!
Să fi fost 18.55 când am coborât scările în Club A și am pătruns în Tunelul Timpului. Înăuntru parcă era o altă lume. O efervescență ciudată plutea în încăpere. Erau acolo colegii de breaslă ai Artistului, prieteni apropiați, oameni cu care a colaborat, dar și simpli spectatori. Cred că nu exagerez dacă spun că în proporție de 98% cei prezenți erau trecuți de 50 de ani. Oameni de profesii diferite, cunoscuți dar și necunoscuți de publicul larg, aveau în comun prietenia care i-a legat de Dorin Liviu Zaharia.
O seară de poveste
În cele peste 3 ore mi-au trecut pe la urechi povești extraordinare despre „Chubby” Zaharia, un spirit cu adevărat liber. Nici nu știu dacă noi, astăzi, avem măcar 50% din libertatea lui… M-am așezat pe un scaun și am ascultat totul cu nesaț. La început mi s-a părut greu să pătrund în lumea lor, în amintirile lor. Mă simțeam un outsider.
Pentru un om ca mine, care avea 6 ani la Revoluție, și care a crescut spunându-i-se că „nimic nu a fost bun înainte de 89”, care a văzut, în perioada 1995 – 2000, că artiștii generației mele se raportează mult mai ușor la starurile internaționale și vor cu orice preț să copieze ce este în Occident, aruncând la gunoi istoria pop-rock românească, pentru că nu era cool să ai repere românești, ei bine, pentru mine experiența din Club A a fost un mic șoc. În acea seară am aflat că mai cool decât Dorin Liviu Zaharia, NU SE POATE!
El era exact așa cum astăzi visează mulți să fie: un personaj aparte, un romantic, un vizionar, venit parcă din altă lume (expresie folosită de aproape toți cei care au luat cuvântul în club), un pic straniu, greu de prins și de înțeles. De obicei, aceia care nu-i înțelegeau discursul, ajungeau invariabil să strige: „eu vreau să-l bat pe ăla cu barbă”.
Iată cum îl descrie Andrei Oișteanu într-un articol din Revista 22: „Arăta straniu, ca o ființă ea însăși coborâtă din cer; o siluetă fragilă, cu picioarele goale, cu o cămeșoaie țărănească până la glezne, cu pletele și barba vâlvoi. Un ascet hippie, care părea venit de pe altă lume, pe acea scenă a Sălii Palatului, păzită de activiștii UASCR și de securiști în civil…”
Joi seară au vorbit, printre alții, Mircea Florian (el a fost și gazda evenimentului), Costin Petrescu, Anton Petrașincu, Andrei Oișteanu, Corneliu Medvedov, Nuțu Cărmăzan, Doru Stănculescu, Călin Irimescu, Doru Ionescu, Zoltan Butuc.
A fost un eveniment cu o încărcătură emoțională deosebită, Costin Petrescu nu și-a putut stăpâni lacrimile, alții au preferat să asculte povestirile, cu lacrimi în ochi, fără să urce pe scenă. I-am văzut în Club A pe Andrei Voiculescu, Nicu Covaci (a plecat înainte să spună câteva cuvinte despre Dorin Liviu Zaharia), Anda Pittiș, Vasile Anghelache.
S-a vorbit cu bucurie despre o vreme în care tinerii se întâlneau pentru a asculta muzică, pentru a citi și a schimba idei… S-a vorbit despre un om care a prezis căderea comunismului, care le-a spus prietenilor cu mult timp înainte că țigările Kent vor fi aur în viitor și i-a îndemnat să-și facă rezerve. I-am invidiat sincer pe toți cei din Club A! Noi, astăzi, ne întâlnim rar și oricum nu o facem pentru a schimba idei. Iar de prezis… să fim serioși, abia nimerim prognoza meteo pentru ziua de mâine…
Mi-ar fi plăcut să văd la acest eveniment și colegi de presă. Înainte de a pleca spre Club A am vorbit cu o colegă și spunându-i unde mă duc, ea m-a întrebat cu nonșalanță: „deci Dorin ăsta își face ziua în Club A? Am nevoie de acreditare sau e cu invitație?” Ce mai poți să spui după un astfel de răspuns?! Poate tot răul a fost spre bine pentru că, dacă ar fi venit, sunt sigură că televiziunile ar fi reținut doar faptul că Dorin Liviu Zaharia a fost înmormântat cu ochiul drept deschis, deși prietenii au încercat în zadar să i-l închidă. Apoi, când cortegiul funerar se îndrepta spre Biserică, pentru înmormântare, le-a ieșit în cale o nuntă. Toate au fost explicate cu umor în Club A: „Dorin era o fire glumeață. Ne-a făcut-o chiar și în ziua înmormântării”.
Costin Petrescu:„Cred că tinerii de astăzi pot fi atrași de Chubby dacă ascultă textele scrise de el”
Mi-am luat inima în dinți și am stat de vorbă cu câțiva dintre cei aflați la eveniment. L-am rugat pe Costin Petrescu să-mi povestească despre perioada în care a lucrat cu Chubby în formația Olimpic 64:
„Întâlnirea mea cu Dorin Liviu Zaharia s-a produs în felul următor: era o trupă care se numea Dacii, care funcționa în paralel cu trupa noastră, care încă nu se numea Olimpic 64. În grupul Dacii erau niște arhitecți pe care eu îi cunoșteam din copilărie. Chubby era prieten cu ei și așa l-am cunoscut. Aveam 12-13 ani și abia intrasem la liceu. Prietenia noastră s-a dezvoltat foarte mult și s-a transformat în muncă pentru că repetam foarte mult cu Olimpic 64. Dorin Liviu Zaharia era mai mare cu 3 ani decât mine. El a fost primul care m-a scos în oraș să bem un suc.
La vremea respectivă, la 12 ani, nu aveai voie să ieși neînsoțit în oraș. M-a dus la blocul turn de la Sala Palatului. Mi-aduc aminte și acum… avea o unghie mare la degetul mic, cu care ciupea la chitară, care era vopsită cu roșu. Avea o creastă pe cap, adică era coafat ca Chubby Checker, de aceea i se și spunea Chubby. Ca muzician era foarte exigent, se făceau multe repetiții ca să sune bine. Noi cântam multe piese Beatles cu text făcut de el. Încă mai am o bună parte din acele texte, dar din păcate unele s-au pierdut. În contextul anilor 60-70, chiar și după aceea, Chubby era un tip foarte prezent. Venea aici în Club A unde era o emulație, el scria poezii pe care le recita în club pentru că acestea erau foarte ermetice și erau antisistem.
E drept că sunt foarte puține versuri și piese ale lui rămase, înregistrate. Am avut probleme cu cenzura când am fost la Casa Studenților sau când am participat la festivaluri… De exemplu, ni s-a tras cortina la al doilea festival, a ieșit scandal atunci. Cred că tinerii de astăzi pot fi atrași de Chubby dacă ascultă textele scrise de el. Regret că după dispariția lui nu am mai văzut o personalitate de forța lui Chubby Zaharia în muzica românească. Este foarte greu să mai apară pe scena românească o personalitate la fel de puternică.
De aceea mi-am și permis să spun că Olimpic 64 era mult mai tare decât formația Phoenix, dar Olimpic nu a marcat… nu a concretizat… vremurile erau vetuste, nu puteai să te exprimi cum vrei, nici să te îmbraci cum vrei, nici să-ți faci fotografii așa cum vrei… Întâmpinai multe probleme. Dar, iată că în acel context s-au făcut niște lucruri formidabile. Dacă ai să asculți „Cântic de haiduc” sau „Ziua bradului de noapte” atunci îți vei da seama ce chestii fabuloase s-au făcut atunci. Faptul că Dorin a murit la 43 de ani, ne-a frustrat. Eu sunt convins că dacă era sănătos, astăzi ar fi avut o creație fabuloasă pentru că se îndreptase și spre teatru și spre film”.
L-am întrebat pe Costin Petrescu dacă nu pot fi reeditate piesele lui Chubby. „Sigur, cu alți muzicieni. Poate cu Mircea Florian sau cu Mircea Baniciu. Cred că ar fi interesant, chiar ne-am gândit la chestia aceasta, dar concretizarea nu este foarte ușoară pentru că orizonturile fiecăruia sunt puțin diferite. Sigur că se poate face, dar pentru asta trebuie să ne punem pe treabă… Eu sunt plecat în Franța, Mircea este în Germania, dar o să ne străduim într-o zi. Să ne dea Dumnezeu putere!”
Andrei Oișteanu: „Chubby avea o voce extraordinară, el lua niște acute atât de intense încât disturba zborul liliecilor și al bufnițelor”
L-am abordat și pe Andrei Oișteanu (cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor), care a fost amabil și mi-a oferit și cel mai recent număr al Revistei 22, în care există un articol amplu despre Dorin Liviu Zaharia (îl puteți citi aici: http://www.revista22.ro/ioan-petru-culianu–8222cel-mai-bun-prieten-al-meu–dorin-liviu-zaharia8221-47577.html ).
Iată ce mi-a spus despre Chubby Zaharia: „Există în lumea noastră, apar oameni, care parcă sunt coborâți cu hârzobul din cer, și care, așa ca în Călăuza lui Tarcovski, ne arată un drum sau niște obiecte, sau niște sunete care sunt semnificative. Din această tagmă pare să facă parte Dorin Liviu Zaharia.
A apărut din lumea de dincolo și a dispărut tot acolo la 43 de ani, dar a marcat o întreagă generație de oameni. Sunt aici muzicieni, filologi, filozofi, antropologi, arhitecți care au fost atinși de aripa geniului său. El avea o structură poliedrică, așa cum are un diamant, iar cei care i-au cunoscut o fațetă sau două, nu i le-au cunoscut pe celelalte. Acesta este rostul întâlnirii noastre din această seară.
Încercăm să reconstituim din cioburi un ulcior care s-a spart într-o zi de decembrie și de dictatură în 1987. Într-un articol pe care l-am scris In Memoriam Dorin Liviu Zaharia amintesc faptul că ne întâlneam nopțile prin anii 80 și compuneam împreună ceea ce noi numeam „O carte vorbită de antropologie culturală”. Într-o bună zi el a venit și a spus astăzi nu vom mai vorbi despre antroplogie, vom vorbi despre andropologie, amintindu-mi astfel că tocmai fusese numit ca secretar general al PCUS, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice pentru cei tineri, Yuri Andropov, șeful KGB-ului și că misiunea lui era să reformeze Partidul Comunist, să-l liberalizeze numai puțin.
După moartea lui, a venit Gorbaciov care a continuat această reformă. În 1983, Dorin Liviu Zaharia îmi spunea că ei, KGB-iștii și comuniștii sovietici, nu știu ceea ce el știa, și anume că regimul comunist este atât de rigid, atât de inflexibil încât nu merge să-l reformezi puțin. Ori îl lași pur și dur așa cum este, ori îl schimbi cu un regim capitalist. Ceea ce s-a și adeverit, pentru că liberalizându-l ici colo până la urmă tot regimul s-a prăbușit, așa cum se prăbuștește un uriaș cu picioare de lut.
Pe 21 decembrie 1989, în timp ce strigam „jos comunismul” în Piața Universității din București, mi-am întors privirea spre cer și am spus: „Chubby ai avut dreptate!”. Ei bine, acesta era tipul de om special pe care l-a reprezentat Dorin Liviu Zaharia. Știa atât de bine mitologia, structurile mentale ale comunităților încât putea să prevadă și modul în care funcționează sociologic și antropologic sistemele politice și sociale.
De aceea a putut prevedea cu ani înainte ceea ce nimeni nu credea că este posibil: prăbușirea comunismului. În ceea ce privește muzica, trebuie să vă spun că el nu a avut niciodată studii muzicale. Știa note, dar la nivel de amator. Mai mult făcea scheme cu note colorate, un sistem propriu de notare a muzicii, pe care le prezenta muzicienilor. Avea o ureche formidabilă, culegea balade din folclor pe care le prelucra într-un mod specific lui, cu o voce extraordinară, el lua niște acute atât de intense încât disturba zborul liliecilor și al bufnițelor.
Poate de aici vine fascinația pe care o aveau regizorii pentru el, mă refer la Pița, Veroiu, Cărmăzan și alții care l-au chemat să facă muzica unor filme importante. Eu l-am cunoscut în 1971 la Festivalul rock, la care Andrei Partoș a participat ca dansator la Roșu și Negru, dacă îmi amintesc bine. La vremea respectivă, Dorin Liviu Zaharia era vocalist la formația Olimpic 64, și a cântat o operă rock compusă de el, care se numește Karma Kalyuga, era de inspirație din filosofia și mistica indiană”.
Anton Petrașincu: „Cred că Chubby era mult prea special ca să nu aibă impact și la generația actuală”
Am profitat de o scurtă pauză pentru a a afla de la Anton Petrașincu (grafician) ce amintiri îl leagă de Dorin Liviu Zaharia: „Eu nu știu ce impact ar fi avut Dorin Liviu Zaharia la generația de astăzi, sper că ar fi fost unul cel puțin la fel de puternic, pentru că și el s-ar fi schimbat în tot acest timp. Din păcate există foarte puține imprimări cu el și de aceea este și atât de puțin cunoscut. Apare pe un singur disc al formației Olimpic 64, în rest imprimările care se făceau din sală cu microfonul erau mizerabile. Dar nu mai există nici imprimările făcute de amatori… Există și foarte puține fotografii cu el… Cine avea pe vremea aceea aparat de fotografiat? Erau 2-3 oameni… Nu era ca acum când toată lumea face fotografii cu telefonul mobil.
La vremea respective erau și foarte puțini care aveau acasă magnetofon, cine avea era invitat la toate ceaiurile din București pentru că Acela se ocupa de muzică. Cred că este foarte greu pentru tinerii de astăzi să înțeleagă acele vremuri. Voi trebuie să înțelegeți că Dorin Liviu Zaharia era un răzvrătit, un nonconformist. De fapt, toți cei care făceau parte din grupul nostru de prieteni erau așa. De aceea ne și întâlneam… aveam aceleași idealuri… Purtam părul lung, de fapt vorba vine lung… era puțin peste urechi, dar ne alergau UTC-iștii din cauza asta… Mie mi-au tăiat pantalonii în fața Cinematografului…
M-a oprit milițianul care dirija circulația, eu am crezut că vrea să mă întrebe ceva, dar el m-a tras deoparte și mi-a scos țintele de la blugi cu un cuțit pe care-l avea în buzunar. Uite, că este aici lângă noi, Andrei Voiculescu, el și Chubby erau printre puținii care aveau barbă în București… Trebuiau să facă rost de adeverințe că fac figurație în filme ca să fie lăsați în pace. Pe scenă, Chubby era o apariție deosebită. Îmi amintesc de festivalul organizat de frații Petrescu la Casa Studenților Preoteasa, țin minte că atunci în juriu era și Sânziana Pop, iar Chubby a uimit pe toată lumea, a venit atunci cu o opera pop, lucru extraordinar pentru vremea respectivă.
Ți se făcea pielea de găină când îl ascultai cântând, eu aveam lacrimi în ochi. Nu avea cum să nu te impresioneze. Sincer, cred că era mult prea special ca să nu aibă impact și la generația actuală. Ca toți marii artiști, și Chubby este universal, nu aparțin unui singur timp”.
Mircea Florian: „Ar fi un lucru grozav să existe o trupă care să cânte un tribute Dorin Liviu Zaharia”
La final, l-am felicitat pe Mircea Florian pentru o seară deosebită și am profitat de ocazie pentru a încerca să înțeleg de ce un simbol al unei generații este atât de puțin cunoscut astăzi. „Se întâmplă asta pentru că uitarea omenească este nemăsurată, iar lucrurile importante se pierd foarte repede. La fel de adevărat este și faptul că o anume degringoladă și-a pus pecetea peste timpul acesta, degringoladă a valorilor, degringoladă a încrederii în sine, în propria capacitate de a înțelege.
Lumea caută lucruri simple, efemere, puțin profunde și atunci, evident că toată munca lui Dorin Liviu Zaharia nu se înscrie în această formula. Nu are nicio treabă cu simplitatea, comercialul. Producția lui este profundă, greu dansantă, este greu de înțeles uneori, dar merită tot respectul și toată aplecarea. Trebuie un mic efort, trebuie să scormonești puțin ca să te poți bucura de un diamant adevărat.
Este foarte adevărat că nici istoria nu ne-a ajutat, pe noi, cei de o generație cu el, pentru că mijloacele de imprimare erau minore, pe de o parte, iar pe de altă parte, imprimările profesionale care se făceau în studiouri erau numerate, socotite, cenzurate, așa că intrau în studio foarte puține produse. De aceea un om ca Dorin Liviu Zaharia are un singur disc single, două piese imprimate cu adevărat. În rest a făcut muzică de film, de teatru, dar nu există pe disc. În mare parte s-au pierdut și partiturile pentru că el s-a stins brusc, la doar 43 de ani.
El ar fi avut timp să facă de două ori mai mult decât a făcut. Ar fi un lucru grozav să existe o trupă care să cânte un tribute Dorin Liviu Zaharia, doar că încă nu s-au născut aceia muzicieni, sau nu au apărut deocamdată, sau nu se manifestă, sau nu spun că ar vrea să facă acest lucru. Nu cred că ar fi o problemă să li se pună la îndemână piese, chiar și fragmentar, din creația lui astfel încât lumea să înțeleagă cine a fost Chubby și ce a făcut pentru generația noastră”.
Am plecat din Club A gândindu-mă serios la cele auzite și văzute acolo. Încă mă mai apasă sentimentul de ruptură de trecutul cultural românesc. Încă mi-e greu să înțeleg de ce generația părinților mei și-a anulat reperele culturale și a uitat să ne vorbească mai mult despre cei care i-au „hrănit” cultural și i-au „luminat” într-o perioadă gri a existenței lor. Joi, 25 septembrie, parcă am văzut un film regizat la Hollywood, despre eroi care schimbă mentalități. Mi-a fost greu să conștientizez că un astfel de om chiar a existat.
Iată și o poezie semnată de Dorin Liviu Zaharia, publicată în 2013 de către Andrei Oișteanu în Revista 22:
Exorcistul
Brasov, 21 VII [19]86
Eu nu ma plang, dar plang mereu
Pe cei mai buni din jurul meu
Care se vor ei cei mai buni.
Vanez minuni, ucid minciuni
si ma retrag printre strabuni.
Am tot ce dau; iau din ce-au rau
Toti cei mai buni din jurul meu.
- Îi mai lăsăm să ne păcălească? C.C.R. s-a speriat și PSD joacă la doua capete… (3.12.2024) - decembrie 3, 2024
- La mulți ani, România! 🙂 Azi am fost la vot! - decembrie 2, 2024
- C.C.R. solicită renumărarea voturilorSe pare că nu putem trăi fără PSD / PNL la Cotroceni… (28.11.2024) - noiembrie 28, 2024
[…] http://andreipartos.ro/dorin-liviu-zaharia-mai-cool-de-atat-nu-se-poate/ […]
De parcă în generația lui ar fi avut mare impact.
Da, în generația lui a avut impact. Pe atunci nu existau internet, televiziuni, radiouri independente. În lumea în care se mișca era foarte respectat! Ștefan Mardale, suntem unii care am trăit aici, în București, în apropierea lui. Nu că ar fi un merit, dar e un adevăr. Era mai mare cu 5 ani decât mine și totuși l-am cunoscut.